Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
Tehnologiile digitale au ajuns la Mitoc și Donici pentru a stimula dialogul intergenerațional
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2021

Selfie, Facebook sau Youtube nu mai sunt noțiuni străine pentru unii vârstnici. 40 de femei și bărbați în etate din localitățile Mitoc și Donici, raionul Orhei, au primit telefoane mobile conectate la Internet, iar în scurt timp vor deprinde cum să le folosească. Este vorba despre o parte din noii beneficiarii selectați în cadrul celei de-a doua etape a programului privind dialogul intergenerațional. 

Efrosinia Frunze din satul Donici are 70 de ani și spune că vrea să învețe prioritar cum să facă apeluri video: ”Abia aștept să-mi surprind nepoții și fiica care locuiesc peste hotare. Cu ajutorul voluntarei, vreau să-mi creez și un cont pe rețelele de socializare, să țin pasul tehnologiilor informaționale.”

Nigina Abaszada, reprezentanta rezidentă UNFPA Moldova le-a vorbit vârstnicilor din Donici și Mitoc despre cât de important este dialogul între generații, în special pe timp de pandemie. ”Telefonul pe care l-ați primit azi vă va ajuta să creați o punte de comunicare cu generația tânără. Este foarte important ca această legătură să fie menținută, să simțiți susținere și să comunicați cu cei dragi, în special în pandemie. Având acces la Internet, veți rămâne conectați la viața socială, veți putea afla stirile, vei avea posibilitatea să accesați servicii sociale.”

Persoanele în etate vor participa la o serie de traininguri unde, ajutați de tinerii voluntari, vor deprinde cum se folosesc dispozitivele, cum se face o fotografie și se postează pe rețelele sociale, cum se navighează pe Internet, cum se efectuează apelurile audio și video, cum pot fi achitate facturile online, etc. Primele instruiri au început deja în Mitoc și Donici. 

Caroline Tissot, directoarea Biroului de cooperare al Elveției la Chișinău: În zilele noastre, dacă nu ai un telefon smart, multe servicii nu pot fi folosite. Pentru ca vârstnicii să nu fie excluși din viața socială, i-am asigurat cu telefoane de pe care ei pot accesa diverse servicii, vor fi în contact cu tinerii din familie, cu rudele de peste hotare. Persoanele în etate, cu experiența lor de viață, au multe de împărtășit tinerilor, iar tinerii, la rândul lor, pot iniția vârstnicii în lumea digitală. Astfel, aceste activități îi vor uni și toți vor avea de câștigat de pe urma dialogului între generații.

”Telefonul este o ușă spre orice fel de informație”, susține Irina Strajescu, directoarea executivă a fundației Moldcell. ”Absolut toți dintre noi pot să învețe să folosească un astfel de instrument conectat la Internet pentru diferite scopuri: să găsim cântece pe care demult nu le-am auzit, rețete, să scriem mesaje, să citim știri, articole despre grădinărit, orice”, a adaugat Irina Strajescu. 

Proiectul privind dialogul intergenerațional este finanțat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Fundația Moldcell și Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare, și implementat de HelpAge International în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în 15 localități din Moldova din raioanele Orhei, Rezina, Șoldănești, Basarabeasca, Leova, Strășeni.

Sursa: https://moldova.unfpa.org/ro/news/tehnologiile-digitale-au-ajuns-la-mitoc-%C8%99i-donici-pentru-stimula-dialogul-intergenera%C8%9Bional

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 27 martie 2024
„Silverlink: aplicația ta la orice vârstă”! Aceasta este ideea câștigătoare a Hackathon-ului „Tineri pentru vârstnici: împotriva singurătății", care s-a desfășurat recent la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) împreună cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, Fundația Moldcell și Proiectul Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 19 martie 2024
Guvernele naționale din regiunea vecinătății estice au introdus politici și au luat măsuri pentru a promova emanciparea economică a femeilor, inclusiv politicile legate de îngrijire. Donatorii și comunitățile internaționale au dedicat, de asemenea, resurse pentru promovarea egalității de gen și a emancipării economice a femeilor. Deși există mai multe angajamente și planuri, există posibilitatea de a le alinia în continuare la politicile și documentele strategice ale UE. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 11 martie 2024
Din anul 2010, viața lui Mihai Munteanu din satul Buțeni, raionul Hâncești, a început să se schimbe radical. Avea 117 kg, iar din această cauză suferea de probleme de sănătate. Atunci, și-a pus un scop: să ajungă la greutatea pe care o avea la 25 de ani - 72 de kilograme. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 08 martie 2024
Stimate Doamne! Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Vă transmitem cele mai calde gânduri și urări! Fie ca fiecare zi să Vă aducă bucurie, sănătate și împliniri pe măsură ce continuați să străluciți în viața Dumneavoastră. Sunteți o sursă de inspirație pentru cei din jur, iar astăzi sărbătorim puterea, frumusețea și contribuția Dumneavoastră remarcabilă în lume. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 01 martie 2024
Felicitări cu ocazia Sărbătorii Mărțișorului, simbolul purității și speranțelor! Vă dorim să purtați primăvara mereu în suflete. Miracolul renașterii să Vă aducă succes, bunăstare și lumină. Să aveți o primăvară minunată, plină de bucurii, pace și liniște în familii! Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 19 februarie 2024
Pe 16 februarie curent, a avut loc înmânarea Certificatelor de grant pentru deschiderea creșelor de tip familial, oferite în cadrul „Programului de suport privind inițierea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor de tip familial”. Participantele care au decis să deschidă creșe de tip familial la domiciliu au primit granturi în valoare de 6000 USD oferite de Organizația Internațională a Muncii și de 3000 euro din partea organizației „Street Child”, după ce în prima prima fază de realizare a programului, au beneficiat de instruiri în domeniul antreprenoriatului și de mentorat în elaborarea propriilor planuri de afaceri. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 16 februarie 2024
În Republica Moldova continuă „Universitatea pentru vârsta a treia” (UV3), o inițiativă pilot lansată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Scopul UV3 este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 14 februarie 2024
De la începutul anului curent, 1059 de familii din Moldova au beneficiat de indemnizația unică la nașterea copilului în valoare de 20 000 lei, achitată din oficiu de Casa Națională de Asigurări Sociale, fără a fi necesară depunerea unor documente de către părinți. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 08 februarie 2024
Ministerul Muncii și Protecției Sociale lansează Programul de Granturi mici în domeniul îmbatrânirii active, ediția 2024, care este dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 06 februarie 2024
La Budești a fost deschis un centru de relaxare pentru pensionari. Acolo, aceștia fac sport, joacă șah, cântă, croșetează, dar și mai nou, învață limba engleză. Atât de bine se simt acolo, încă uită de toate grijile cotidiene, inclusiv de pensia mică, ne-au spus chiar ei. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167916
Total ieri: 48
Total azi: 61
Online: 1