Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
Prin implicare și eforturi comune vom rezolva problemele cetățenilor și schimba lucrurile în Republica Moldova
Data publicării: Joi, 19 ianuarie 2017

Conducerea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei s-a întrunit astăzi, 19 ianuarie curent, într-o ședință cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). În cadrul ședinței au fost discutate principalele probleme pe care le întâmpină cetățenii la nivel local și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru soluționarea acestora.

În debutul discuțiilor, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș a subliniat importanța și necesitatea menținerii unui dialog deschis și constructiv dintre autoritățile publice centrale și cele locale pentru ca problemele cetățenilor să fie auzite și rezolvate cât mai rapid.

Principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii au fost: sistemul actual de salarizare a funcționarilor publici, acordarea ajutorului social, domeniul asistenței sociale și finanțarea instituțiilor sociale locale. Reprezentanții CALM au menționat că este o insuficiență stringentă de specialiști la nivel local din cauza salariului foarte mic și în context, au cerut revederea și ajustarea sistemului de salarizare. Totodată, aceștia au solicitat revizuirea cadrului legal de acordare a ajutorului social și transparență în stabilirea sumelor acordate.

În această ordine de idei, Stela Grigoraș a subliniat că ministerul a inițiat o amplă reformare structurală pe toate domeniile, astfel, în scurt timp cetățenii vor simți schimbarea. Soluționarea problemei salarizării va fi posibilă odată cu implementarea reformei administrației publice centrale și reformarea sistemului de salarizare care este unul învechit. Totodată, aceasta a menționat că a fost instituit un grup de lucru în acest sens, care urmează în termen de 3 luni să vină cu un concept nou privind sistemul de salarizare.

La fel, ministra a declarat că Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei este deschis spre colaborare cu Congresul Autorităților Locale și în timpul apropiat urmează să semneze un memorandum de colaborare între ambele părți.

„Vă îndemn să veniți cu inițiative și propuneri la elaborarea politicilor în domeniu. Prin implicare și eforturi comune putem rezolva problemele cetățenilor și schimba lucrurile în Republica Moldova”, a  accentuat ministra.

Sursa: www. mmpsf.gov.md

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 07 octombrie 2020
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice care este marcată anual, la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică a prezentat informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile - pentru anul 2019 și 2020. Populația lumii este într-un proces continuu de îmbătrânire. În anul 2019 circa 703 milioane de persoane de pe globul pământesc aveau vârsta de 65 ani și peste. Ponderea acestor persoane în total populație s-a majorat de la 6% în anul 1990 până la 9% în anul 2019, iar până în anul 2050 se estimează că aceasta va crește până la 16%. În Republica Moldova, la începutul anului 2020, locuiau 574,9 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 21,8% din numărul total al populației cu reședință obișnuită. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 octombrie 2020
Ziua Internaţională a Persoanelor în etate este marcată anual la 1 octombrie, fiind o ocazie de a ne exprima profunda consideraţie faţă de persoanele în etate, care de-a lungul vieţii au contribuit la consolidarea societății, educarea și transmiterea valorilor naționale generațiilor viitoare, cu multă dăruire și spirit de sacrificiu. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 23 septembrie 2020
Știați că doar 3% dintre vârstnicii din Republica Moldova utilizează tehnologiile informaționale, pe când în țările UE, procentajul acestora depășește 41%? Pentru a îmbunătăți abilitățile digitale ale persoanelor în etate din țara noastră, UNFPA Moldova a donat telefoane mobile conectate la internet către HelpAge International Moldova, care le va oferi persoanelor în etate din 10 localități. Un grup de voluntari tineri va instrui vârstnicii să utilizeze telefoanele, să facă plăți electronice și să comunice online. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 22 septembrie 2020
China se pregătește să numere peste 1,3 miliarde de oameni în timpul pandemiei, noul recensământ derulat de autoritățile chineze la fiecare 10 ani urmând să pornească pe 1 noiembrie. Potrivit agenției de presă Xinhua, vor fi necesari aproximativ 7 milioane de oameni care să adune informații despre populație la nivel național. Pe lângă metoda tradițională de colectare a datelor, cetățenii vor fi încurajați să folosească telefoanele mobile sau alte dispozitive pentru a transmite date despre ei și familiile lor. China efectuează un recensământ la nivel național la fiecare 10 ani. Ultimul a arătat că populația țării a crescut, de la 1,29 miliarde la 1,37 miliarde de oameni. Totodată, a inclus și cetățenii străini, peste 600.000 de oameni din Coreea de Sud, SUA și Japonia participând la recensământ. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 11 septembrie 2020
Proiectul „Activitatea prelungește viața”, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020 și implementat de AO „Nufărul” în satul Solonceni, r-nul Rezina, este în plină desfășurare. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 09 septembrie 2020
Conform rezultatelor Anchetei forței de muncă (AFM), în trimestrul II al anului 2020, forța de muncă (populația activă) a Republicii Moldova, care include populația ocupată plus șomerii, a constituit 857,7 mii persoane, fiind în descreștere cu 9,0% față de trimestrul II al anului 2019 (943,0 mii). În cadrul forței de muncă, ponderea bărbaților (52,6%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (47,4%), iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare ca ponderea din mediul urban (55,4% și, respectiv, 44,6%). Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 08 septembrie 2020
De la mijlocul anilor 1960, populația Uniunii Europene a fost caracterizată printr-o tendință descendentă a natalității. Numărul mediu anual de nașteri a scăzut de 1,5 ori - de la 7,8 milioane de copii în anul 1964 la 5,0 milioane de copii în anul 2002, când cel mai mare număr de nașteri a fost înregistrat pentru întreaga perioadă de observație din anul 1960. Declinul a încetinit începând cu anul 1995, când numărul nașterilor a scăzut la 5,2 milioane și a rămas relativ stabil până în anul 2005. Pe fondul creșterii constante a populației, rata totală a fertilității a scăzut de 1,8 ori - de la 18,5 ppm în anii ’60 ai secolului trecut, la 10,3 ppm în anii 2002-2003. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 02 septembrie 2020
Populația lumii ar putea începe să scadă din anul 2064 pentru prima dată în istorie și va ajunge la aproximativ 8,8 miliarde până la sfârșitul secolului, potrivit unui studiu al Institutului pentru Metrică și Evaluare a Sănătății de la Școala de Medicină a Universității Washington din Seattle, publicat în revista “The Lancet”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 17 august 2020
De la începutul anului, 1 970 de taţi au beneficiat de indemnizaţie paternală. Pe parcursul anul trecut, numărul acestora a fost de aproape patru mii. Mărimea medie a indemnizaţiei paternale pentru anul 2019 a constituit 4509 lei. Datele sunt oferite de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 14 august 2020
Astăzi, la data de 14 august 2020, în satul Costuleni, mun. Ungheni, a avut loc conferința de lansare a Proiectului „În forță pentru viață lungă activă” a Asociației Obștești “Ecologie pentru Sănătate” din mun. Ungheni. Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020, inițiat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Prezenți la conferința de lansare au fost reprezentanți ai autorităților publice locale, Consiliul Local al Tinerilor, pedagogi și pensionari din s. Costuleni și mun. Ungheni, persoaneîn vârstă de 60-62 ani care, împreună, urmează să implementeze cu succes acțiunile propuse. Citeşte mai mult...

Rezultatele 181 - 190 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167941
Total ieri: 61
Total azi: 86
Online: 1