Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Luni, 15 iulie 2024
Noutăţi și evenimente
Persoanele care îngrijesc copii cu vârsta de până la 3 ani vor beneficia de suport pentru a-și formaliza activitatea
Data publicării: Joi, 12 octombrie 2023

Peste 45 de persoane s-au înregistrat deja la Programul de suport pentru formalizarea activității de îngrijitor/îngrijitoare de copii cu vârsta de până la 3 ani. Puteți să vă înscrieți în continuare, până pe data de 13 octombrie curent.

Scopul programului este de a acorda sprijin și resurse esențiale pentru profesioniștii în domeniul îngrijirii copiilor, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite.

Programul de suport este constituit din două componente majore:

– programul de instruire pentru potențialii furnizori de servicii alternative de îngrijire individualizată a copiilor: cursul de formare va avea durata de o zi, fiind organizat în două zile diferite, pentru 2 grupe de participanți, cu predare în limba română. Instruirile vor fi axate pe cadrul normativ în vigoare cu privire la procesul de înregistrare, organizare și prestare a serviciilor de îngrijire individualizată a copiilor. Instruirile vor fi desfășurate în zilele de 16 și 17 octombrie 2023, cu opțiunea de selectare a zilei convenabile.

– suport în procesul de formalizare a activității de îngrijitor/ îngrijitoare pentru persoanele interesate: după finalizarea sesiunilor de formare, vor fi identificate persoanele ce intenționează să devină prestatoare de servicii de îngrijire individualizată a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, care vor beneficia de servicii de consultanță, oferite de experții Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), pe tot procesul de legalizare a activității lor. Suportul va fi acordat de către experții CPD, în perioada octombrie – decembrie 2023.

Proiectul este realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii și este parte a suportului pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale în implementarea Programului național privind serviciile de îngrijire a copiilor cu vârsta până la 3 ani pentru anii 2023-2026.

Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 16 iulie 2024
În perioada iunie – noiembrie, vârstnicii din orașul Ungheni vor fi implicați mai mult în activitățile desfășurate la Clubul Vârstnicilor, dar și la rezolvarea problemelor comunitare prin valorificarea potențialului și experienței lor de viață. Totodată, aceștia vor avea ocazia să interacționeze și să colaboreze cu diferite grupuri de vârstă și culturale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 12 iulie 2024
Ceremonia de absolvire a Universității Vârstei a Treia a avut loc astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova, marcând un moment semnificativ în promovarea îmbătrânirii active și sănătoase în țară. La eveniment au participat peste 100 de persoane, inclusiv 57 de studenți cu vârsta de 60+ care au absolvit programul, alături de familiile lor, factori de decizie și reprezentanți ai organizațiilor implicate în susținerea acestui concept. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 09 iulie 2024
Biroul Național de Statistică prezintă informația statistică despre durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2023, măsurată prin speranța de viață la naștere a populației cu reședință obișnuită3 (Anexa). Durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2023, a constituit 71,9 ani, fiind în creștere cu 0,5 ani comparativ cu anul 2022. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 02 iulie 2024
Circa 10 200 de familii au beneficiat de la începutul acestui an de indemnizația unică la nașterea copilului, în valoare de 20 mii de lei. Suportul a înregistrat o creștere de 217%, comparativ cu anul 2019, când mărimea acesteia era de 6 303 lei, informează MOLDPRES. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 28 iunie 2024
Biroul Național de Statistică prezintă informația statistică privind situația demografică în Republica Moldova în anul 2023. Datele sunt prezentate din perspectiva evenimentelor demografice vizând populația cu reședință obișnuită², care cuprinde persoanele care au locuit în ultimele 12 luni preponderent pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.). Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 27 iunie 2024
Cluburile de muzică sunt mai mult decât simple întruniri. Ele sunt surse de sănătate și vitalitate pentru persoane în etate din 9 regiuni din Republica Moldova. De ce activitățile muzicale sunt importante? Muzica are un efect profund asupra sănătății mintale și fizice. Cântatul și ascultarea muzicii reduc stresul, anxietatea și simptomele depresiei. Muzica stimulează creierul, îmbunătățind memoria și funcțiile cognitive. În plus, cântatul îmbunătățește funcția pulmonară și circulația sângelui, fiind un exercițiu fizic ușor și plăcut. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 21 iunie 2024
UNFPA își extinde parteneriatul cu mediul academic în domeniul învățării pe tot parcursul vieții. Un Acord de Colaborare în acest sens a fost semnat de UNFPA Moldova și Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu-Hajdeu" din Cahul în parteneriat cu Fundația Moldcell. Acordul prevede crearea oportunităților de învățare pentru persoanele vârstnice. Aici, femeile și bărbații cu vârsta 60+ vor avea acces la lecții de digitalizare, comunicare intergenerațională și stare de bine. Studenții seniori vor fi selectați în baza unui concurs public, care va fi lansat în luna august. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 18 iunie 2024
Un eveniment deosebit în cadrul Clubului Literar de la Telenești, cu protagoniștii Val Butnaru și Valentina Butnaru, cu genericul ”Carte deschisă: scrisă și trăită”. Această întâlnire a fost o adevărată celebrare a culturii și literaturii basarabene. Val Butnaru, dramaturg, publicist, scriitor, fondator al ”Jurnal Trust Media”, i-a purtat pe cei prezenți într-o călătorie prin opera sa literară. Alături de el, Valentina Butnaru, președinta societății ”Limba Noastră cea Română” și redactorul romanelor sale, a adus o perspectivă profundă asupra procesului de creație și a importanței limbii și culturii noastre. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 14 iunie 2024
Rata fertilității a atins în Japonia un nou minim, pentru al optulea an consecutiv, în ciuda politicilor guvernamentale de încurajare a creșterii natalității. În 2023 s-au născut mai puțini copii cu -5,6% față de anul precedent.Rata totală a fertilității în Japonia, care reprezintă numărul mediu de nașteri per femeie în timpul anilor ei reproductivi (15-49 de ani), a scăzut la 1,20 anul trecut, de la 1,26 în ​​2022, a transmis ministerul nipon al Sănătății. Pentru ca populația unei țări să rămână stabilă, este necesară o rată de fertilitate de 2,1, scrie Biziday. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 13 iunie 2024
Biroul Național de Statistică prezintă o nouă ediție a breviarului statistic „Moldova în cifre”. Această ediție vine cu un conținut și design actualizat și îmbunătățit, în scopul de a ușura înțelegerea datelor statistice de către publicul larg și de a spori utilizarea și utilitatea acestora. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 424
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167974
Total ieri: 296
Total azi: 119
Online: 1