Arhiva actualităţilor
| Lu | Ma | Me | Jo | Vi | Si | Du |
| | | | 1 | 2 | 3 | 4 |
| 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
| 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
| 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
| 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | |
Ultima actualizare a site-ului:
Luni, 12 octombrie 2026
Noutăţi și evenimente
Un nou Centru Comunitar pentru Persoane în Etate, deschis în Sărătenii Vechi
Data publicării: Miercuri, 25 februarie 2026

În comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești, a fost inaugurat Centrul Comunitar pentru Persoane în Etate – un spațiu dedicat socializării, învățării și implicării active a seniorilor din localitate.
Centrul a fost instituit de Primăria Sărătenii Vechi, la solicitarea membrilor Grupului de Sprijin Reciproc, ca răspuns la necesitatea creării unui loc prietenos și accesibil pentru persoanele în etate. Noul spațiu poate găzdui zilnic până la 40 de beneficiari, oferindu-le posibilitatea de a comunica, de a participa la activități recreative, educative, sportive și culturale.
Centrul Comunitar dispune de trei încăperi spațioase, renovate și dotate cu mobilier și echipamente necesare pentru activități de învățare, artizanat și mișcare, un bloc sanitar adaptat, precum și o bucătărie funcțională. Amenajarea acestui spațiu contribuie la crearea unui mediu sigur, confortabil și incluziv pentru toți participanții.
„Acum simțim că contăm. Avem un loc al nostru, frumos, renovat, unde ne întâlnim, vorbim, cântăm și desfășurăm activități împreună. S-a schimbat mult atitudinea în comunitate față de noi, iar acest spațiu ne-a redat bucuria de a fi împreună”, a menționat Natalia Nistor, locuitoare a comunei.
Centrul Comunitar a fost creat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea participării sociale a persoanelor în etate din Moldova prin dezvoltarea comunităților pilot prietenoase vârstnicilor”, implementat de HelpAge Moldova, în parteneriat cu AO „Sărătenii Vechi – Baștina mea”, cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germania (BMZ) și al Deutsche Botschaft Chișinău.
Prin astfel de inițiative, comunitățile devin mai solidare și mai incluzive, oferind oamenilor la orice vârstă oportunitatea de a se implica activ și de a se bucura de respect și demnitate.


.jpg)

.jpg)
.jpg)
Alte înregistrări
Data publicării: Luni, 12 octombrie 2026
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți lansează o nouă ediție a programulu „Universitatea pentru Vârsta a Treia”, dedicat persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani din nordul Republicii Moldova.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 09 octombrie 2026
Ministerul Muncii și Protecției Sociale împreună cu HelpAge Moldova, a organizat cea de-a III-a ediție a Forumului Național privind Îmbătrânirea Activă și Sănătoasă, cu genericul „Longevitatea sănătoasă: cum trăim mai mult și mai bine?”.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 07 octombrie 2026
La 6 octombrie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a găzduit o sesiune de networking și dialog, organizată în cadrul vizitei de studiu și schimbului de experiență a delegației din Albania privind modelele de servicii de îngrijire a copiilor de vârstă mică. Vizita este organizată cu suportul UN Women Moldova și se desfășoară în perioada 5–9 octombrie 2026.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 octombrie 2026
Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor în anul 2025. Populația vârstnică crește atât în termeni absoluți, cât și relativi. În Republica Moldova, la începutul anului 2026 locuiau 611,9 mii persoane în vârstă de 60 de ani şi peste, ceea ce a constituit 25,9% din totalul populației cu reședință obișnuită. Din numărul total al vârstnicilor, 368,9 mii persoane erau femei (sau 60,3%), 38,7 mii dintre acestea (sau 10,5%) fiind femei care au depășit vârsta de 80 de ani.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 octombrie 2026
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a premiat vârstnicicii care, prin pasiunea și implicarea lor, aduc o contribuție valoroasă comunităților din Republica Moldova. Ceremonia a avut loc în cadrul celei de-a X-a ediții a concursului național „Pentru o viață activă la orice vârstă”.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 25 septembrie 2026
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a desemnat 15 câștigători ai concursului Premiul Naţional pentru Vârstnici „Pentru o viaţă activă la orice vârstă”, ediția 2026. La concurs au fost depuse în total 29 dosare. În urma examinării și evaluării dosarelor participanţilor, Comisia de evaluare a decis acordarea titlului de Laureat al Concursului Premiul Naţional pentru Vârstnici „Pentru o viaţă activă la orice vârstă” şi un premiu bănesc candidaţilor, care au demonstrat realizări și performanțe deosebite în diverse domenii, după cum urmează:
Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 21 septembrie 2026
Duminică, 20 septembrie, peste 1800 de profesioniști din domeniul protecției sociale, reprezentanți ai autorităților publice, organizațiilor internaționale, societății civile, mediului academic și partenerilor de dezvoltare s-au reunit la Palatul Național „Nicolae Sulac”, în cadrul Forumului Național al Profesioniștilor din Protecția Socială, organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 15 septembrie 2026
Recent AO ,,Casmed” a organizat o activitate susținută prin intermediul Fondului ONU pentru Populație în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței și excelenței femeilor prin oportunități de angajare incluzive și prietenoase familiei”, implementat de UNFPA și UN Women, cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA) și în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 08 septembrie 2026
Biroul Național de Statistică (BNS) anunță publicarea ediției anuale „Aspecte privind nivelul de trai al populației Republicii Moldova”, publicație statistică de referință, ce oferă o imagine amplă asupra condițiilor socio-economice, veniturilor, cheltuielilor, condițiilor de trai, consumului în gospodărie etc.
Publicația prezintă o serie de indicatori relevanți pentru evaluarea nivelului de bunăstare al populației. Informațiile incluse reprezintă o generalizare a rezultatelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC), realizată în bază de eșantion pentru anul 2025. Această cercetare constituie una dintre sursele importante de date statistice privind situația economică și socială a gospodăriilor, iar rezultatele permit analiza diferențelor existente în ceea ce privește veniturile, consumul și condițiile de trai ale populației.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 03 septembrie 2026
Proiectul „Viață activă la orice vârstă”, implementat de AO „Anenii Noi – DOR” în parteneriat cu Primăria Anenii Noi și suportul financiar al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin Programul Național de Granturi Mici în domeniul îmbătrânirii active și sănătoase, ediția 2026 continue să promoveze un stil de viață sănătos, activ și plin de oportunități pentru persoanele vârstnice din comunitate.
Citeşte mai mult...
Rezultatele 1 - 10 din 573
Sus
