Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Joi, 25 noiembrie 2021
Noutăţi și evenimente
Lansarea Indicelui Integral Teritorial de Securitate Demografică
Data publicării: Vineri, 23 septembrie 2016

La 22 septembrie, 2016 a avut loc lansarea Polisy Paper ,, Indicele Integral Teritorial de Securitate Demografică”(IITSD) de către Institutului Național de Cercetări Economice, Centrul de Cercetări Demografice, elaborat în parteneriat cu UNFPA (Fondul ONU pentru Populație) și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat, ministerelor, Fondul ONU pentru Populație, mediului academic, societății civile și alți parteneri sociali.

Scopul calculării IITSD, a fost monitorizarea situației socioeconomice și demografice în profil administrativ-teritorial și sensibilizarea instituțiilor naționale și a opiniei publice cu privire la provocările demografice și corelația acestora cu alte sectoare.

În urma studiului au fost atinse  următoarele obiective:

• Oferirea unei imagini de ansamblu și în profil administrativ-teritorial cu privire la securitatea demografică

• Cartografierea situației pe domeniile: demografic, social, ocuparea forței de muncă și sănătate

• Oferirea unor recomandări de politici cu privire la sporirea nivelului de securitate demografică în profil teritorial.

Olga Gagauz, dr.hab., conf.cercet., șefa Centrului de Cercetări Demografice, INCE a prezentat Indicele Integral Teritorial de Securitate Demografică abordînd aspectele:

Care este situația demografică pentru fiecare raion în parte? Care sunt implicațiile practice ale Indicelui Integral Teritorial de Securitate Demografică în raport cu dinamica populației Republicii Moldova? Care  este imaginea de ansamblu cu privire la securitatea demografică? Care este poziționarea comparativă a raioanelor țării? Care sunt cele mai complexe probleme pe domeniile: demografic, social, ocuparea forței de muncă și sănătate, în profil teritorial? Care sunt obiectivele principale ale politicilor de stat în sporirea nivelului de securitate demografică?

IITSD se concentrează pe patru dimensiuni principale pentru securitate demografică:

Dezvoltarea demografică. Sănătatea populației. Siguranța socială. Condițiile pe piața muncii.

IITSD în profil teritorial oscilează în limitele de 70,2-44,6 puncte, diferența dintre valoarea maximă și minimă constituind 36,5%. Nici una din unitățile administrativ-teritoriale ale țării nu se apropie de valoarea maximă a punctajului posibil (100 puncte), acest fapt accentuând gradul scăzut al securității demografice, determinat de valorile scăzute ale indicilor compoziți: indicele demografic, indicele sănătății, indicele social și indicele economic, ceea ce, la rândul său, prezintă o reflectare a crizei socioeconomice de lungă durată în care se află Republica Moldova și tendințelor demografice negative.

Cel mai înalt punctaj acumulează două municipii: Chișinău și Bălți, însă cu diferența semnificativă. Mun. Chișinău a obținut 70,2 puncte, iar. mun Bălți- - 60,6 puncte.

Un punctaj relativ ridicat au acumulat trei raioane din zona centru, apropiate de mun Chișinău: Dubăsari - 58,7, Ialoveni-56,6 și Anenii Noi -55. De asemenea un punctaj ce se încadrează în acest diapazon a obținut raionul Cahul din zona de sud -56,5, care servește ca un pol atractiv pentru dezvoltare socioeconomică din această regiune.

În grupul ce înregistrează punctajul în limitele de 50,1-55,0 se regăsesc 15 raioane, dintre care din zona centru: Ungheni, Orhei, Criuleni, Strășeni, Nisporeni, Rezina; din zona de nord: Soroca, Fălești, Drochia, Glodeni; și din zona de sud: Basarabeasca, Cimișlia, UTA Găgăuzia, Leova, Ștefan-Vodă.

Punctajul ce oscilează în limitele de 44,6-50 au acumulat 14 raioane, inclusiv din zona centru: Călărași, Sângerei, Hâncești, Telenești, Șoldănești; din zona de sud : Căușeni, Taraclia, Cantemir; din zona de nord: Briceni, Edineț, Râșcani, Florești, Ocnița și Dondușeni.

Anastasia Oceretnîi, viceministra, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a menționat că, relaţia dintre situaţia socioeconomică şi evoluţia populaţiei posedă un caracter reciproc. Situaţia socioeconomică are un efect direct asupra dinamicii proceselor demografice. Totodată, forţa de muncă (populaţia) reprezintă un factor-cheie al procesului de producţie şi, prin urmare determină dezvoltarea economică. Dacă în perioada anterioară situaţia socioeconomică precară a dus la deteriorarea indicatorilor demografici principali, în perspectiva medie şi de lungă durată impactul factorului demografic asupra economiei va fi mai accentuat decât relaţia viceversa. Doar obţinerea unor schimbări pozitive importante în dezvoltarea socioeconomică constituie o premiză pentru îmbunătăţirea indicatorilor demografici şi Republica Moldova dispune de unele rezerve în acest sens, precum:

> crearea condiţiilor favorabile pentru naşterea şi educarea copiilor prin facilitarea accesibilităţii locuinţelor (prin sistemul de credite preferenţiale, reducerea costului locuinţei la naşterea celui de-al doilea, al treilea şi următorilor copii, obţinerea locuinţelor de tip social), îmbinate cu posibilităţile de realizare profesională şi acţiuni de echilibrare pe plan familial şi profesional. Impactul acestor măsuri poate stimula crearea de noi familii în condiţii mai bune, implicit contribuind la diminuarea emigraţiei şi la creşterea demografică.

> reducerea mortalităţii prin:

a)  ameliorarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor prin măsuri de profilaxie a traumatismului şi intoxicaţiilor, prevenirea comportamentului deviant (fumatul, abuzul de alcool, consumul de droguri);

b) propagarea modului de viaţă sănătos, menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică pe parcursul întregii vieţi, dezvoltarea culturii fizice şi sportului, organizarea modului de odihnă activă;

c) ameliorarea sănătăţii populaţiei în vîrsta aptă de muncă prin profilaxia traumatismului şi intoxicaţiilor, în special la locul de muncă;

d) depistarea precoce şi tratamentul adecvat al maladiilor cardio-vasculare, oncologice, bolilor aparatului digestiv, respirator, endocrinologice, infecţioase (în special tuberculoza, HIV/SIDA, hepatitele) la persoanele în vîrsta aptă de muncă;

> reducerea migraţiei populaţiei, în special a migraţiei de muncă, migraţiei circulare, preîntâmpinarea transformării acestora în migraţia definitivă prin dezvoltarea pieţei muncii, creşterea salariilor şi ameliorarea standardelor de viaţă.

Republica Moldova, ca şi multe alte ţări din regiunea Europei de Est şi Asiei Centrale, se confruntă cu o serie de schimbări semnificative în ceea ce priveşte dinamica populaţiei şi este esenţial să dispunem de capacităţi adecvate de elaborare şi implementare a politicilor într-o manieră incluzivă.

Luând în consideraţie interesul înalt al partenerilor de dezvoltare, în special al UNFPA, şi practicile existente în domeniul populaţiei şi dezvoltării, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei mizează în continuare pe suportul oferit în dezvoltarea de politici în domeniul populației, a precizat viceministra.

Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 18 octombrie 2016
Ședința ordinară a Comisiei naționale pentru populație și dezvoltare, prezidată de Viceprim-ministrul Gheorghe Brega, s -a întrunit la data de 18 octombrie 2016, ora 15.00. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 11 octombrie 2016
Ședința ordinară a Comisiei naționale pentru populație și dezvoltare (creată prin Hotărîrea Guvernului nr.126 din 7 februarie 2007) se va întruni la data de 18 octombrie 2016, ora 15.00, în Casa Guvernului, sala de şedinţe de la etajul VI, intrarea din str. Bănulescu-Bodoni. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 10 octombrie 2016
Vîrsta la care cuplurile se decid să nască primul copil este în creștere. Societatea de tip occidental se înrădăcinește în societatea noastră. A avea un copil devine adesea un lucru de conceput nu la tinereţe, ci abia la vîrsta mijlocie. Există cu adevărat o astfel de problemă în societatea modernă? Este cazul să ne facem griji din cauza ei? Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 06 octombrie 2016
Populaţia Republicii Moldova în vârsta de 60 ani şi peste consumă timpul zilnic (24 ore) în felul următor: - 51,7% pentru activităţile de îngrijire personală (12,4 ore). În grupa activităţilor de „îngrijire personală”, somnul este cea mai importantă activitate. În medie o persoană cu vârsta de 60 ani şi peste doarme câte 10 ore/zi, fără diferenţe semnificative pe sexe. A doua activitate importantă în această grupă este „servitul mesei”. În medie, o persoană în etate alocă pentru servitul mesei câte 1,5 ore pe zi . Fiecare a doua persoană vârstnică serveşte masa în singurătate. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 03 octombrie 2016
Trăim într-o țară în care populația vărstnică este în creștere, iar societatea privește critic bătrânețea și vârsta rămâne un criteriu de discriminare. Celebrând Ziua Internațională a Persoanelor în Etate, în cadrul campaniei „Vârsta Cere Acțiuni”, mai multe țări ale lumii vociferează mesajul ”Alătură-te în lupta contra discriminării de vârstă”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 29 septembrie 2016
În întreaga lume, la 1 octombrie 2016 va fi sărbătorită Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. Această zi a fost stabilită de Asambleea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiind adoptată în acest sens rezoluţia nr.45/106 din 14 decembrie 1990. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 20 septembrie 2016
La 21 septembrie este celebrată Ziua Internațională a Păcii, promovată de Națiunile Unite și stabilită, în 1981, prin Rezoluția 36/67, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a fi aniversată, în fiecare an, în deschiderea sesiunilor din luna septembrie, fiind dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul națiunilor și popoarelor, cât și între ele. Rezoluția 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca din 2002 Ziua Internațională a Păcii să fie celebrată la o dată fixă, 21 septembrie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 19 septembrie 2016
Începînd cu 19 septembrie, pe întreg teritoriul republicii Moldova se desfășoară un șir de manifestații dedicate Zilei Internaționale a Surzilor. Evenimentele se vor încheia pe 25 septembrie printr-o serată. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 15 septembrie 2016
Conform datelor preliminare a Centrului Național de Management în Sănătate situaţia demografică în Republica Moldova pe lunile ianuarie-iunie ale anului 2016, remarcă devieri nesemnificative pentru unii indicatori, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 14 septembrie 2016
Grupul de Referință (GR) intersectorial instituit prin Ordinul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei nr. 48 din 11 martie 2016 s-a întrunit în cea de-a treia ședință la 13 septembrie curent. La ședință au participat reprezentanții autorităților publice centrale vizate, societății civile, mediului academic, precum și reprezentanții Fondului ONU pentru Populație și Dezvoltare. Citeşte mai mult...

Rezultatele 221 - 230 din 277
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167887
Total ieri: 159
Total azi: 32
Online: 1