Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Joi, 22 iulie 2021
Noutăţi și evenimente
De ce este nevoie de un Centru de instruire în Îngrijiri Paliative în Republica Moldova
Data publicării: Vineri, 26 martie 2021

Republica Moldova a făcut pași importanți în ultimii zece ani în dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative. Deși există încă puncte slabe care condiționează activitatea de îngrijiri paliative din punct de vedere teritorial sau al asigurării cu specialiști pregătiți, a fost dezvoltat Standardul Național de Îngrijiri Paliative, protocoale clinice în funcție de maladie. Acum, evoluția firească a acestui domeniu dictează crearea unui Centru național de instruire în Îngrijiri Paliative. În Moldova, serviciul de îngrijiri paliative a început să se dezvolte din anul 2000, la nivel de servicii non-guvernamentale, și doar mult mai târziu prin sectorul spitalicesc public. Primul serviciu specializat în îngrijiri paliative, în sectorul public, – Echipa mobilă de îngrijiri paliative de spital – a fost creat abia în anul 2008 la Institutul Oncologic.

Până în anul 2019 serviciul de îngrijiri paliative s-a extins. Astăzi, 33 de Spitale raionale au secții de îngrijiri paliative, pe lângă acestea se adaugă instituțiile republicane și organizațiile non-guvernamentale. Însă, deși pe hârtie figurează că există astfel de secții, în realitate, majoritatea dintre ele nu corespund standardelor unei secții de îngrijiri paliative. Însă, revenind la ONG-urile, care prestează aceste servicii. Din păcate și ele sunt foarte puține în Moldova și acoperă doar 8 teritorii administrative. Cele mai multe servicii de îngrijire paliativă fiind concentrate în Chișinău. Calitatea îngrijirilor paliative, frecvența cu care sunt acordate, dar și acoperirea teritorială depind de mai mulți factori. Aici vorbim despre mai multe condiționări – lipsa  resurselor financiare, condițiile din instituțiile medicale publice, cunoștințele insuficiente despre îngrijirea paliativă sau necunoașterea criteriilor de selectare a pacienților pentru îngrijiri paliative etc. În afară de problema finanțării, care își găsește ușor-ușor rezolvare din FAOAM, instruirea în domeniul îngrijirilor paliative ar însemna o mare realizare în acest domeniu. Deschiderea unui Centru de instruire în Îngrijirile Paliative a fost una dintre recomandările Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) în raportul „Accesul și calitatea serviciilor de îngrijiri paliative în Republica Moldova. Studiu calitativ”.

Instruirea în domeniul îngrijirii paliative

Conform raportului menționat, instruirea personalului medical implicat în prestarea serviciilor de îngrijiri paliative este obligatorie. La momentul acreditării serviciilor de îngrijiri paliative, prestatorul declară echipa multidisciplinară și fiecare membru al echipei trebuie să dețină un certificat de instruire. Dacă prestatorul nu este acreditat de Consiliului de Evaluare și Acreditare, el nu primește licența și nu poate fi contractat de CNAM. „Acum instruirile se organizează de instituțiile de invățământ de profil, ONG-uri, de către Fundația Soros, de autorii protocoalelor clinice, de asociațiile de specialiști – Asociația Națională de Tratament Paliativ, Asociația de Nursing etc – astfel, în opinia persoanelor cheie, necesitățile de instruire la nivel național sunt oarecum acoperite”, menționează autorii.

 Instruiri în cadrul instituțiilor de învățământ superior

Disciplina „Medicina paliativă” din curricula USMF „Nicolae Testemițanu” a fost elaborată în baza curriculei Centrului de Educație Continuă din Brașov. Relevanța disciplinii se datorează completării cunoștințelor medicului în domeniul practicii medicale și anume acest aspect specific a venit să îmbunătățească cunoștințele lucrătorilor medicali. Cu toate acestea, accesul pacientului la opioide, controlul simtomelor, managementul pacientului cu stomă şi accesul pacientului la consultația medicului psiholog, sunt subiecte ce ar fi util să fie studiate mai aprofundat în cadrul disciplinei „Medicina Paliativă”.

În cadrul instruirii în anul I de studii Medicii de familie – rezidenți au timp de 1 săptămână Modulul „Îngrijiri paliative pentru medicii de familie rezidenți”. Modulul, în opinia cadrelor didactice este suficient, deoarece rezidenții deja au o pregătire în domeniu, sunt versați în lucrul cu pacienții (deoarece în anul V au lucrat cu pacienți standardizați). În cadrul modulului se discută doar cele mai stringente probleme care pot interveni la pacientul aflat în Îngrijiri Paliative și este inclusă și partea practică – o vizită la FFMS ,,Angelus Moldova”.

Experții consideră că în cadrul modulului ”Îngrijiri paliative pentru medicii de familie rezidenți” ar fi util să fie accentuată mai mult importanța cooperarării cu asistentul medical al medicului de familie şi colaborarea medicului de familie cu Asistența socială din comunitate, deoarece se tinde la o abordare multidisciplinară a pacienților paliativi și a familiilor lor. În același timp, se consideră că în curricula de instruire a rezidențiatului, Îngrijirile paliative ar trebui incluse nu doar pentru medicii de familie, dar pentru toți rezidenții (de profil terapeutic, chirurgical etc). Cursul de perfecționare tematică, de instruire a medicilor în cadrul educației medicale continue conține 131 de ore didactice și practice pentru medici, și 8-ore de practică CUSIM.

„Unele subiecte abordate la curs sunt noi pentru medici, în special managementul simtomelor, managementul durerii, indicația corectă a opioidelor. Din anul 2020 cursul de perfecționare pentru medicii de familie va fi organizat de 2 ori pe an, și probabil va fi în agenda de instruire în cadrul educației continue încă mulți ani, fapt datorat atractivității cursului și numărului mare de solicitări. Se consideră că în cadrul cursului de perfecționare, medicii de familie ar trebui instruiți mai mult în aspecte legislative, referitoare la prescrierea opioidelor. Acest subiect merită o atenție mai detaliată și pe viitor este planificată elaborarea unei recomandări Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, subdiviziune a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” metodice pentru medicii de familie, astfel încât ei să prescrie opioide fără a avea rețineri sau dubii că acţionează în limite legale”, menționează autorii în raportul elaborat.

Instruiri în cadrul instituțiilor de învățământ medical post-secundar

În cadrul învățământului post-secundar se predă Cursul „Îngrijiri paliative” pentru elevii de la specialitatea Medicină, calificarea „Asistent medical”. „În cadrul cursului se discută cele 4 aspecte de abordare a pacientului și a familiei aflate în îngrijiri paliative – medical, social, psihologic și spiritual. Programele de instruire în învățământul postsecundar nu acoperă suficient problemele din îngrijirile palliative. Deși sunt abordate majoritatea subiectelor de aspect medical, mai puţină atenţie este oferită aspectelor non-medicale. De asemenea, nu se alocă suficient timp pentru instruirea asistenților medicali despre specificul pacienților paliativi pe grupe de vârstă”. De asemenea, la Centrul de Instruire Continuă este desfășurat Cursul tematic „Îngrijiri Paliative” pentru Educația medicală continuă a personalului medical cu studii medii de specialitate – asistenți medicali.

Este un curs actual și util, în contextul în care multe asistente medicale care prestau îngriiri la domiciliu au absolvit Colegiul de Medicină/Școala Medicală mulți ani în urmă, și nu au avut un curs de Îngrijiri Paliative. „Deși gama de subiecte cuprinde majoritatea subiectelor care necesită a fi abordate, din cauza numărului redus de ore, informația se prezintă foarte succint. Pentru a aborda toate subiectele mai aprofundat, este necesar să fie majorat numărul de ore pentru aceste cursuri”.

De ce este importantă instruirea în îngrijirile paliative în activitatea practică a personalului medical

Conform specialiștilor, personalul medical care a urmat instruiri în Îngrijiri Paliative devine mai prudent și mai conștient de nevoia de abordare adecvată a pacienților paliativi. Problema est însă că educația în îngrijiri paliative nu este oferită echitabil tuturor actorilor implicați în oferirea serviciilor de îngrijiri paliative. În cadrul învățământului postsecundar, de asemenea nu toți studenții de la specialitatea Medicină au suficiente instruiri în Îngrijiri paliative, cursul fiind preponderent prevăzut pentru asistenții medicali.

Nivelul de instruire al prestatorilor publici de servicii de îngrijiri paliative de bază

În opinia medicilor intervievați, în îngrijirile paliative, pe lângă medicul de familie (ca prima verigă în asistența medicală) și asistentul social (care oferă suport social pacientului paliativ și familiei lui), toți medicii specialiști și farmaciștii trebuie să fie instruiți cu privire la abordarea pacienților în faze terminale. Instruiri mai aprofundate și mai multe în domeniul îngrijirilor paliative ar fi necesare pentru așa specialități ca medici interniști, neurologi, traumatologi, dermatologi, pulmonologi, mamologi, oncologi.

Sugestii pentru instruiri în domeniul îngrijirii paliatice

Specialiştii consideră că la momentul actual domeniul îngrijirii palliative în Moldova a ajuns la etapa când se impune necesitatea introducerii specialității ”Îngrijiri paliative”, care în câteva luni să formeze specialiști în domeniu, și care să fie o specializare primară în îngrijiri paliative. „Totodată, se recomandă crearea unui Centru de Instruire, în care să fie elaborată o curriculă și totodată să servească ca centru pentru consultații atât pentru medici, cât și pentru pacienți și rudele acestora. În cadrul centrului să fie oferite atât instruiri teoretice, cât și practice în domeniul îngrijirilor palliative. Acesta ar fi util și mult mai accesibil, decât instruirile din afara țării”, se menționează în raportul Centrului PAS.

Un subiect în această direcție a fost discutat recent în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”. Specialiștii din cadrul universității sunt determinați să contribuire la dezvoltarea unui Centru universitar dedicat acestui domeniu.  Acest deziderat urmează a fi realizat în parteneriat cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină și cu Asociația Obștească Principii sănătoase prin intermediul proiectului „Îngrijiri paliative sustenabile și reziliente la nivel național”. Instituția își propune să organizeze o campanie de sensibilizare, informare și advocacy privind necesitatea creării Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative. În acest scop, va fi inițiată și o acțiune de colectare de fonduri pentru dezvoltarea centrului, promovarea misiunii acestuia prin organizarea evenimentelor de atragere a publicului larg.

Proiectul „Îngrijiri paliative sustenabile și reziliente la nivel național” este implementat de USMF „Nicolae Testemițanu” în perioada decembrie 2020-decembrie 2022, cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, în valoare de circa 50 de mii de dolari SUA.

Sursa: http://sanatateinfo.md//News//item//10236

Sursa foto: http://publika.md

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 28 iulie 2021
Biroul Național de Statistică a prezentat într-un comunicat de presă informația statistică despre durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2020, măsurată prin speranța de viață la naștere a populației cu reședință obișnuită. Durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2020 a constituit 69,8 ani, în descreștere cu 1,1 ani în comparație cu anul precedent (după creștere continuă din anul 2014) și cu 10,4 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață la naștere în cele 27 de țări ale UE în anul 2019 (81,3 ani). Speranța de viaţă la naştere pe sexe în anul 2020 a constituit 65,9 de ani pentru bărbați și 73,9 de ani pentru femei. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 22 iulie 2021
La data de 27.06.2021 în comuna Volovița a avut loc lansarea proiectului ”Cărunții cu suflete tinere”, desemnat printre proiectele câștigătoare în cadrul Programului de Granturi în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2021, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. La activitatea de lansare a proiectului, denumită ”La sfat cu bunicii” alături de echipa AO ”Aripile Dumbravei” au participat membrii ansamblului folcloric ”Floare de Noroc”, reprezentanți APL și Consiliul Local al Tinerilor Volovița. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2021
Selfie, Facebook sau Youtube nu mai sunt noțiuni străine pentru unii vârstnici. 40 de femei și bărbați în etate din localitățile Mitoc și Donici, raionul Orhei, au primit telefoane mobile conectate la Internet, iar în scurt timp vor deprinde cum să le folosească. Este vorba despre o parte din noii beneficiarii selectați în cadrul celei de-a doua etape a programului privind dialogul intergenerațional. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 24 iunie 2021
La data de 21 iunie curent, în incinta Muzeului din comuna Șolcani, r-nul Soroca a avut loc activitatea ,,Expoziţia de fotografii" din cadrul proiectului ”Îmbătrânirea activă şi creativă", implememntat de către AO “Şolcăniţa”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 23 iunie 2021
AO PLAI din satul Viișoara, r-nul Edineț a lansat proiectului la nivel local ,,Mă simt bine știind că sunt util", care are drept scop îmbunătățirea calitătii vieții pentru persoanele vîrstnice, să promoveze inovarea socială și viața activă prin crearea mediului de comunicare intergenerațional și integrare în societate. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 22 iunie 2021
Biroul Național de Statistică informează în cadrul unui comunicat de presă că, în anul 2020, numărul născuților-vii a fost de 30730 persoane, fiind în descreștere cu 1693 copii (sau cu 5,2%) față de anul 2019. Din numărul copiilor născuți-vii, 52,4% au fost băieți, raportul de masculinitate fiind de 110 băieți la 100 fete. Conform statutului juridic, în anul 2020 ponderea copiilor născuți în cadrul căsătoriei a fost de 80,2% (sau 24 642 copii), iar fiecare al 5-lea copil s-a născut în afara căsătoriei (6 088 persoane sau 19,8%). Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 21 iunie 2021
La data de 18 iunie 2021, la Roma, a fost semnat acordul dintre Republica Moldova şi Republica Italiană în domeniul securității sociale, negociat de echipa de experți condusă de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Procesul de negociere pe marginea Acordului a demarat la inițiativa părții moldave fiind condiționată de numărul mare de cetățeni care activează pe teritoriul statului italian. Scopul Acordului este asigurarea unui cadru de garanţii de securitate socială pentru lucrătorii migranţi din Republica Moldova, care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă pe teritoriul unuia sau ambelor state. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 16 iunie 2021
În acest an, Republica Moldova înregistrează o ușoară scădere a numărului cetățenilor care vor să plece peste hotare. Dintre cei care vor să plece sunt oamenii de la sate, în special bărbații. Acestea sunt datele unui sondaj de opinie efectuat de către CBS-AXA, la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDS) „Viitorul”, și prezentat vineri, 11 iunie, de către expertul în politici economice al IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță”, în cadrul unei noi ediții a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, realizată în parteneriat cu Privesc.eu. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 15 iunie 2021
La data de 10 iunie curent a avut loc lansarea proiectului ,,Îmbătrânirea activă și creativă”, implementat în comuna Șolcani de către AO "Șolcănița". Proiectul este desfăşurat în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2021, finanţat de către Ministerul Sănătății și Protecției Sociale în parteneriat cu APL Şolcani, Muzeul, Gimnaziul și Oficiul de Sănătate din comuna Șolcani. Scopul proiectului este promovarea conceptului îmbătrânirii active în comuna Șolcani și crearea mediului favorabil pentru persoanele vârstnice în situații excepționale, inclusiv în contextul pandemiei de Covid-19. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 14 iunie 2021
La data de 9 iunie 2021 – Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a semnat un Acord de colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM) pentru a distribui pe larg în mediul academic rezultatele Studiului Generații și Gen (SGG). De asemenea, UNFPA va oferi burse și va susține organizarea unor evenimente academice naționale și internaționale pentru lansarea și prezentarea principalelor studii realizate de profesori și studenți în baza SGG pentru promovarea rezilienței demografice. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 262
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167882
Total ieri: 86
Total azi: 27
Online: 1