Noutăţi și evenimente
Ediție aniversară a Programului de Granturi mici pentru îmbătrânire activă: 11 organizații ale societății civile au primit certificate de grant
Data publicării: Joi, 18 iunie 2026

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a organizat astăzi ceremonia de înmânare a certificatelor de grant pentru cele 11 organizații ale societății civile desemnate câștigătoare ale Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, aflat la cea de-a X-a ediție.
Programul are drept scop susținerea inițiativelor care promovează îmbătrânirea activă și îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice din Republica Moldova, prin încurajarea participării acestora la viața socială, economică și comunitară. În cadrul ediției curente au fost depuse 50 de dosare din partea organizațiilor necomerciale din întreaga țară, ceea ce confirmă interesul sporit pentru dezvoltarea proiectelor dedicate seniorilor.
„Prin acest program susținem inițiative locale care contribuie la crearea unor comunități mai incluzive și mai prietenoase pentru seniori, iar implicarea organizațiilor societății civile demonstrează că există tot mai multe exemple de solidaritate și responsabilitate la nivel local.”, a declarat Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Proiectele selectate vizează domenii precum dezvoltarea competențelor digitale și economice ale persoanelor vârstnice, facilitarea accesului la oportunități de angajare, promovarea voluntariatului și a activităților comunitare, precum și îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor comunitare destinate seniorilor, în special în mediul rural.
În urma procesului de evaluare, Comisia de examinare a desemnat 11 organizații câștigătoare, care vor implementa proiecte în domeniul îmbătrânirii active, axate pe incluziune socială, educație digitală, voluntariat, participare comunitară și dezvoltare locală:
– Asociația de Băștinași „Anenii Noi – Dor” (satul Ruseni, raionul Anenii Noi);
– Asociația Grupului de Acțiune Locală „Lunca Răutului” (orașul Mărculești, raionul Florești);
– Asociația Obștească „Filipeni Acasă” (satul Filipeni, raionul Leova);
– Asociația Obștească „Puhoacea Nistreană” (satul Puhăceni, raionul Anenii Noi);
– Asociația Obștească „Vis și Realitate” (satul, Sărata Nou, raionul Leova);
– Asociația Obștească „Asociația Băștinașilor din comuna Manta-Acasă cu Dor” (satul Manta, raionul Cahul);
– Asociația Obștească „Comunelor Căzănești și Vadul-Leca” (satul Vadul-Leca, raionul Telenești);
– Asociația Obștească „Centrul Internațional de Colaborare și Dezvoltare „PHOENIX” (municipiul Chișinău);
– Asociația Obștească „Casa Părintească” (satul Palanca, comuna Hîrjauca, raionul Călărași);
– Asociația Obștească „Smart Women” (satul Roșcani, raionul Anenii Noi);
– Asociația Obștească „Liga Civică” (satul Sireți, raionul Strășeni).
Proiectele vor fi implementate pe o durată de 6 luni, cu o finanțare totală de 1 000 000 de lei, acordată din bugetul de stat, și vor contribui la consolidarea incluziunii sociale a persoanelor vârstnice, la reducerea izolării acestora și la creșterea participării active în comunitate.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat Programul de Granturi mici în luna februarie a acestui an, acesta aflându-se la cea de-a X-a ediție. Prin acest program, ministerul susține inițiativele care promovează îmbătrânirea activă și consolidarea coeziunii sociale în comunitățile din Republica Moldova.













Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 14 iulie 2026
Rezultatele Studiului Global privind Viitorul Demografic (Demographic Futures Survey), elaborat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, contrazic percepția potrivit căreia generația tânără ar fi tot mai puțin interesată de viața de familie. Cercetarea arată că familia rămâne o valoare importantă pentru tineri, iar dorința de a avea copii continuă să existe, însă realizarea acestor aspirații depinde de condițiile sociale și economice în care aceștia își construiesc viitorul.
Studiul a fost realizat în 73 de țări și teritorii din întreaga lume, inclusiv în 11 țări și teritorii din Europa de Est și Asia Centrală, și a analizat opiniile a peste 100.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani. Cercetarea oferă o perspectivă amplă asupra modului în care tinerii percep familia, relațiile, dorința de a deveni părinți și factorii care influențează deciziile privind viața de familie.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Sâmbătă, 11 iulie 2026
Pe data de 11 iulie marcăm Ziua Mondială a Populației, care își propune să atragă atenția asupra urgenței și importanței problemelor legate de populație. Această zi a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 1989. Genericul acestui an „Realizarea speranțelor și aspirațiilor tinerilor – astăzi și pentru viitor” evidențiază importanța creării unor condiții care să le permită tinerilor să ia decizii libere și informate privind educația, angajarea, întemeierea unei familii și creșterea copiilor. În acest context, investițiile în familiile tinere, accesul la servicii de calitate și politici publice orientate spre nevoile acestora reprezintă elemente esențiale pentru dezvoltarea durabilă a societății și pentru răspunsul la provocările demografice.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 26 iunie 2026
La 24 iunie 2026, de Ziua Universală a Iei, la Muzeul „Casa Părintească” din satul Palanca, a fost lansat proiectul „Solidaritate între generații active, indiferent de vârstă”.
Lansarea proiectului în Ziua Universală a Iei nu a fost întâmplătoare. Această zi simbolizează tradiția, identitatea și legătura dintre generații – valori pe care proiectul își propune să le promoveze
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 16 iunie 2026
Biroul Național de Statistică (BNS) prezintă datele preliminare privind numărul populației cu reședință obișnuită2, la 1 ianuarie 2026.
Populația cu reședință obișnuită reprezentă persoanele care au locuit preponderent, în ultimele 12 luni ale anului de referință, pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude și prieteni, activităților de afaceri, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).
Conform datelor precizate3, numărul populației cu reședință obișnuită (PRO) la 01.01.2025 a constituit 2388,6 mii persoane, sau în scădere cu cca 27,0 mii persoane (cu 1,1%) față de datele precizate la începutul anului 2024.
Numărul populației cu reședință obișnuită la 01.01.2026, conform datelor preliminare4, a constituit 2365,6 mii persoane, fiind în scădere cu cca 22,9 mii persoane (cu 1,0%) față de începutul anului precedent.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 08 iunie 2026
Pe 5 iunie curent, a avut loc prima ședință a Consiliului consultativ al persoanelor în vârstă, structură instituită pe lângă Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Scopul acestui Consiliu este consolidarea dialogul dintre autorități și reprezentanții persoanelor în etate, precum și dezvoltarea unor politici publice mai incluzive și eficiente în acest domeniu.
„Constituirea și activarea acestui Consiliu reprezintă un pas important pentru consolidarea dialogului cu persoanele în vârstă și pentru asigurarea unor politici publice mai aproape de nevoile acestora. Ne dorim un dialog constant, bazat pe cooperare și respect reciproc.”, a declarat Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 05 iunie 2026
Peste 90 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani au absolvit ieri Universitatea Vârstei a Treia (UV3), în cadrul unei ceremonii organizate la Universitatea de Stat din Moldova din Chișinău. Evenimentul a marcat absolvirea promoției 2025–2026 pentru seniorii care au ales să revină pe băncile universității și să demonstreze că învățarea poate continua pe tot parcursul vieții.
Universitatea Vârstei a Treia oferă seniorilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele digitale și sociale, de a învăța lucruri noi și de a rămâne conectați la comunitate. Pentru mulți dintre participanți, experiența a însemnat mai mult decât acumularea de cunoștințe. Universitatea a devenit un spațiu al prieteniei, comunicării și implicării active. Absolvenții au vorbit despre legăturile create pe parcursul anului și despre bucuria de a face parte dintr-o comunitate în care vârsta nu reprezintă o limită pentru dezvoltarea personală.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 29 mai 2026
Într-o societate în care una din cinci persoane are peste 60 de ani, tot mai mulți seniori din Republica Moldova demonstrează că îmbătrânirea poate însemna implicare, învățare și conectare. Cu robe academice, flori în mâini și aplauzele familiilor alături, 40 de seniori din nordul țării au absolvit Universitatea Vârstei a Treia (UV3), în cadrul ceremoniei organizate la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Programul, susținut de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA în Moldova), ajută persoanele în etate să își dezvolte abilitățile digitale și sociale, să rămână active și conectate la comunitate. Pentru absolvenți, ceremonia a marcat nu doar finalizarea cursurilor, ci și începutul unui nou capitol, demonstrând curaj și dorință de activitate.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 28 mai 2026
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a desemnat câștigătorii Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2026
Ministerul a desemnat 11 organizații necomerciale câștigătoare a Programului de Granturi mici, ediția 2026, dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova.
La concurs au participat 50 de organizații necomerciale care implementează proiecte și inițiative cu impact asupra promovării politicii în domeniul îmbătrânirii active la nivel național și regional. Organizațiile au prezentat proiecte axate pe formarea competențelor economice, precum educație financiară de bază, antreprenoriat și suport oferit la angajare, digitalizarea persoanelor vârstnice și promovarea participării acestora în activități de instruire și incluziune socială, inclusiv activități socio – culturale în mediul rural, voluntariat și dialog intergenerațional. De asemenea, proiectele au vizat elaborarea și aprobarea, în colaborare cu autoritățile publice locale, a strategiilor de integrare a perspectivei îmbătrânirii active.
În urma examinării și evaluării dosarelor, Comisia de examinare a decis acordarea granturilor următoarelor organizații necomerciale:
Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 20 mai 2026
Grupa de creșă de la Grădinița „Licurici” din orașul Nisporeni a fost renovată după mai bine de 20 de ani, oferind familiilor tinere și în special femeilor, oportunitatea de a reveni mai repede în câmpul muncii sau la studii după concediul de maternitate. Creșa, renovată cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, a fost echipată de UN Women, cu suportul financiar al Guvernului Elveției, prin intermediul proiectului „Femei pentru Pace și Prosperitate”.
Spațiul, care în prezent găzduiește 24 de copii cu vârstele cuprinse între 1-3 ani, a fost dotat cu mobilier, jucării și materiale didactice.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 13 mai 2026
Ministerul Muncii și Protecției Sociale invită familiile din toată țara la un program amplu de activități în cadrul Festivalului Familiei, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, care va avea loc pe 16 mai 2026, la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul va reuni instituții publice, parteneri internaționali și organizații ale societății civile într-o celebrare dedicată familiei, solidarității, incluziunii și bunăstării copilului.
Citeşte mai mult...
Rezultatele 1 - 10 din 557
Sus
