Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 01 martie 2019
Noutăţi și evenimente
În Republica Moldova va fi realizat în premieră studiul „Generații și Gen”
Data publicării: Marţi, 22 ianuarie 2019

În Republica Moldova va fi realizat în premieră studiul „Generații și Gen”, care va evidenţia tendințele şi provocările demografice, cu scopul de a elabora politici bazate pe dovezi. În acest sens, astăzi, 22 ianuarie curent, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Biroul Național de Statistică (BNS), UNFPA, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda au semnat un Memorandum de colaborare, în vederea desfășurării studiului.

Evenimentul a avut loc în cadrul unui atelier de lucru regional, la care participă reprezentanți oficiali și experți în demografie din 17 țări. Aceștia își vor împărtăși experiența cu privire la organizarea Studiului „Generații și Gen”, unul din cele mai ample studii demografice la nivel internațional, care urmează să se desfășoare în țara noastră în anul 2019 pe un eșantion de 10,000 de persoane.

„Datele bazate pe dovezi stau la baza elaborării unor politici eficiente. Situația demografică în care se află țara noastră, impune niște acțiuni imediate. Iată de ce, realizarea acestui studiu ne va ajuta să dezvoltăm politici și strategii pentru îmbunătățirea situației demografice și să abordăm corect preocupările persoanelor, familiilor și a societății în general”, a menționat secretarul general de stat al MSMPS, Boris Gîlca.

„Colectarea datelor de calitate este esențială pentru a înțelege mai bine structura familiilor actuale și alegerea cuplurilor de a planifica și naște numărul dorit de copii. UNFPA salută lansarea Programului Generații și Gen în Moldova și reiterează sprijinul organizației de a oferi asistență tehnică și expertiză în vederea desfășurării Studiului la cele mai înalte standarde internaționale, având la bază experiența și practicile altor țări”, a menționat Reprezentanta UNFPA în Moldova, Rita Columbia.

„Programul „Generații și Gen” este unul ambițios, respectiv sarcina care ne stă în față, realizarea acestui studiu amplu, este pentru noi o provocare. De aceea, ne punem speranțele că, în cadrul acestui atelier, vom obține răspunsuri la întrebările și riscurile legate de colectarea datelor, dar mai ales vom înțelege cum acestea au fost depășite de țările, care au efectuat astfel de studiu anterior”, a spus directorul general al BNS, Vitalie Valcov.

Menționăm că, MSMPS și UNFPA au semnat, în luna august 2018, un Acord de co-finanțare pentru desfășurarea Programului Generații și Gen în Republica Moldova, care se va desfășura pentru o perioadă de trei ani (2018-2020).

Studiul „Generații și Gen” a fost desfășurat până în prezent în 24 de țări și reprezintă un instrument global de monitorizare a schimbările demografice și răspuns la procesele de îmbătrânire, ratei joase de fertilitate, schimbărilor în structura familiei, relațiilor între generații și altele.

Alte înregistrări
Data publicării: Joi, 07 martie 2019
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale lansează Programul de Granturi mici, ediția 2019, care este dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova, prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic şi financiar. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 01 martie 2019
Vă dorim o primăvară frumoasă, cu soare în suflet şi in casă! Să vă readucă speranţa, optimismul şi credinţa într-un viitor mai bun! Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 27 februarie 2019
Ieri, 26 februarie curent, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova/MSMPS, Biroul Ministerului Federal al Muncii, Afacerilor Sociale, Sănătății și Protecției Consumatorului din cadrul Ambasadei Austriei la Chișinău și Platforma pentru Îmbătrânire Activă au organizat seminarul ,,Crearea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 08 februarie 2019
Peste 5500 de cutii cu bunuri pentru nou-născuţi au fost distribuite până la moment, în cadrul programului guvernamental „O nouă viață”, lansat la 1 decembrie 2018. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 29 ianuarie 2019
Potrivit unui raport întocmit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) privind poluarea, 9 din 10 oameni de pe glob respiră aer care conţine un grad înalt de agenţi poluanţi. De asemenea, raportul OMS concluzionează că majoritatea capitalelor europene sunt poluate şi nu au un aer de calitate. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 17 ianuarie 2019
Autoritățile publice centrale și locale și-au unit eforturile pentru asigurarea integrării şi participării depline a persoanelor vîrstnice în societate. În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație și Departamentul ONU pentru Afaceri Economice și Sociale au realizat un șir de activități de suport a autorităților publice locale (APL) în integrarea îmbătrânirii active la nivel local, care au fost prezentate astăzi în cadrul unei ședințe. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 16 ianuarie 2019
Exerciţiile fizice reprezintă una dintre metodele de reducere a riscului de demenţă, fapt relevat de studii anterioare, însă cercetătorii din Marea Britanie au demonstrat recent că odată ce această afecţiune este diagnosticată pierderea capacităţii cognitive nu poate fi împiedicată prin desfăşurarea de activităţi sportive, informează joi AFP. Citeşte mai mult...
Data publicării: Sâmbătă, 22 decembrie 2018
Misterul Crăciunului revine prin Nașterea Domnului, care aduce mântuire lumii, bucurie și pace tuturor, iar anul care vine sa va aducă numai bine! Crăciun fericit și La Mulți Ani! Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 04 decembrie 2018
Familiile din ţară vor primi, începând cu data de 1 decembrie 2018 cutii cu bunuri de primă necesitate pentru fiecare nou-născut, în cadrul campaniei lansate de guvern „O nouă viață”. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, a înmânat la Spitalul municipal nr.1, primele cutii cu bunuri la nașterea copilului. În luna decembrie urmează să fie repartizate 2842 de cutii, în toate maternitățile din țară, astfel încât toate familiile să beneficieze de cutiile pentru nou-născuți. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 29 noiembrie 2018
Peste două treimi (68%) din populaţia lumii va trăi în mediul urban până în anul 2050, comparativ cu 55% în prezent, iar numărul oraşelor gigant se va înmulţi în viitor, relevă un studiu al ONU făcut public la New York, conform AFP şi Agerpres. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 145
» Toate înregistrările
Sus

© 2010 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 269 365  Fax: (+373 22) 269 366
Email: demografie@cnpd.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167961
Total ieri: 461
Total azi: 106
Online: 2