Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
1 octombrie Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate
Data publicării: Joi, 29 septembrie 2016

În întreaga lume, la 1 octombrie 2016 va fi sărbătorită Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. Această zi a fost stabilită de Asambleea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiind adoptată în acest sens rezoluţia nr.45/106 din 14 decembrie 1990. Inaugurarea Zilei Internaţionale a Persoanelor în Etate s-a produs în consecinţa adoptării Planului internaţional de acţiuni privind problemele îmbătrînirii de la Viena din anul 1982 şi a declarării Principiilor ONU privind persoanele în vîrstă din 1991. Pentru prima dată, cu o deosebită atenţie au fost abordate problemele ocupării persoanelor în vîrstă, modernizării asistenţei medicale destinate persoanelor în etate, posibilităţilor de creştere a veniturilor prin îmbunătăţirea sistemelor de asigurări sociale ş.a. De asemenea, avînd în vedere majorarea esenţială a efectivului populaţiei vîrstnice, a fost accentuată necesitatea de reevaluare substanţială a rolului vîrstnicilor în societate şi a atitudinii generale faţă de ei.

Una din principalele concluzii ale Rezoluţiei ONU constă în faptul, că a fost recunoscut aportul considerabil al vîrstnicilor la dezvoltarea societăţii, fiind declarate principiile Participării, Independenţei, Integrării, Autorealizăriiși Demnităţii acestora. Iniţiativa de marcare în preajma datei de 1 octombrie a Zilei Internaţionale a Persoanelor în Etate a aparţinut ţărilor Europei, fiind preluată ulterior de ţările Americii, iar spre finele anilor 90 această zi este comemorată pe plan mondial. Este de menţionat, că la 1 octombrie cu o deosebită amploare au loc manifestările consacrate persoanelor în vîrstă în ţările scandinave: Suedia, Norvegia, Finlanda şi Danemarca. Astfel, în toate statele membre ale ONU, inclusiv în ţara noastră, la 1 octombrie au loc mai multe evenimente oficiale în scopul aprecierii contribuţiei persoanelor în vîrstă la dezvoltarea societăţii şi la constituirea a tot ce înseamnă prezentul, precum şi aducerii în prim-plan a preocupărilor autorităţilor statului şi a opiniei publice cu privire la problemele vîrstnicilor.

Cu referinţă la statistica îmbătrînirii demografice, pînă în 2050, toate zonele importante ale lumii, cu excepţia Africii, vor avea aproape peste un sfert din populaţia în vîrstă de 60+ ani. Conform prognozelor ONU, numărul persoanelor în etate în lume va creşte la 1,4 miliarde, pînă în anul 2030 şi 2,1 miliarde pînă în 2050, care ar putea să ajungă la 3,2 miliarde în 2100.

Constatăm că nici Republica Moldova nu este în cea mai bună situație demografică. Pe parcursul ultimilor ani, ponderea persoanelor în vîrstă de peste 60 ani a fost în creştere și în țara noastră. La începutul anului 2016 în Republica Moldova locuiau 592,6 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 16,7% din numărul total al populației stabile. Circa 60% din numărul total al vîrstnicilor sunt femei şi 58% locuiesc în mediul rural. În funcţie de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrsta cuprinsă între 60-64 ani, iar 13,3% sunt persoanele care au depășit vîrsta de 80 ani. Durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2015 a constituit 71,5 ani, inclusiv la bărbaţi – 67,5 şi la femei – 75,5 ani [1]. Prognozele ONU indică, că pînă în anii 2095-2100, în Republica Moldova, speranţa de viaţă a populaţiei va atinge 80,4 ani. Pînă în anul 2035, ne putem aştepta că ponderea persoanelor de 60+ ani poate să constituie 25%, iar la orizontul anului 2050, segmentul de populaţie vîrstnică poate depăşi 30% din totalul populaţiei.

Este tot mai evident, că creşterea constantă a numărului de persoane în vîrstă prevalează asupra altor tendinţe demografice în Republica Moldova. Numai în ultimii 20 de ani, vîrsta medie a populaţiei a crescut cu aproape 5 ani, speranţa de viaţă cu cca. 3 ani, iar creşterea proporţiei populaţiei adulte de 60 de ani şi peste în paralel cu descreşterea proporţiei persoanelor tinere sub 15 ani, denotă o pronunţată transformare în structura populaţiei. Incontestabil, posibilitatea de a trăi o viaţă mai lungă reprezintă o realizare a dezvoltării umane, dar îmbătrînirea populaţiei induce o serie de noi provocări pentru toate sferele socio-economice. În aspect demografic, cazul Republicii Moldova este mai special prin faptul, că îmbătrînirea populaţiei este accelerată de declinul natalităţii şi implicaţiile migraţiei, devenind una dintre cele mai importante provocări pentru toată societatea.

Astfel, persistenţa procesului de îmbătrînire demografică ridică probleme pentru societatea în ansamblu, publicul larg, comunitatea locală, familia şi cetăţeanul de rînd, tînăr sau în vîrstă, şi impune schimbarea radicală a viziunilor şi strategiilor de viitor. Conform angajamentelor ţării noastre pe plan internaţional, a fost asumată realizarea măsurilor de integrare a preocupărilor de populaţia vîrstnică în politicile naţionale, prin elaborarea Programului pentru integrarea problemei îmbătrînirii în politici, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 406 din 2 iunie 2014, esenţa cărora constă în proiectarea unei societăți, în care vîrstnicii sunt încurajaţi şi au şansa de a duce o viaţă pe cît posibil sănătoasă, productivă, independentă şi participativă. Perfecționarea politicilor în domeniul îmbătrânirii populației prezintă un obiectiv major pentru instituțiile de stat, urmărind ca direcții prioritare creșterea bunăstării populației în etate, ameliorarea sănătății acestora, precum și combaterea abuzului, violenței asupra vîrstnicilor.


[1]  Biroul Național de Statistică Vîrstnicii în Republica Moldova în anul 2015

Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 26 noiembrie 2019
În primele zece luni ale anului curent, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 1013,39 milioane de dolari, cu 5% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent. În octombrie, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate mijloace bănești în valoare netă de 110,44 milioane de dolari. Jumătate din transferuri provin din Uniunea Europeană, puțin peste 21% sunt din CSI, iar aproape 29% sunt din restul lumii, transmite IPN. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 25 noiembrie 2019
Worldometers https://www.worldometers.info este o pagină web care calculează în timp real, pe baza mai multor algoritmi, datele referitoare la populația mondială (nașteri, decese, sporul populaţiei etc.), guvern și economie (cheltuieli pentru îngrijire, educație, militare etc.), de mediu (distrugerea pădurilor, sol, emisiile CO2, degradarea solurilor, emisiile toxice), hrană (subnutriție și supraponderare, obezitate, decese cauzate de foamete, etc.), apă (consum, persoane care nu au acces la surse de apă potabilă etc.), energie (provenienţa, cantitatea etc.) și sănătate (cancer, consum de alcool şi tutun, suicid, accidente rutiere etc.). Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 22 noiembrie 2019
Dmitry Shamenkov - doctor în medicină de familie, fost călugăr budist, acum psiholog și co-director al centrului științific și educațional „Informații și tehnologii sociale în medicină” al primei Universități Medicale de Stat din Moscova sugerează că sistemul său de gestionare a sănătății se bazează pe lupta cu singurătatea. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 11 noiembrie 2019
La data de 7 Noiembrie 2019, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a desfășurat cel de-al patrulea atelier de instruire pentru mobilizatorii comunitari ai vârstnicilor, care a avut loc în oraşul Bălţi. La atelier au participat mobilizatorii comunitari vârstnici din mai multe localităţi din regiunea de nord a ţării. Participanţii la seminar fac parte din cadrul diferitor asociaţii obşteşti, sunt reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi lideri ai grupelor de iniţiativă. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 06 noiembrie 2019
O familie din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, a devenit de 4 ori mai fericită. Mama copiilor, Ciutac Tatiana, spune că mai mulți ani a așteptat acest moment. ”Suntem nespus de fericiți că după mai mulți ani de așteptări ne vedem visul împlinit. Cu toate că s-au născut înainte de termen, datorită eforturilor depuse de medici acum se simt bine și putem merge acasă”, a menționat mama, Ciutac Tatiana. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 28 octombrie 2019
A donat peste 100 de litri de sânge, este convinsă că nu e nevoie de bani sau de prea mult timp pentru a salva vieți, ajută oamenii aflați în dificultate şi le zâmbește cu empatie bolnavilor cu cancer pe care-i vizitează. Este vorba despre Polina Turtă, femeia pentru care vârsta reprezintă doar o cifră în buletin. Este președintele Asociației donatorilor de sânge din Moldova, directorul Biroului Societății de cruce roșie din Chișinău şi membrul unei fundații filantropice din tara noastră. În semn de recunoștință pentru munca depusă, autoritățile au decorat-o cu Ordinul „Ștefan cel Mare” și distincția „Om emerit”. Polina Turtă este unul dintre cei zece câștigători ai concursului Premiul național „Pentru o viață activă la orice vârstă”, organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 22 octombrie 2019
La data de 22 Octombrie 2019, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a desfășurat cel de-al doilea atelier de instruire pentru mobilizatorii comunitari ai vârstnicilor. La atelier au participat mobilizatorii comunitari vârstnici din aproximativ 25 de localităţi cu preponderenţă din regiunea centru şi sud a ţării. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale şi Fondul ONU pentru Populație în Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 16 octombrie 2019
La data de 16 Octombrie 2019, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a desfășurat Atelierul de instruire pentru mobilizatorii comunitari ai vârstnicilor. La atelier au participat mobilizatori comunitari vârstnici din cadrul diferitor localităţi. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale şi Fondul ONU pentru Populație în Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 15 octombrie 2019
Țara cu cea mai mare speranță medie de viață din lume este Japonia. Bărbații aici trăiesc în medie până la 81 de ani, iar femeile - până la 87 de ani. În plus, este și țara cu cea mai vârstnică populație din lume: numărul persoanelor care au trecut pragul de vârstă de 70 de ani continuă să crească. Potrivit experților, până în 2025, deja 18% din populația Japoniei (adică aproape 20 de milioane de oameni) va împlini 70+ ani. Cei care nu au ajuns la această limită, președintele Centrului Național Japonez de Geriatrie și Gerontologie, Hideori Arai i-a numit „tineri”. „Japonezii în vârstă de cincizeci de ani arată ca adolescenți, națiunea noastră devine tot mai tânără”, spune el. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 08 octombrie 2019
În Armenia, în 2020, suma indemnizației unice la nașterea primului copil va fi majorată de 6 ori de la 50 mii la 300 mii de drame. Acest lucru a fost declarat de viceprim-ministrul Armeniei Tigran Avinyan. Citeşte mai mult...

Rezultatele 221 - 230 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167916
Total ieri: 48
Total azi: 61
Online: 1