Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 17 septembrie 2021
Noutăţi și evenimente
Sondaj | În acest an, R.Moldova înregistrează o ușoară scădere a numărului cetățenilor care vor să plece peste hotare
Data publicării: Miercuri, 16 iunie 2021

În acest an, Republica Moldova înregistrează o ușoară scădere a numărului cetățenilor care vor să plece peste hotare. Dintre cei care vor să plece sunt oamenii de la sate, în special bărbații. Acestea sunt datele unui sondaj de opinie efectuat de către CBS-AXA, la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDS) „Viitorul”, și prezentat vineri, 11 iunie, de către expertul în politici economice al IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță”, în cadrul unei noi ediții a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, realizată în parteneriat cu Privesc.eu.

Potrivit sondajului, în acest an, 15,2% dintre cetățenii Republicii Moldova, de peste 18 ani, spun că intenționează în următoarele luni să plece peste hotare, în scădere cu aproape 3% față de 2020 și cu 5% față de anul 2018. „15,2% înseamnă în jur de 30-35 de mii de persoane, care în acest an cel mai probabil vor părăsi teritoriul Republicii Moldova”, a explicat economistul.

Fiind analizată cifra în scădere, Veaceslav Ioniță spune că sunt trei răspunsuri: 1 – deja nu mai are cine pleca; 2 – cetățenii Republicii Moldova, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, speră că viața lor se va schimba și poate nu ar merita să plece peste hotare; 3 – totuși calitatea vieții în Republica Moldova s-a îmbunătățit și unii consideră că există oportunități de a munci aici acasă. Cei care în ultimii trei ani au fost peste hotare, iar în prezent sunt în Republica Moldova au fost întrebați dacă mai vor să plece peste hotare în viitorul apropiat. 13,7% dintre respondenți au răspuns că da. Aproape dublu față de anul trecut, când 7,6% aveau această intenție.

Tinerii de 18-29 de ani sunt cei care vor să plece cel mai mult peste hotare – 28 %, cu aproape 1% mai mult decât acum un an, însă cu circa 2% mai puțini decât în 2018. Apoi urmează cei de vârsta 30-44 de ani – 18,1%. „În privința tinerilor situația cum a fost una extrem de tristă, așa și a rămas – extrem de tristă. Practic fiecare al treilea tânăr spune că vrea să plece peste hotare și decizia lui timp de cinci ani nu s-a schimbat. Tinerii, cum spuneai acum cinci ani că vor să plece, exact așa spun și acum. Este cel mai stabil grup care nici de cum nu vede soluția existenței aici în Republica Moldova”, a afirmat Veaceslav Ioniță.

Sondajul mai arată că avem o diferență destul de puternică legată de intenția de a pleca peste hotare în funcție de sexul respondentului. Dacă în rândul femeilor avem 12%, care au spus că ar dori să plece în viitorul apropiat, atunci în cazul bărbaților această cifră este de aproape 19%.

Totodată, există o diferență între dorința de a pleca peste hotare în dependență de traiul respondentului. 13,2% din populația de la orașe este expusă dorinței de a părăsi Republica Moldova și 17% - a celor care trăiesc la sate. „Migrația de bază, care are loc în Republica Moldova, are loc din contul celor care trăiesc la sate. Ca rezultat, avem o depopulare puternică a zonelor rurale”, a mai spus expertul în politici economice. Potrivit economistului, două elemente importante ale migrației își lasă amprenta asupra Republicii Moldova. În primul rând este vorba de banii pe care îi trimit cei din diasporă acasă. În acest an, volumul remitențelor cel mai probabil va fi cel mai mare din istoria Republicii Moldova. În primele patru luni ale anului, volumul remitențelor a fost un record absolut pentru Moldova – 513 milioane de dolari, mult peste media pentru primele patru luni ale anului. Cu 30 de milioane de mai mult comparativ cu recordul anual din 2008.

Sursa: https://radiochisinau.md/sondaj-in-acest-an-rmoldova-inregistreaza-o-usoara-scadere-a-numarului-cetatenilor-care-vor-sa-plece-peste-hotare---135671.html?fbclid=IwAR03-pw7hM8IZ09oHqFqy7reEb--sl-j2VsFBgbt0nh2YX3nHrMxlJz-A2I

Sursa foto: http://trvmoldova.md

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 17 septembrie 2021
Clubul Seniorilor „Țărăncuța” din Sireți și Tinerii cointeresați de rețete naturiste au organizat o Masa Rotundă cu genericul „Trăistuța Sănătății”, unde au vorbit despre medicina naturală în general și de beneficiile plantelor naturale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 14 septembrie 2021
La data de 10 septembrie 2021 în comuna Voloviţa, r-nul Soroca a fost marcată activitatea de totalizare și finalizare a proiectului ”Cărunții cu suflete tinere”, implementat de AO ”Aripile Dumbravei”, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2021. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 03 septembrie 2021
Colaborarea și proiectele în derulare din domeniul demografiei și dezvoltării, promovării egalității de gen și integrării politicilor prietenoase la locul de muncă, au fost abordate în cadrul unei întrevederi dintre Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari și reprezentanta rezidentă a Fondului ONU pentru Populație în Republica Moldova, Nigina Abaszada, pe 2 septembrie curent. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 august 2021
În premieră Republica Moldova se alătură celor 24 de state ale lumii, care au realizat unul din cele mai complexe studii demografice la nivel global ”Generații și Gen” (GGS). Împreună cu colegii din Norvegia, Danemarca, Hong Kong, Estonia, operatorii din R. Moldova au intervievat peste 10 mii de persoane în timpul pandemiei, colectând informații despre schimbările demografice din țară și modul în care acestea au influențat viața de familie, relațiile dintre parteneri, numărul dorit de copii, planificarea familială, dialogul intergenerațional, echilibrul dintre muncă și familie, intenția de a emigra etc. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 17 august 2021
Clubul Vârstnicilor din comuna Șolcani a desfăşurat o nouă activitate în cadrul proiectului ,,Îmbătrânire activă și creativă" finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi în domeniul îmbătrînirii active, ediția 2021. Astfel, la data de 15 august 2021 a avut loc activitatea ,,Problemele persoanelor în etate". Membrii clubului vârstnicilor au indentificat o listă de probleme care întâmpină persoanele în etate din comuna Şolcani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 12 august 2021
Biroul Naţional de Statistică a prezentat într-un comunicat de presă informaţia privind situaţia tinerilor în Republica Moldova în anul 2020. Numărul populaţiei cu reședință obișnuită la 1 ianuarie 2021 a constituit 2597,1 mii persoane, din care 680,3 mii sau 26,2% au fost tineri cu vârsta 14-34 ani. Repartizarea tinerilor pe sexe, se prezintă astfel: 49,4% – femei şi 50,6% – bărbaţi. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 28 iulie 2021
Biroul Național de Statistică a prezentat într-un comunicat de presă informația statistică despre durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2020, măsurată prin speranța de viață la naștere a populației cu reședință obișnuită. Durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2020 a constituit 69,8 ani, în descreștere cu 1,1 ani în comparație cu anul precedent (după creștere continuă din anul 2014) și cu 10,4 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață la naștere în cele 27 de țări ale UE în anul 2019 (81,3 ani). Speranța de viaţă la naştere pe sexe în anul 2020 a constituit 65,9 de ani pentru bărbați și 73,9 de ani pentru femei. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 22 iulie 2021
La data de 27.06.2021 în comuna Volovița a avut loc lansarea proiectului ”Cărunții cu suflete tinere”, desemnat printre proiectele câștigătoare în cadrul Programului de Granturi în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2021, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. La activitatea de lansare a proiectului, denumită ”La sfat cu bunicii” alături de echipa AO ”Aripile Dumbravei” au participat membrii ansamblului folcloric ”Floare de Noroc”, reprezentanți APL și Consiliul Local al Tinerilor Volovița. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2021
Selfie, Facebook sau Youtube nu mai sunt noțiuni străine pentru unii vârstnici. 40 de femei și bărbați în etate din localitățile Mitoc și Donici, raionul Orhei, au primit telefoane mobile conectate la Internet, iar în scurt timp vor deprinde cum să le folosească. Este vorba despre o parte din noii beneficiarii selectați în cadrul celei de-a doua etape a programului privind dialogul intergenerațional. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 24 iunie 2021
La data de 21 iunie curent, în incinta Muzeului din comuna Șolcani, r-nul Soroca a avut loc activitatea ,,Expoziţia de fotografii" din cadrul proiectului ”Îmbătrânirea activă şi creativă", implememntat de către AO “Şolcăniţa”. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 268
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167961
Total ieri: 131
Total azi: 106
Online: 5