Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova



 


 

Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Luni, 10 iulie 2017
Şedinţe ale Comisiei
Vezi anul: 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2008 / 2007 /
Ședința nr. 1 din 14 februarie 2014

La 14 februarie 2014, Comisia națională pentru populație și dezvoltare s-a reunit în prima ședință din acest an, prezidată de viceprim-ministrul Tatiana Potîng, președintele ei. La ședință au fost prezenţi majoritatea membrilor Comisiei, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale și locale, ai mediului academic de profil, organizațiilor internaționale și societății civile.

La deschiderea ședinței, dna Președinte a trecut în revistă principalele activități ale  Comisiei pe parcursul anului 2013 și a propus spre examinare proiectul Planului de activitate al Comisiei pentru anul 2014, subiectele incluse fiind axate pe examinarea celor mai stringente probleme în domeniul demografic.

Principalele chestiuni abordate în cadrul ședinței au vizat planificarea acţiunilor de implementare a Programului naţional strategic în domeniul securităţii demografice (2011-2025), etapa anilor 2014-2016 și elaborarea Raportului analitic Profilul Migraţional Extins al Republicii Moldova, 2007-2012.

Dna Valentina Buliga a prezentat membrilor Comisiei informația privind planificarea acţiunilor de implementare a Programului naţional strategic în domeniul securităţii demografice (2011-2025), etapa anilor 2014-2016. S-a subliniat faptul că în ultimul deceniu populaţia ţării s-a diminuat cu un ritm mediu anual de 4800 persoane, însumînd la începutul anului 2014 o pierdere umană de 48,0 mii persoane, faţă de începutul anului 2004. Declinul demografic este determinat de scăderea rapidă şi importantă a natalităţii, de nivelul ridicat al mortalităţii şi de o migraţie externă, a cărei dimensiune încă nu o cunoaştem în toată complexitatea ei. În acest deceniu, reducerea natalităţii şi emigrarea au provocat un dezechilibru în structura pe vîrste a populaţiei şi a intensificat procesul de îmbătrînire demografică, iar ritmul îmbătrînirii demografice în Republica Moldova este mai accelerat decît în ţările europene dezvoltate. Concomitent, s-a atestat că oferta demografică pentru piaţa forţei de muncă este tot mai redusă.Conform situației demografice, acţiunile prevăzute în plan sunt orientate la integrarea în strategiile de dezvoltare a măsurilor de ameliorare a caracteristicilor capitalului uman şi de adaptare la schimbările în structura populaţiei, în scopul obţinerii unui grad cît mai avansat de securitate demografică.

De asemenea, Comisia a audiat informația privind Raportul analitic Profilul Migraţional Extins al Republicii Moldova, anii 2007-2012. Dna Olga Poalelungi a menționat că Profilul Migraţional Extins (PME ) este un raport statistic efectuat după un şablon standardizat, care consolidează într-un mod structurat informaţia existentă din diferite surse privind migraţia şi dinamica acesteia, bazat pe o serie de indicatori cu privire la migraţie şi pe informaţii relevante politicilor, incluzînd o analiză detaliată a impactului migraţiei asupra dezvoltării socio-economice a ţării şi a bunăstării populaţiei și care va servi drept un instrument de facilitare în elaborarea politicilor naţionale.


Informaţii examinate în ședință și alte documente

» Procesul verbal al ședinței nr.1 din 14 februarie 2014 32KB
» Informația privind activitatea CNPD 23KB
» Informația Ministerului Municii, Protecției Sociale și Familiei 67KB
» Informația Biroului Migratie si Azil 21KB

Inapoi la lista ședintelor
Sus

© 2010 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 269 365  Fax: (+373 22) 269 366
Email: demografie@cnpd.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168097
Total ieri: 383
Total azi: 242
Online: 1