Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Miercuri, 20 octombrie 2021
Noutăţi și evenimente
Bolile cardiovasculare principala cauză de deces în rândul populației Republicii Moldova
Data publicării: Vineri, 27 ianuarie 2017

Potrivit Biroului Național de Statistică, populația țării cunoaște o îmbătrânire demografică, din cauza nivelului scăzut al natalității și ridicat al mortalității. Cea din urmă constituie 11,2 decedați la o mie de locuitori.

Se estimează că circa17 milioane de oameni mor anual din cauza bolilor cardiovasculare. În Republica Moldova, potrivit Biroului Național de Statistică, cele mai multe decese au drept cauză bolile aparatului circulator. În 2015, 57,7 la sută au decedat din cauza infarctului miocardic, accidentelor cerebrale și altele.

Potrivit cardiologului Tihon Moraru, conferențiar universitar la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, principalul motiv pentru care oamenii ajung să fie afectați de bolile cardiovasculare este situația din țară și stresul provocat de aceasta. „Așa e sistemul social-economic care nu se schimbă spre bine. Se mai adaugă la aceasta și lipsa alimentației sănătoase, alcoolul, tabagismul și alți factori nocivi. Totuși, cel mai important dintre toate este stresul psihologic. Voi vedeți ce se face? E prăpăd. Moldovenii mor ca muștele. Mai ales că la noi e distrus sistemul medical. Pacientul pierde legătura dintre medic de familie și spital. Apoi oamenii nu au bani de medicamente sau medicamentele nu sunt calitative”, a declarat pentru ziarul TIMPUL, cardiologul Tihon Moraru.

A doua cauză de deces se datorează tumorilor care constituie 15,3 la sută pentru anul 2015. Numai în anul 2014 au fost înregistrate 8860 de cazuri noi de cancer şi 5972 de persoane au decedat. Cele mai diagnosticate tumori maligne în Republica Moldova au fost cancerul colorectal, mamar, pulmonar, gastric, de prostata şi cervical.

Următoarea cauză sunt bolile aparatului digestiv cu 9,4 la sută din totalul deceselor. Potrivit medicului gastroenerolog de la Spitalul Clinic Republican, din categoria bolilor aparatului digestiv, ciroza hepatică este cea mai răspândită și cea care cauzează cele mai multe decese. Hepatita virală este cauzată de virusul B, C, D, iar hepatita toxică apare atunci când se consumă mult alcool și mâncarea nesănătoasă. Recent a intrat în vigoare Programul național privind lichidarea hepatitelor virale cu tratamente antivirale. Anterior, tratamentul era scump și se cumpăra doar pentru cinci sute de oameni din cei trei mii care aveau nevoie. ,,Dar acum s-a găsit un tratament mai ieftin ca să fie pentru toți”, a explicat gastroenterologul.

Accidentele, intoxicațiile și traumele au provocat 6,9 din totalul deceselor pentru anul 2015, potrivit Biroului Național de Statistică. Cifra celor care și-au pierdut viața în accidente rutiere, pentru Moldova, este de 84 de oameni la un milion de locuitori, conform unui raport publicat de Comisia Europeană pentru anul 2015. În același raport, România este în fruntea clasamentului cu 95 de morți la un milion de locuitori. Pe următoarea poziție stă Letonia cu 94. Printre cele mai sigure țări se numără Malta (26 la un milion), Suedia (27 la un milion), Regatul Unit (29 la un milion). Potrivit statisticilor oficiale Eurostat, „frecvența deceselor cauzate de accidentele de transport în UE în 2013 (o rată a mortalității de 5,9 la 100 mii de locuitori) a fost mai mică decât frecvența sinuciderilor (11,7 decese prin sinucidere la 100 000 de locuitori)”.

Bolile sistemului nervos nu sunt principalele cauze ale deceselor și nici măcar nu există o statistică oficială despre aceasta. Pe de altă parte, Finlanda avea în 2013 cea mai ridicată rată a mortalității cauzate de bolile sistemului nervos. Potrivit Eurostat, „rata globală pentru UE a fost de 38 de decese la 100 mii de locuitori. Finlanda a înregistrat de departe cea mai ridicată rată în rândul statelor membre ale UE pentru bolile sistemului nervos, întrucât rata sa de 141 de decese la 100 mii de locuitori și a fost mai mult decât dublă în raport cu rata imediat următoare, care era de 56 la 100 mii de locuitori în Țările de Jos”.

Strategiile de reducere a impactului asupra sănătăţii publice, exercitat de bolile neurologice includ colectarea datelor epidemiologice, ajustarea resurselor neurologice existente pentru oferirea unui ajutor medical adecvat; estimarea resurselor umane; evaluarea costurilor şi necesităţilor; organizarea serviciului; cercetarea factorilor de risc şi a altor factori cu acţiune asupra statutului neurologic; planificarea programelor şi politicii de supraveghere a bolilor neurologice; formularea şi implementarea strategiilor de prevenire a bolilor neurologice. Pentru a realiza aceste activităţi este necesar de a colabora cu organizaţii naţionale şi internaţionale, cu societăţile profesionale şi neguvernamentale, care au scopul de prevenire şi de tratament al bolilor neurologice sau al bolilor în general.

Astfel, se recomandă un mod sănătos de viață, sport, fără alcool, dar și să ne adresăm la medic atunci când e nevoie.

Alte înregistrări
Data publicării: Luni, 20 februarie 2017
Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), 2016 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din 1990 până în prezent. Astfel, s-au născut mai puţin de 190.000 de copii (189.783) în 2016, conform studiului INS. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 16 februarie 2017
Persoanele căsătorite sunt mai sănătoase decât cele singure, divorțate sau văduve, potrivit studiilor realizate anterior, însă o nouă cercetare relevă prima dovadă biologică ce explică modul în care căsnicia influențează starea de sănătate și îi face pe oameni mai puțin stresați. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 10 februarie 2017
Fumatul, consumul de alcool, un stil de viață sedentar, hipertensiunea arteriala, obezitatea şi diabetul sunt șase dintre cei mai importanți factori de risc pentru sănătatea umană. La acestea se mai adaugă un altul: traiul în condiții sociale și economice dificile, scrie realitatea.net. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 06 februarie 2017
S-a întors printre nori la vârsta de o sută de ani. Este vorba despre o femeie din Marea Britanie, care a decis să-și sărbătorească ziua de naștere conducând un avion militar. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 03 februarie 2017
Am doi vecini, unul este paralizat, iar altul este orb. De câteva ori pe săptămână merg la ei ca să îi ajut. Pe cel care nu poate merge îl scot la primblare, îl ajut să facă curăţenie, iar pe cel orb îl ajut să primească pensia sau să cumpere produse alimentare”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 01 februarie 2017
Provocările demografice cu care se confruntă Moldova sunt semnificative și continuă să se înrăutățească. Scenariul de bază pentru anul 2035 este că Moldova va avea cu 28,4% mai puțini cetățeni, comparativ cu anul 2014. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 25 ianuarie 2017
Europa și Asia Centrală, din punct de vedere demografic, sunt cele mai îmbătrânite regiuni din lume. În Europa Centrală și de Est, vârsta medie a populației este cu 10 ani mai mare decât în restul lumii, în timp ce țările relativ tinere precum Turcia și cele din Asia Centrală recuperează rapid. Această schimbare este determinată în primul rând de scăderea ratei fertilității, decât de majorarea duratei de viață. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 ianuarie 2017
Conducerea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei s-a întrunit astăzi, 19 ianuarie curent, într-o ședință cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). În cadrul ședinței au fost discutate principalele probleme pe care le întâmpină cetățenii la nivel local și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru soluționarea acestora. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 17 ianuarie 2017
Ședința ordinară a Comisiei naționale pentru populație și dezvoltare (creată prin Hotărîrea Guvernului nr.126 din 7 februarie 2007) se va întruni la data de 24 ianuarie 2017, ora 14.00, în Casa Guvernului, sala de şedinţe de la etajul VI, intrarea din str. Bănulescu-Bodoni. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 10 ianuarie 2017
Îmbătrânirea și problemele persoanelor în etate vor ocupa un loc important și central în procesul de elaborare a politicilor. În acest sens, astăzi, 10 ianuarie curent, Grupul de referință al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei s-a întrunit în ședință pentru a examina și aproba proiectul Planului de acțiuni privind implementarea Ghidului de parcurs pentru integrarea problemelor îmbătrânirii în politici (2017- 2021). Citeşte mai mult...

Rezultatele 181 - 190 din 271
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168127
Total ieri: 272
Total azi: 272
Online: 2