Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Joi, 11 ianuarie 2018
Noutăţi și evenimente
Evoluţia proceselor demografice în anul 2016 se caracterizează prin descreşterea principalilor indicatori demografici faţă de anul 2015
Data publicării: Marţi, 16 mai 2017

Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul 2016 evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin descreştere faţă de anul 2015 a principalilor indicatori demografici.

Structura pe vârste a populaţiei poartă amprenta caracteristică unui proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal nivelului scăzut al natalităţii. Comparativ cu 1 ianuarie 2000, se remarcă reducerea ponderii copiilor (de 0-14 ani) de la 23,8% la 16,0% (-298,8 mii persoane), şi creşterea ponderii vârstnicilor (de 65 ani şi peste), de la 9,4% la 11,2% (+54,8 mii persoane).

Numărul născuţilor-vii în anul 2016 a fost de 37 394, fiind în descreştere cu 1 216 (3,1%) faţă de anul 2015. Rata natalităţii constituind 10,5 născuţi-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale (11,8‰) este mai înalt decât în localităţile urbane (8,8‰). Anual se nasc mai mulţi băieţi decât fete. În 2016, din numărul copiilor născuţi-vii 51,6% au fost băieţi, raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete. Vârsta medie a mamei la prima naştere a fost de 24,0 ani. Mamele din mediul rural nasc la o vârstă mai mică (23,6 ani) decât mamele din mediul urban (25,1 ani). Conform situaţiei juridice, în anul 2016 numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei a fost de 8 270 (22,1% din numărul total al născuţilor-vii), cu 2,4 la sută mai puţin decât în 2015.

În anul 2016 au decedat 38 489 persoane, cu 1 417 persoane (3,6%) mai puţin comparativ cu anul precedent. Rata mortalităţii generale a constituit 10,8 decedaţi la 1000 locuitori. Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost înregistraţi 8,4 decedaţi la 1000 locuitori, în rural – 12,6. Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii este rezultatul unui proces mai accentuat de îmbătrânire demografică a populaţiei din mediul rural. Structura mortalităţii pe clase ale cauzelor de deces practic nu s-a schimbat: cele mai multe decese (57,0%) au drept cauză bolile aparatului circulator, urmate de tumori (16,2%), bolile aparatului digestiv (9,6%), accidentele, intoxicaţiile şi traumele (7,0%), bolile aparatului respirator (4,4%) şi alte cauze (5,8%). Mortalitatea masculină, specificată pe cauze de deces, diferă de cea feminină. „Supramortalitatea masculină” a fost de 2,4 ori mai mare, în cazul bolilor infecţioase şi parazitare, de 3,6 ori – pentru a accidente, intoxicaţii şi traume, de 2,3 ori – boli ale aparatului respirator şi de 1,4 ori în cazul tumorilor. „Supramortalitatea feminină” s-a înregistrat numai în cazul bolilor aparatului circulator – de 1,2 ori.

Numărul copiilor decedaţi în vârstă sub un an în 2016, a fost de 353, rata mortalităţii infantile constituind 9,4 decedaţi în vârstă sub un an la 1000 născuţi-vii. Cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile au fost înregistrate în raioanele: Briceni, Orhei, Rîşcani, Basarabeasca, Drochia şi Cimişlia (2,9 -5,0 ‰), iar cele mai înalte – în raioanele: Nisporeni, Glodeni, Hînceşti, Cantemir, Şoldăneşti şi Taraclia (13,6-18,4‰).

Speranţa de viaţă la naştere în 2016 s-a schimbat destul de semnificativ în comparaţie cu 2015, constituind 72,2 ani. Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu 8 ani. Acest decalaj se datorează nivelului mai înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor. Datorită nivelului diferenţiat al mortalităţii, durata medie a vieţii locuitorilor din mediul urban a fost mai mare decât a celor din mediul rural, cu 4,7 ani.

În 2016 s-au încheiat 22,0 mii căsătorii, cu 11,0 la sută mai puţin comparativ cu anul precedent, rata nupţialităţii constituind 6,2 căsătorii la 1000 locuitori. Cei mai mulţi bărbaţi care s-au căsătorit în 2016, aparţin grupei de vârstă 25-29 ani (39,3%), iar femeile din grupa de vârstă 20-24 ani (38,4%). Din totalul căsătoriilor înregistrate în 2016, cele încheiate de persoane celibatare au reprezentat 82,1% pentru bărbaţi şi 83,0% pentru femei.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărârile judecătoreşti a fost în 2016 de 10,6 mii, cu 5,3% mai puţin faţă de anul 2015, Rata divorțurilor constituind 3,0 divorţuri la 1000 locuitori.

Alte înregistrări
Data publicării: Joi, 11 ianuarie 2018
Europa și Asia Centrală, din punct de vedere demografic, sunt cele mai îmbătrânite regiuni din lume. În Europa Centrală și de Est, vârsta medie a populației este cu 10 ani mai mare decât în restul lumii, în timp ce țările relativ tinere precum Turcia și cele din Asia Centrală recuperează rapid. Această schimbare este determinată în primul rând de scăderea ratei fertilității, decât de majorarea duratei de viață. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 10 ianuarie 2018
Aproape 40% din toate decesele cauzate de cancer pot fi prevenite prin mici schimbări în stilul de viață. Acest lucru va salva anual peste trei milioane de locuitori ai planetei noastre. În fiecare an, în lume mor 8,2 milioane de persoane din cauza neoplasmelor maligne. Conform constatărilor Fundației australiene de cercetare a Cancerului, aproape 40% din decesele de cancer pot fi prevenite prin schimbarea stilului de viață prin renunțarea la fumat, consumând alimente sănătoase și restricționând consumul de alcool. Aceasta va opri dezvoltarea bolii sau va face cancerul mai supus tratamentului. Doar acești trei factori reprezintă 30,4% din totalul deceselor anuale de pe planetă, adică 2,5 milioane de persoane. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 25 decembrie 2017
Misterul Crăciunului revine prin Nașterea Domnului, care aduce mântuire lumii, bucurie și pace tuturor, iar anul care vine sa va aducă numai bine! Crăciun fericit și La Mulți Ani! Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 21 decembrie 2017
La 20 decembrie 2017, Guvernul a aprobat Planul de acțiuni privind implementarea principiului îmbătrânirii active (2018-2021), elaborat cu suportul Fondului ONU pentru Populație în Moldova. Scopul de bază al proiectului este promovarea măsurilor de extindere a participării persoanelor vârstnice la viaţa socială şi economică. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 20 decembrie 2017
Secretarul de stat al Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Oceretnîi a participat la 19 decembrie curent, la evenimentul de lansare a „Indicelui Integral Teritorial de Securitate Demografică: dinamica în anii 2014-2016”. Acesta prezintă situația demografică a raioanelor țării în plan comparativ, fiind examinate patru aspecte cheie: tendințele demografice, sănătatea populației, siguranța socială și ocuparea forței de muncă. Evenimentul a fost organizat de către Centrul de Cercetări Demografice în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și UNFPA, Fondul ONU pentru Populație. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 14 decembrie 2017
În contextul provocărilor demografice ale Republica Moldova, o idee frumoasă și demnă de urmat a redacției ziarului Observatorul de Nord a fost crearea rubricii Nasc și la Soroca … copii! Practic săptămânal sunt publicate datele privind numele mămicelor, numărul și sexul copilașilor născuți la Centrul Perinatal Soroca. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 03 octombrie 2017
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș a înmânat astăzi, în cadrul unui eveniment public, diplomele și premiile câștigătorilor concursului „Pentru o viață activă la orice vârstă” și ai Programului de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 20 iulie 2017
Astăzi, 20 iulie curent, a avut loc ședința Comisiei naționale pentru populație și dezvoltare, prezidată de ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, vicepreședintele Comisiei, Stela Grigoraș, la care au participat reprezentanții autorităților publice centrale, organizațiilor neguvernamentale și partenerii de dezvoltare. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 19 iulie 2017
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei lansează Premiul Național pentru vârstnicii de 60 de ani și peste, care au realizat performanţe deosebite în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport, tehnologii informaționale, etc. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 19 mai 2017
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei lansează Programul de Granturi mici, care este dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova, prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic şi financiar. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 112
» Toate înregistrările
Sus

© 2010 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 269 365  Fax: (+373 22) 269 366
Email: demografie@cnpd.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168209
Total ieri: 483
Total azi: 354
Online: 1