Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 11 octombrie 2024
Practicile altor state
Bunicii din Bulgaria primesc salarii de 120 de euro pentru creşterea nepoţilor
Data publicării: Vineri, 20 august 2010

Bunicii din Bulgaria primesc salarii de 120 de euro pentru creşterea nepoţilor

Bulgaria, ţara din UE cea mai afectată de criza demografică, a adoptat în ultimii ani măsuri pentru încurajarea natalităţii, printre care cel mai lung concediu de maternitate din UE, de 45 de săptămîni. În concediul de maternitate mamele beneficiază de indemnizaţii în mărime de90% din salariu. Guvernul şi-a asumat, de asemenea, cheltuielile pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de doi ani.

Începînd din anul 2009, o bunică sau un bunic au dreptul la un salariu minim de 120 euro pînă la a treia aniversare a copilului, potrivit unui amendament al legii pentru încurajarea muncii.

În Bulgaria, la sfîşitul anului 2008 cinci mii de bunici s-au înscris pentru a obţine, de la 1 ianuarie 2009 salariul minim pe economie, pe lîngă pensii, pentru îngrijirea nepoţilor.

Taţii sînt încurajaţi să participe la creşterea copiilor, primind 90% din salariu dacă rămân acasă în primele 15 zile de la naşterea copilului şi vor beneficia de concediu parental, tot cu 90% din salariu, dacă stau acasă între lunile a şasea şi 12-a de viaţă ale copilului, dacă mama se decide să se întoarcă la muncă.

În urma adoptării acestor măsuri se înregistrează o ceştere uşoară a natalităţii.

Alte înregistrări
Data publicării: Joi, 28 decembrie 2017
Europa și Asia Centrală, din punct de vedere demografic, sunt cele mai îmbătrânite regiuni din lume. În Europa Centrală și de Est, vârsta medie a populației este cu 10 ani mai mare decât în restul lumii, în timp ce țările relativ tinere precum Turcia și cele din Asia Centrală recuperează rapid. Această schimbare este determinată în primul rând de scăderea ratei fertilității, decât de majorarea duratei de viață. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 12 septembrie 2011
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat recent un Decret prin care a aprobat Programul naţional de securitate demografică din Belarus pentru anii 2011-2015. Programul este format din trei mari compartimente, care se concentrează pe cele mai cruciale domenii menite să garanteze securitatea demografică a populaţiei Republicii Belarus (sprijinul social familiei şi copilului, promovarea sănătăţii şi creşterea speranţei de viaţă, migraţia internaţională în scopul dezvoltării). Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 20 august 2010
În Europa, femeile care nasc primesc mai mulţi bani din partea statului decît în Republica Moldova. Şi nu doar în ţările nordice, unde politicile sociale sînt avansate dintotdeauna, dar chiar şi în Bulgaria, mămicile primesc 90% din venit. Citeşte mai mult...
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168254
Total ieri: 412
Total azi: 399
Online: 4