Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 19 octombrie 2018
Informaţii utile
În nouă localităţi vor fi deschise afaceri inedite, inclusiv cu implicarea băştinaşilor. Suma totală a proiectelor – 315 000 dolari
Data publicării: Joi, 25 ianuarie 2018

În nouă localităţi din ţară vor fi realizate noi proiecte economice şi deschise afaceri inedite graţie conlucrării autorităţilor locale, migranţilor plecaţi de acasă şi agenţilor economici locali.

Cele nouă localităţi vor primi granturi a câte 25 000 dolari din partea Guvernului Elveţiei prin intermediul proiectului Migraţie şi dezvoltare locală, implementat de PNUD Moldova. Pe lângă aceasta vor contribui financiar autorităţile locale – 45 000 dolari, Asociațiile de băștinaşi -peste 11.000 dolari, precum şi agenţi economici locali -circa 30.000 USD. Astfel, suma totală a proiectelor va depăși 315 000 dolari.

„Localităţile au mai puține şanse de dezvoltare fără un mediu economic viabil. PNUD Moldova vine cu o abordare nouă în dezvoltarea mediului de afaceri local, şi anume: îmbunătăţirea infrastructurii, reunirea producătorilor dintr-un anumit domeniu, crearea brandurilor locale etc. pentru a face localităţile mai atractive pentru actuali antreprenori, dar şi potenţiali investitori”, a declarat Olesea Cazacu, managera proiectului Migraţie şi dezvoltare locală.

De exemplu, pentru promovarea potențialului turistic local, Primăria Chişcăreni în parteneriat cu gospodării vor crea o reţea de pensiuni, punct turistic în cadrul primăriei, dar vor introduce şi anumite obiective turistice locale în traseul turistic naţional.

Pentru a perpetua portul național tradițional şi a asigura locuri de muncă pentru femeile din localitate, în satul Pelinia, va fi creată o casă de producere a costumelor populare autentice; la Coşniţa centrul satului va fi reamenajat prin deschiderea unui pieţe agricole și crearea unei zone de odihnă și agrement pentru tineri și copii; la Teleneşti va fi deschisă o fabrică de confecţii; la Dubăsarii Vechi, producătorii de roşii se vor uni şi vor construi o rampă pentru optimizarea eforturilor şi costurilor pentru comercializarea roşiilor.

În centrul oraşului Ungheni va fi modernizată infrastructura pentru dezvoltarea mediului de afaceri din municipiu, iar în comuna Cioreşti va fi creat un Centru comunitar polifuncțional  care va presta servicii de cantină-cattering şi spălătorie socială.

La Vorniceni va fi creat primul Centru comercial agricol multifuncțional, iar piaţa modernă recent construită la Selemet va fi echipată cu utilajul necesar.

„Clădirea fostei şcoli primare va fi reamenajată într-un centru comercial agricol. Aici băştinaşii din localitate şi cei din vecinătate vor putea comercializa produsele pentru a asigura un venit pentru familie”, a spus Vasile Tofan, primar de Vorniceni (Străşeni).

Cele nouă proiecte vor fi implementate în următoarele șase luni. În rezultat vor fi create aproximativ 300 -500 locuri de muncă, dintre care 70 la sută pentru femei.

În urma primelor şase proiecte implementate, au fost deja create peste 70 de noi locuri de muncă, iar alte 500 de noi locuri de muncă sunt în curs de creare. Bugetul proiectelor implementate anul trecut a fost de 179 000 dolari, inclusiv 33% cofinanțare.

Sursa:http://www.moldova.org/noua-localitati-vor-fi-deschise-afaceri-inedite-inclusiv-cu-implicarea-bastinasilor-suma-totala-proiectelor-315-000-dolari/ 

Foto: https://edufin.md

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 29 decembrie 2017
Conform informației Biroului Național de Statistică, rezultatele recensământului din 2014 au confirmat tendința de descreştere a fertilităţii în Republica Moldova. Contingentul fertil (femeile în vârstă de 15 – 49 ani) constituie 57,8% din numărul total al femeilor în vârstă de 15 ani şi peste, faţă de 64,8% în 2004, astfel înregistrând o scădere de 7 puncte procentuale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Sâmbătă, 21 august 2010
Contorul populaţiei la nivel mondial, China, India, UE şi SUA. puteţi urmări în regim real: Care este numărul estimativ al populaţiei la nivel mondial, în China, India, UE şi SUA. Numărul bărbaţilor, femeilor, naşterilor şi deceselor. Numărul persoanelor de principalele categorii de vîrstă: pînă la 15 ani, 15-64 ani şi peste 65 ani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 20 august 2010
Nota informativă privind realizarea Hotărîrii Guvernului nr.741 din 29.06.2007 „Cu privire la situaţia demografică în Republica Moldova” (semestrul I, 2010) Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 16 august 2010
La invitaţia Comisei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare, în perioada 24-30 mai 2010, în Moldova s-a aflat într-o misiune de instruire dr. Vasile Gheţău, profesor universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, Director al Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” al Academiei Române. Citeşte mai mult...
» Toate înregistrările
Sus

© 2010 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 269 365  Fax: (+373 22) 269 366
Email: demografie@cnpd.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168176
Total ieri: 370
Total azi: 321
Online: 4