Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Joi, 05 septembrie 2024
Noutăţi și evenimente
11 iulie – Ziua Mondială a Populaţiei
Data publicării: Duminică, 10 iulie 2016

Ziua Mondială a Populaţiei este un prilej anual de conştientizare şi abordare a mai multor probleme ce afectează populaţia, atît la nivel global, cît şi pentru fiecare ţară în parte. An de an, la 11 Iulie, oficialităţile internaţionale, de rînd cu reprezentanţii guvernelor din mai multe state, caută soluţii pentru problemele urgente ale naţiunilor din toate continentele.

Pentru cei preocupaţi de dezvoltarea umană şi progresul societăţilor, la 11 Iulie este momentul anului de reflecţie asupra problemelor, dar şi a opţiunilor de dezvoltare, ce sunt rezultate din creşterea numărului de locuitori. Cu această ocazie, amintim că a fost estimat de specialişti că populaţia planetei continuă să crească, în medie, cu 2,6 oameni pe secundă. Pe termen lung, e dificil să se facă previziuni asupra evoluţiei populaţiei, rata natalităţii are tendinţa de a scădea în medie, dar e diferită în funcţie de nivelul dezvoltării umane, iar mortalitatea e influenţată de boli, războaie, catastrofe naturale şi progresele medicinii.

Conform datelor  Biroului Naţional de Statistică la 1 ianuarie 2016 numărul populaţiei stabile în Republica Moldova a constituit 3553,1 mii persoane, din care 685,5 mii persoane sau fiecare a cincea persoană este în vîrsta de pînă la 18 ani[1]. Situaţia demografică în Republica Moldova pe lunile ianuarie-martie ale anului 2016, remarcă devieri nesemnificative pentru unii indicatori, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Rezultatele preliminare ale recensământului din anul 2014 au demonstrat o scădere de aproape 25% a populaţiei  în ultimii 10 ani. Această schimbare afectează toate aspectele vieţii şi planificării economice din țară.

În acest context încercăm să valorificăm cât mai bine dividendul demografic existent al  categoriilor de populaţie vizate, având în vedere relevanţa structurii de vârstă a populaţiei. Considerăm că integrarea datelor pentru dividendul demografic ne-ar putea ajuta să valorificăm potenţialul demografic al tinerilor, cărora Republica Moldova le acordă cea mai mare importanţă, ţinând cont că aproape 26% din populaţie sunt tineri.

Guvernul abordează în mod corespunzător îmbătrânirea populaţiei în Planul de acţiuni pentru implementarea Foii de parcurs privind integrarea problemei îmbătrânirii în politici, elaborată împreună cu Fondul ONU pentru Populație din Moldova (UNFPA) şi alte agenţii ONU din Moldova, cu scopul de a pune în practică Planul Internaţional de Acţiuni de la Madrid privind îmbătrânirea.

Fondul ONU pentru Populaţie din Moldova, instituţie dedicată problemelor populaţiei, utilizează scenarii diferite pentru a face previziuni privind evoluţia populaţiei. Conform estimărilor UNFPA, în 2025 pe planetă vor trăi 8 miliarde de persoane, în jurul anului 2050 vor fi 9,3 miliarde de persoane, iar în 2100 pe Terra vor locui aproape 11 miliarde de oameni.

În Republica Moldova al 14-lea an este marcată Ziua Mondială a Populaţiei. Este deja o practică încetăţenită, ca în fiecare an să se consemneze, în comun cu UNFPA, Centrul de cercetări demografice şi alte instituţii, ce au preocupări în domeniul dezvoltării umane, ziua de 11 Iulie ca o dată simbolică de reflecţie asupra situaţiei generale privind populaţia şi dezvoltarea în ţara noastră. Astfel, în acest an va avea loc lansarea Barometrului demografic „Impactul crizelor economice asupra proceselor demografice”.

Declinul demografic se manifestă în continuare prin reducerea populaţiei şi îmbătrânirea demografică rapidă. Astfel, în funcţie de gradul de preocupare la nivel instituţional de soluţionare a problemelor demografice, în Republica Moldova sunt elaborate politici, îndreptate spre integrarea caracteristicilor resurselor umane în strategiile de dezvoltare. Acţiunile sunt focusate pe adaptarea la îmbătrânirea populației, în scopul de a obține un grad mai avansat de securitate demografică. Dezvoltarea durabilă şi bunăstarea oricărei ţări depinde de capitalul uman, fiind necesare politici convergente şi consecvente în vederea dezvoltării resurselor umane şi investiţiilor echilibrate în domeniile de formare a acestora.

 



[1]
Biroul Național de statistică, Structura populaţiei stabile a Republicii Moldova pe sexe şi vîrste la 1 ianuarie 2016 http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5210&parent=0

Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 20 septembrie 2016
La 21 septembrie este celebrată Ziua Internațională a Păcii, promovată de Națiunile Unite și stabilită, în 1981, prin Rezoluția 36/67, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a fi aniversată, în fiecare an, în deschiderea sesiunilor din luna septembrie, fiind dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul națiunilor și popoarelor, cât și între ele. Rezoluția 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca din 2002 Ziua Internațională a Păcii să fie celebrată la o dată fixă, 21 septembrie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 19 septembrie 2016
Începînd cu 19 septembrie, pe întreg teritoriul republicii Moldova se desfășoară un șir de manifestații dedicate Zilei Internaționale a Surzilor. Evenimentele se vor încheia pe 25 septembrie printr-o serată. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 15 septembrie 2016
Conform datelor preliminare a Centrului Național de Management în Sănătate situaţia demografică în Republica Moldova pe lunile ianuarie-iunie ale anului 2016, remarcă devieri nesemnificative pentru unii indicatori, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 14 septembrie 2016
Grupul de Referință (GR) intersectorial instituit prin Ordinul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei nr. 48 din 11 martie 2016 s-a întrunit în cea de-a treia ședință la 13 septembrie curent. La ședință au participat reprezentanții autorităților publice centrale vizate, societății civile, mediului academic, precum și reprezentanții Fondului ONU pentru Populație și Dezvoltare. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 05 septembrie 2016
Pe planeta noastră trăiesc 7 miliarde de oameni, iar la fiecare cinci zile se nasc încă un milion. În prezent, populația globului este de 10 ori mai mare decât acum 400 de ani. Explozia demografică a avut loc datorită îmbunătățirii standardelor de trai și medicale, ceea ce a permis oamenilor să trăiască mai mult decât în secolele anterioare. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 26 august 2016
Reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei al Republicii Moldova, Ambasadei Austriei la Chișinău, Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului și Consiliului persoanelor în etate din Austria, precum și membrii Platformei pentru Îmbătrânirea Activă au participat astăzi, 24 august 2016, la un seminar dedicat politicilor și bunelor practici privind îmbătrânirea. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 18 august 2016
Mai mult de 24 milioane oameni din Australia participă la recensămîntul populației începînd cu 9 august anul curent, care are loc în țară la fiecare cinci ani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 08 august 2016
În contextul implimentării proiectului “Suport integrat pentru elaborarea statisticilor demografice” (POSTDEMO), cu suportul Agenției Cehe pentru Cooperare CzDA, în cooperare cu Universitatea Charles din Praga și Academia de studii Economice din RM, în perioada 08.08-12.08.16 derulează pentru masteranzii ASEM, Școla Demografică de Vară. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 02 august 2016
data de 29 iulie 2016, Organizația Națiunilor Unite în parteneriat cu Biroul Național de Statistică, au prezentat profilurile statistice ale 10 grupuri de fete și femei din Republica Moldova Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 27 iulie 2016
Îmbătrînirea demografică fiind un proces social mai nou este în vizorul societății contemporane. Tînăra jurnalistă Corina Cojocari, preocupată de acest domeniu a realizat un ciclu de emisiuni de scurt metraj cu genericul “Cine nu are bătrăni….” . Citeşte mai mult...

Rezultatele 391 - 400 din 440
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168294
Total ieri: 513
Total azi: 439
Online: 6