Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Joi, 11 ianuarie 2018
Statistici demografice
Tranziţia de la muncă la pensionare
Data publicării: Vineri, 29 decembrie 2017

Cercetarea statistică „Tranziţia de la muncă la pensionare (TMP)”, desfășurată pentru prima dată de Biroul Național de Statistică, conform standardelor stabilite de către oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat). Scopul principal al acestei cercetări prin sondaj este satisfacerea necesității de date relevante în raport cu politicile de protecție socială și incluziune socială, la fel și cu cele de promovare a îmbătrânirii active și prelungire a vieții profesionale.

Chestionarul a fost consultat cu principalii parteneri ai BNS în domeniul politicilor de îmbătrânire activă a populaţiei, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Institutul Național de Cercetări Economice.

Cercetarea TMP a cuprins persoane în vârsta de 50-65 ani (inclusiv), cu domiciliul permanent în Republica Moldova (exclusiv regiunea Transnistreană), membri ai gospodăriilor din locuințele selectate pentru AFM, prezente la momentul interviului în țară. Nu fac obiectul cercetării persoanele aflate în străinătate din diferite motive.

Principalele rezultate ale cercetării

Din numărul total de persoane cu vârsta de 50-65 ani aflate în țară în martie 2017, circa 338 mii (50,3%) beneficiau de un tip sau altul de pensie. Cea mai mare parte din pensionari (61,6%) locuiau la sate, și mai mult de două treimi (69,2%) erau femei.

Diferența mare dintre ponderea pensionarilor pe sexe se explică prin diferite limite de vârstă stabilite pentru pensionare, pentru bărbați și femei. Dacă se ține cont de aceste diferențe, la calcularea indicatorului pe grupe specifice de vârste, diferența se reduce considerabil. Pentru persoanele de vârstă pensionară, ponderea bărbaților și femeilor care primesc o pensie este aceeași.

Beneficiarii de pensii pentru limita de vârstă

La momentul desfășurării cercetării, limita de vârstă era de 57 ani pentru femei și 62 ani pentru bărbați. Astfel, din numărul total de persoane de vârstă pensionară incluse în sfera de cuprindere a cercetării, 87,5% beneficiau de pensii pentru limită de vârstă. Restul persoanelor beneficiau de pensii pentru dizabilitate sau de urmaş (8,6%) sau nu beneficiau de nici-o pensie (circa 4%).

Informația integrală poate fi accesată pe site-l BNS http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5764 

Sursa foto: http://curentul.md/stiri/studiu-bns-tranzitia-de-la-munca-la-pensionare.html 

Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 24 august 2010
Setul de hărţi «Republica Moldova. Situaţia demografică, 2008 »a fost elaborat de Biroul Naţional de Statistică, cu suportul conceptual al Biroului Naţional de Statistică şi susţinerea financiară a Fondului ONU pentru Populaţie şi a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 23 august 2010
Contorul populaţiei la nivel mondial, China, India, UE şi SUA. Puteţi urmări în regim real care este numărul estimativ al populaţiei la nivel mondial, în China, India, UE şi SUA. Numărul bărbaţilor, femeilor, naşterilor şi deceselor. Numărul persoanelor de principalele categorii de vîrstă: pînă la 15 ani, 15-64 ani şi peste 65 ani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 18 august 2010
Informaţia cu privire la principalele caracteristici demografice la 1 ianuarie 2010, comparativ cu 1 ianuarie 2009 şi 1 ianuarie 2000. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 12 august 2010
O nouă soluţie Web de diseminare a datelor statistice de către Biroul Naţional de Statistică. Citeşte mai mult...
» Toate înregistrările
Sus

© 2010 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 269 365  Fax: (+373 22) 269 366
Email: demografie@cnpd.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168209
Total ieri: 483
Total azi: 354
Online: 4