Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
Pandemia de COVID-19 a redus speranţa de viaţă cu un an, susțin italienii
Data publicării: Joi, 11 martie 2021

Speranţa de viaţă a scăzut în Italia cu aproape un an, până la 82,3 ani, din cauza pandemiei de COVID-19, a informat miercuri, la data de 10 martie, Institutul Naţional de Statistică al Italiei (Istat). Conform Raportului publicat, Italia a fost una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus şi prima afectată de primul val de COVID-19 în Europa. În această săptămână, în ţară a fost depăşit pragul de 100.000 de decese.

Estimările pentru 2020 "sugerează o oprire bruscă şi o inversare semnificativă a tendinţei pozitive observate în ultimii ani în ceea ce priveşte speranţa de viaţă", potrivit Istat. Regiunile din nordul ţării, cele mai afectate de virus, sunt şi cele în care speranţa de viaţă a scăzut cel mai mult: în Lombardia, centrul economic al ţării, a scăzut de la 83,7 ani la 81,2 ani.

Italia se afla pe primele locuri în UE privind speranța de viață, înainte de pandemie

Înainte de pandemie, speranţa de viaţă a crescut de la 81,7 ani în 2010 la 83,2 ani în 2019, plasând Italia pe primele locuri la nivel european. Potrivit Istat, media în Uniunea Europeană în 2018 a fost de 81 de ani, cea mai recentă cifră disponibilă. În raportul său, Istat a evidenţiat, de asemenea, decalajul digital al ţării, unul dintre proiectele care ar trebui abordate ca parte a planului de redresare finanţat de Bruxelles, în valoare de aproape 200 de miliarde de euro.

O treime dintre gospodăriile italiene nu au computer sau conexiune la internet, iar 24% din populaţie nu a folosit internetul în ultimele trei luni. În acelaşi timp, "utilizatorii obişnuiţi de internet" au crescut de la 44% în 2010 la 70%.

În comparație cu Italia, speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova în anul 2019 a constituit 75,1 ani pentru femei şi 66,8 ani în cazul bărbaţilor. Acest decalaj este cauzat de nivelului mai înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor, în special a celor în vârstă aptă de muncă (16-62 de ani). Cu toate că încă nu sunt date disponibile cu privire la speranţa de viaţă la naştere pentru anul 2020, numărul deceselor în țara noastră anul precedent este cu circa nouă la sută mai mare decât cel din 2019. Pandemia de COVID-19 a avut un impact dramatic asupra numărului de decese în Republica Moldova în anul 2020. Anul trecut au murit cu 3195 mai multe persoane decât în 2019. Această creștere constituie o majorare de aproape nouă la sută a numărului de decese, în condițiile când tendința generală din ultimii cinci ani era una în descreștere.

Raportul publicat în limba italiană îl găsiți la următorul link: http://www.istat.it/it/files//2021/03/BES_2020.pdf

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 22 noiembrie 2023
40 de persoane in vârstă participă la un proiect pilot inedit denumit generic - Universitatea pentru vârsta a treia. La cursul de dezvoltare a abilităților digitale, ei au invatat cum să interacţioneze pe reţelele de socializare, să-şi creeze o adresă de e-mail sau chiar să acceseze formularul online pentru compensaţiile din perioada rece a anului. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 16 noiembrie 2023
Moldova a depus eforturi considerabile pentru a răspunde necesităților populației sale, în contextul îmbătrânirii acesteia. Concluzia a fost enunțată de experta Organizației Națiunilor Unite (ONU) în domeniul respectării drepturilor persoanelor în etate, Claudia Mahler, care a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 7-16 noiembrie curent. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 07 noiembrie 2023
Începând cu 2 octombrie curent, 40 persoane cu vârsta peste 60 de ani au început studiile la Universitatea pentru vârsta a treia, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Chiril Răcilă s-a născut în anul 1950. De profesie este inginer, iar după 51 de ani de la absolvirea Universității Tehnice a devenit, din nou, student alături de alți 39 de bărbați și femei în vârstă din Republica Moldova și Ucraina admiși la Universitatea pentru Vârsta a 3-a (UV3). Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 24 octombrie 2023
Pentru a asigura participarea ambilor părinți la îngrijirea copilului, tații copiilor nou-născuți au dreptul la concediu paternal cu o durată de 14 zile calendaristice, acordat conform articolului 1241 din Codul Muncii al Republici Moldova. Concediul poate fi solicitat integral, în decurs de maximum 12 luni de la nașterea copilului, în baza unei cereri scrise, adresate angajatorului. La cerere se anexează copia certificatului de naștere al copilului. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 octombrie 2023
În perioada 19-20 octombrie curent, la Geneva, are loc conferința cu genericul „Populație și dezvoltare: asigurarea drepturilor și a alegerilor”, organizată de Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Evenimentul are drept scop să evalueze progresul în direcția atingerii obiectivelor adoptate la Conferința Internațională pentru Populație și Dezvoltare de la Cairo din 1994. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 12 octombrie 2023
Peste 45 de persoane s-au înregistrat deja la Programul de suport pentru formalizarea activității de îngrijitor/îngrijitoare de copii cu vârsta de până la 3 ani. Puteți să vă înscrieți în continuare, până pe data de 13 octombrie curent. Scopul programului este de a acorda sprijin și resurse esențiale pentru profesioniștii în domeniul îngrijirii copiilor, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 11 octombrie 2023
Peste 20 de seniori din satul Cajba, raionul Glodeni, au format un grup numit „Vârsta de argint”, pentru a promova îmbătrânirea activă. De câteva ori pe săptămână, își dau întâlnire la casa de cultură, unde cântă și dansează, sau merg la bătrânii neputincioși și îi ajută prin gospodărie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 03 octombrie 2023
Ministerul Muncii și Protecției Sociale i-a premiat pe cei 14 laureați ai Concursului Premiul Național „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediția 2023. Câștigătorii au primit diplome și premii bănești, în cadrul unui eveniment solemn desfășurat astăzi, în incinta ministerului. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 02 octombrie 2023
În contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în Republica Moldova a fost lansată în premieră „Universitatea pentru Vârsta a Treia”, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Scopul proiectului este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 29 septembrie 2023
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, care este marcată anual la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile pentru anul 2022. Citeşte mai mult...

Rezultatele 21 - 30 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167919
Total ieri: 61
Total azi: 64
Online: 5