Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Sâmbătă, 01 august 2020
Noutăţi și evenimente
Conferinţa de lansare al proiectului “Solidaritatea între generaţi, activ indiferent de vârstă” a AO ,,Casa Părintească” în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active 2020
Data publicării: Vineri, 24 iulie 2020

Astăzi, la data de 24 iulie 2020, a avut loc Conferinţa online de lansare al proiectului “Solidaritatea între generaţi, activ indiferent de vârstă” a Asociației Obștești ,,Casa Părintească” din s. Palanca, r-nul Călărași, în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020, inițiat de către Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Evenimentul a întrunit mai mulți reprezentanți ai autorităților publice locale din raionul Călărași, dar și unii participanții la proiect, care, împreună, urmează să implementeze cu succes acțiunile propuse.

La debutul conferinței a venit cu un cuvânt de salut Dna Nelea Rusu, Secretar de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Dna Rusu a menționat că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pune un accent deosebit pe asigurarea consensului social, pe participarea activă și dialogul permanent cu ONG-urile active în domeniul îmbătrânirii active: „Ne dorim o mobilizare a vârstnicilor pentru a participa activ la viaţa comunităților și a asigura o societate pentru toți, în care toate generaţiile au posibilitatea de a-şi releva potenţialul lor.” Dna Secretar de Stat a evidențiat că Ministerul este la cea de-a 4-a ediție a Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active. Rezultatele celor trei ediții anterioare a programului sunt îmbucurătoare, fiind create Cluburi pentru persoanele vârstnice, cluburi ale fermierilor agricoli vârstnici, seminare cum să-ți crezi o mica afacere, au fost organizate instruiri de utilizare de către vârstnici a tehnologiilor informaționale moderne, de asemenea au fost organizate activități de voluntariat și activități de promovare a modului sănătos de viață în rândul persoanelor vârstnice. Într-un final, Dna Rusu a felicitat cordial AO “Casa Părintească” cu lansarea acestui proiect, care renaşte tradiţiile şi obiceiurile naționale.

Dna Zinaida Țurcanu, vicepreședintele Consiliului Raional Călăraşi, a remarcat că este benevit pentru generațiile în etate să împărtășească experiența lor cu tinerii, deoarece aceasta le acordă posibilitatea cultivării la tineri a lucrurilor și tradițiilor frumoase. În același context, Dnul Trifan Dumitru, şeful Direcţiei de Cultură şi Turism Călăraşi, a menționat că persoanele care au o vârstă mai inaintată deseori se simt neglijați, iar acest proiect îi va ajuta să se simtă utili societății prin partajarea cunoștințelor ce le dețin cu generatiile mai tinere.

În a doua parte a conferinței, Dna Snejana Vdovicenco, coordonator de proiect, a parcurs la o succintă prezentare a proiectului și a activităților planificate. Astfel, organizatorii proiectului planifică conlucrarea cu meșterii populari din raionul Călărași pentru a reanima meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile locale și a le transmite tinerilor realizând astfel componenta de dialog între generații. De menționat este faptul că un număr mare de persoane ar dori sa se implice în activitatile de artizanat și cele socio-culturale, dar nu au cunoștințele necesare, iar acest proiect ar contribui nemijlocit la realizarea necesității și dorinței populației din regiune. Proiectul “Solidaritatea între generaţi, activ indiferent de vârstă” va asigura aplicarea celor mai bune metode de lucru pentru a ajuta oamenii în etate să-și obțină respectul de sine, integrare cu succes în societate, va contribui la comunicare eficientă intergenerații în comunitățile raionului Călărași.

La finalul evenimentului, Dna Crețu Aliona, Șef Serviciu Politici Demografice, în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a salutat inițiativa Dnei Popa Tatiana, preşedintele AO “Casa Părintească”, pentru crearea unui astfel de proiect multidimensional, care reușește atingerea concomitentă a mai multor obiective importante, cum ar fi: promovarea îmbătrânirii active și consolidarea dialogului intergenerațional, a valorilor naționale, a protecției mediului, dar și promovarea turismului rural.

Alte înregistrări
Data publicării: Sâmbătă, 01 august 2020
Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și organizația internațională neguvernamentală Pure Earth dedicată soluționării problemelor de poluare au lansat în luna iulie 2020 un raport cu titlul: „Adevărul toxic: expunerea copiilor la poluare cu plumb subminează potențialul unei generații întregi”. Conform raportului considerat a fi primul de acest gen și bazat pe rezultatele studiilor realizate în cinci țări Bangladesh, Georgia, Ghana, Indonezia și Mexic, o treime dintre copii din întreaga lume – adică aproape 800 de milioane de copii înregistrează o concentrație a plumbului în sânge de 5 micrograme pe decilitru. Se subliniază că jumătate dintre acești copii trăiesc în Asia de Sud. Citeşte mai mult...
Data publicării: Sâmbătă, 18 iulie 2020
Biroul Național de Statistică a prezentat informația statistică despre durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2019, măsurată prin speranța de viață a populației cu reședință obișnuită. Durata medie a vieții în Republica Moldova, în anul 2019, a constituit 70,9 ani, inclusiv 66,8 ani la bărbați şi 75,1 ani – la femei. Aceasta se situează sub media EU-28 (2018 - 81,0 ani, Eurostat). Prin urmare, indicatorul speranța de viaţă la naştere în anul 2019 a crescut cu 0,3 ani comparativ cu anul precedent și cu 1,6 ani în medie pentru ambele sexe în ultimii 6 ani (comparativ cu anul 2014). Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 14 iulie 2020
Biroul Național de Statistică (BNS) va dezvolta un sistem informațional integrat, care va oferi date statistice complexe și în timp util despre populație și migrație, inclusiv migrația internă și internațională. Acest sistem va permite valorificarea registrelor de stat, prin integrarea datelor despre populație, evenimente vitale (precum nașteri și decese, căsătorii și divorțuri), caracteristici demografice, migrație și mobilitatea persoanelor, care se conțin în sursele de date administrative, evaluate drept relevante și suficient de calitative pentru producerea de statistici oficiale în demografie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 10 iulie 2020
Astăzi, la data de 10 iulie 2020, a avut loc o discuție publică despre tendințele demografice ale Republicii Moldova, intitulată ,,Perspectiva populației Republicii Moldova pentru anul 2020”, eveniment online organizat de către UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Biroului Național de Statistică și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare în contextul Zilei Mondiale a Populației, celebrată la 11 iulie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 25 iunie 2020
Șase organizații nonguvernamentale, din 23 participante la concurs, au fost desemnate câștigătoare ale Programului de Granturi mici, ediția 2020, dedicat susținerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova. Durata implementării proiectelor este de patru luni, iar suma totală oferită este de peste 283.000 de lei, bani acordați din bugetul de stat. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 02 iunie 2020
Biroul Naţional de Statistică a prezentat informaţia privind situaţia copiilor în anul 2019. La 1 ianuarie 2020, numărul copiilor în Republica Moldova a constituit 583,2 mii1, sau aproape fiecare a cincea persoană era în vârstă de până la 18 ani. Ponderea copiilor de 0-17 ani în numărul total al populației cu reședință obișnuită, la începutul anului 2020, a constituit 22,2%. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 27 mai 2020
Aproape 200 de persoane în etate, din diferite localități ale țării, care locuiesc singure, au fost contactate telefonic, pe parcursul lunii mai, de către 15 tineri voluntari care le-au oferit un suport emoțional în perioada de izolare socială. După ce au fost instruiți de experți calificați în domeniu, psihologi și medici, tinerii au purtat conversații telefonice cu persoanele cu vârsta de peste 65 de ani din raioanele Sângerei, Telenești, Rezina și Șoldănești, iar unii dintre ei chiar le-au vizitat, respectând măsurile de siguranță. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 25 mai 2020
Conform articolului realizat de către Allana Armitage, Director al Oficiului Regional al UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală, în întreaga Europă, din Spania până în Serbia, azilele pentru persoanele în vârstă au devenit punct de focar al infecțiilor COVID-19. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, rezidenții unităților de îngrijire de lungă durată reprezintă până la jumătate din decesele de coronavirus din Europa. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 20 mai 2020
Biroul Național de Statistică (BNS) prezintă un set de hărți la nivel de localități (orașe și comune), elaborate în baza datelor Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din 2014 (RPL 2014), care permit evidențierea zonelor cu cele mai mari concentrații de persoane vârstnice reprezentând unul din dintre cele mai vulnerabile grupuri. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 19 mai 2020
Cu ocazia Zilei Europei 2020, sărbătoare a păcii și unității în Europa, celebrată anual la data de 9 mai, Biroul Naţional de Statistică prezintă date statistice „Republica Moldova (RM) versus Uniunea Europeană (UE-28)”. Broşurile Statistici sociale şi Statistici economice, cuprind cele mai importante, dar şi cele mai recente date disponibile, care prezintă situaţia social-economică a Republicii Moldova în comparație cu cea a mediei pe țările UE-28. Datele reprezintă un set de date reprezentate grafic, utile pentru publicul larg, dar şi, factorilor de decizie pentru dezvoltarea politicilor sociale şi economice ale ţării în continuare. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 193
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168072
Total ieri: 255
Total azi: 217
Online: 1