Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 01 noiembrie 2024
Noutăţi și evenimente
DE DOUĂ ORI MAI MULȚI STUDENȚI ÎNSCRIȘI LA UV3, CHIȘINĂU
Data publicării: Joi, 03 octombrie 2024

În cadrul Universității de Stat din Moldova (USM) a avut loc lansarea unei noi promoții a Universității Vârstei a Treia (UV3). Evenimentul intitulat „Bun venit la UV3” a adus împreună 100 de seniori cu vârste de peste 60 de ani din Chișinău, care au ales să se implice activ în procesul de învățare și socializare, demonstrând că educația nu are vârstă.

UV3 este un proiect unic în Republica Moldova, creat la inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell, cu sprijinul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare. Proiectul își propune să susțină educația pe tot parcursul vieții și să promoveze dezvoltarea activă a seniorilor, oferindu-le oportunități de a-și extinde cunoștințele, de a explora noi domenii și de a contribui activ la viața comunității.

Prin acest program, participanții vor avea ocazia să studieze 4 dintre cele 6 cursuri disponibile, adaptate nevoilor și intereselor specifice seniorilor:

Fiecare curs va avea o durată de 14 ore (1 oră = 45 de minute), iar întâlnirile vor avea loc o dată sau de două ori pe săptămână, câte 90 de minute fiecare. Cursurile vor fi predate în limbile română și rusă, pentru a asigura accesibilitatea programului pentru toți seniorii din Republica Moldova.

Printre studenții de anul acesta se numără Filimon Nastas, în vârstă de 84 de ani, din Chișinău, care a lucrat timp de 45 de ani ca pedagog și care și-a dorit mereu să rămână activ și implicat social.,,Eu am iubit foarte mult copiii și studenții. După pensionare și încetarea activității îmi lipsea foarte mult comunicarea, să mă întâlnesc cu cineva, să discut, și îmi doream să mă dezic de zilele astea monotone. Când am aflat că s-a deschis UV3 am insistat să vin și să fiu înscris și eu la aceste cursuri. Eu mi-am ales cursul de bază - ,,Dezvoltarea abilităților digitale”, pentru că pe vremea noastră nu era atât de bine dezvoltat internetul. Vreau să cunosc mai multe, să interacționez cu alți vârstnici și să facem schimb de experiență.”

 

Și Nina Tihon, în vârstă de 81 de ani, din Chișinău, se numără printre doamnele dornice de socializare. ,,Eu am ales cursul de bază – ,,Istoria contemporană”, pentru că toată viața am fost pasionată de istorie și e păcat că nu toți o cunosc la justa valoare. De profesie am fost pedagog, la Colegiul de Medicină din Chișinău, iar după decesul soțului viața a devenit tristă și vreau să ies din această stare de singurătate. ”

Ecaterina Belostecinic, în vârstă de 72 de ani, din Chișinău,este la fel de entuziasmată să înceapă studiile. ,,M-am înscris la 4 cursuri și sunt foarte nerăbdătoare să încep cursurile. Eu am continuat să muncesc după pensionare încă 14 ani, iar acum am considerat că eu merit să îmbătrânesc frumos, dar pentru aceasta este nevoie ca și creierul să muncească și să nu degradeze. Deaceea am ales să vin la Universitatea pentru Vârsta a 3-a. Am așteptări mari, sper să leg prietenii noi, poate mă regăsesc cu alți colegi de facultate, dar cel mai mult aștept cursul de limba engleză pentru că acum peste tot unde mergem avem nevoie să cunoaștem o limbă străină.”

„Universitatea Vârstei a Treia” face parte din obiectivele Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă 2023-2027, implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNFPA.

Despre Universitatea Vârstei a Treia (UV3)
UV3 este o inițiativă inovatoare, dedicată seniorilor din Republica Moldova, care oferă oportunități de educație continuă și socializare pentru persoanele în etate. Proiectul  „Universitatea Vârstei a 3-a”  este dezvoltat la inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell, cu sprijinul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare. În Republica Moldova, prima promoție a Universității Vârstei a Treia a fost lansată la 1 octombrie, 2023, urmând modelul UV3 al Republicii Cehe. La finalul primului an de studii, 57 de studenți seniori cu vârsta 60+ au finalizat cu success cursurile UV3 și au primit diplome de absolvire. În premieră, în acest an de studii, UV3 a fost extinsă la Universitatea de Stat din Bălți și Cahul.

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 01 noiembrie 2024
În Anglia și Țara Galilor, rata natalității a atins cel mai scăzut nivel de când se țin statistici – din 1938. Rata medie generală a fertilității (numărul de copii pe care o femeie obișnuită îi naște în timpul vieții) în Anglia și Țara Galilor în 2023 a fost de 1,44, cel mai scăzut nivel de când se țin statisticile, din 1938. În 2022, coeficientul a fost de 1,49, iar în 2021 a fost de 1,55. Scăderea coeficientului a fost observată de mult timp. Pentru o reproducere naturală stabilă a populației, coeficientul ar trebui să fie de 2,1 copii pe femeie. Numărul de nașteri înregistrate – aproximativ 591 de mii – a fost cel mai mic din 1977. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 31 octombrie 2024
La data de 24 august 2024 tinerii din mun. Bălți au continuat să informeze și să instruiască vârstnici în alfabetizarea digitală, astfel în cât seniorii au aflat mai multă informație despre: - mentenanța și securitatea dispozitivelor digitale; - siguranța online și protejarea datelor cu caracter personal; - actualizarea regulată a software-ului; - instrumentele și platformele de comunicare online; - serviciile electronice din Republica Moldova (cum ar fi: Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice (MPay), Portalul serviciilor electronice (E-services), etc.) Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 30 octombrie 2024
Informarea despre provocările întâlnite pe parcursul acestui proces, oferă vârstnicilor un avantaj semnificativ, permițându-le să abordeze fiecare nouă etapă mai pregătiți. În cadrul sesiunilor de informare despre sănătate, participanții înțeleg mai multe despre schimbările naturale de sănătate care vin odată cu vârsta. Asta le permite să fie conștienți în măsurile pe care le iau și în abordarea modului de viață. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 24 octombrie 2024
40 de vârstnici din satul Viișoara, raionul Edineț, au primit cadou câte un telefon mobil performant și vor participa la sesiuni de instruire pentru a-și dezvolta competențele digitale. Astfel, seniorii 60+ vor putea comunica mai ușor cu cei dragi, vor învăța să folosească diferite aplicații și vor avea acces la informații esențiale online. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 21 octombrie 2024
Clubul Vârstnicilor din Ungheni își descoperă noi orizonturi cu ajutorul tinerilor voluntari, care îi învață să folosească telefoanele smart. Învățând să navigheze pe internet, să comunice cu cei dragi prin apeluri video sau să acceseze informații utile, seniorii din Ungheni își fac viața de zi cu zi mai ușoară și mai conectată! Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 11 octombrie 2024
Vârstnicii din Sângerei se întâlnesc săptămânal la Clubul de Artizanat, unde de fiecare dată explorează tehnici noi, moderne, încearcă materiale și modele neobișnuite pentru ei. De data asta au creat broșe, mai puțin tradiționale, un accesoriu potrivit pentru o ținută elegantă. Activitatea de artizanat este mai mult decât a crea lucruri frumoase, este un Model de Îmbătrânire Activă, pentru că Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 10 octombrie 2024
Argumente pentru asigurarea unei reziliențe demografice a țării Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 01 octombrie 2024
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, care este marcată anual la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile pentru anul 2023. Situația demografică Populația vârstnică crește atât în termeni absoluți, cât și relativi În Republica Moldova, la începutul anului 2024 locuiau 610,7 mii persoane2 în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 25,2% din totalul populației cu reședință obișnuită. Din numărul total al vârstnicilor, 367,7 mii persoane erau femei (sau 60,2%), fiecare a treia persoană avea vârsta cuprinsă între 60-64 ani (31,0%), iar 59,8 mii persoane (sau 9,8%) constituiau persoanele care au depășit vârsta de 80 ani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 01 octombrie 2024
Astăzi, la Guvernul Republicii Moldova, a avut loc ceremonia de premiere a celor mai activi seniori și seniore din țară, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Evenimentul, organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a adus recunoaștere și apreciere pentru eforturile și contribuțiile deosebite ale vârstnicilor din diverse domenii, în cadrul concursului național „Pentru o viață activă la orice vârstă” – ediția 202 Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 25 septembrie 2024
Argumente pentru asigurarea unei reziliențe demografice a țării Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 455
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167868
Total ieri: 414
Total azi: 13
Online: 1