Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
Săptămâna solidarităţii cu popoarele care luptă împotriva rasismului şi discriminării rasiale, 21- 28 martie
Data publicării: Luni, 28 martie 2016

Discriminarea pe bază de rasă, culoare sau etnicitate, adică discriminarea rasială, reprezintă aproape întotdeauna o violare a drepturilor omului. În conformitate cu Convenţia Internaţională privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (ICERD), termenul  de „discriminare rasială„ înseamnă orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, culoare, descendenţă sau origine naţională sau etnică ce are ca scop sau efect anularea sau scăderea recunoaşterii, exercitarea, în mod egal, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice. Fundamentale pentru principiul non-discriminării sînt drepturile membrilor minorităţilor rasiale, etnice sau naţionale la egalitate în faţa legii şi protecţie egală a legii[1].

            Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 21 decembrie 1965, este în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. Fenomenul discriminării în Republica Moldova a făcut obiectul  unui sondaj de opinie[2], realizat în 2014 de către Consiliu, în parteneriat cu Institutul de Politici Publice (Chișinău), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (București), Institutul de Politici Publice (București), pe un eșantion de 1070 persoane cu vîrsta peste 18 ani. Conform acestuia, la întrebarea daca există discriminare în Republica Moldova, răspunsurile au fost după cum este reprezentat în diagramă.

 


          

 

Combaterea și eliminarea discriminării reprezintă o prerogativă importantă, atît la nivel național cît și internațional. Astfel, un rol determinant îl are Comisia europeană împotriva rasismului şi intoleranţei. Misiunea ECRI constă în combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivelul întregii Europe şi din punctul de vedere al protecţiei drepturilor omului[3]. Mandatul său, după cum a fost determinat de şefii de stat şi de guvern, este următorul:

·        examinarea legislaţiei, politicilor şi altor măsuri luate de statele membre în vederea combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei, şi evaluarea eficacităţii lor;

·        stimularea acţiunii în această materie la nivel local, naţional şi european;

·        formularea recomandărilor de politică generală către statele membre;

·        studierea instrumentelor juridice internaţionale aplicabile în această materie, în vederea consolidării lor în caz de necesitate.

Combaterea rasismului, a discriminării rasiale, a xenofobiei și intoleranței este o obligație nu doar a oamenilor politici sau a organizațiilor neguvernamentale, ci a întregii societăți.

 



[1]
Convenția Internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială. http://www.hotararicedo.ro/files/files/CONVENTIA%20INTERNATIONALA%20PRIVIND%20ELIMINAREA%20TUTUROR%20FORMELOR%20DE%20DISCRIMINARE%20RASIALA.pdf .

[3]Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei. http://infoeuropa.md/files/comisia-europeana-impotriva-rasismului-si-intolerantei-recomandari-de-politica-generala.pdf .

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 07 februarie 2020
Potrivit datelor Eurostat, la 1 ianuarie 2020, în România, salariul minim lunar este de 466 euro, în timp ce în R. Moldova este de doar 144 de euro. O analiză realizată de infoprut.ro arată că cele mai mici salarii minime lunare sub 600 de euro se înregistrau în zona centrală și de est a UE, în timp ce cele mai ridicate, de peste 1 500 de euro – în nord-vest. Astfel, cele 21 de state membre ale UE care au salarii minime naționale pot fi împărțite în trei grupuri principale pe baza nivelului de remunerare exprimat în euro. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 30 ianuarie 2020
O veste tristă pentru toţi care au cunoscut-o pe Dna Claudia Cârja, decedată împreună cu soţul, sâmbătă, 25 ianuarie 2020. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 27 ianuarie 2020
Un recensământ electronic a constatat că populația Ucrainei a scăzut cu aproape un sfert din 2001, datorită migrației, ratei de deces care depășește natalitatea, dar și pentru că este imposibil să se numere rezidenții din Crimeea ocupată de Rusia și teritoriile din estul țării, pe care Kievul nu le mai controlează. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 22 ianuarie 2020
Conform analizei demografice publicată pe pagina web balkaninsight.com de către Tim Judah, corespondent al revistei "Economist", din 1989, populația Republicii Moldova s-a redus cu aproape o treime în 15 ani. O astfel de pierdere devastatoare de populație cauzează lipsa de forță de muncă și lipsa de profesioniști, de exemplu medicii, dar aceste probleme afectează și alte părți ale Europei post-comuniste. Încă de la obţinerea independenței în 1991, Moldova a fost afectată de tulburări politice, sărăcie și corupție la scară largă. De asemenea, societatea a fost împărțită între cei care își doresc viitorul legat de cel al UE și Occident, inclusiv cei care doresc unificarea cu România, față de cei care doresc legături mai strânse cu Rusia. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 20 ianuarie 2020
Proporția femeilor în vârstă care trăiesc singure este mai mare decât în rândul bărbaților în vârstă din majoritatea țărilor pentru care sunt disponibile date. Motivele acestui lucru sunt de înțeles: speranța de viață și probabilitatea de a supraviețui la o vârstă mai înaintată sunt mai mari pentru femei decât bărbați. Ca rezultat, prevalența femeilor văduve este mult mai mare. În schimb, bărbații au mai multe șanse decât femeile să se recăsătorească după moartea soției sau divorțul. Dar situația variază în funcție de regiunea lumii. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 14 ianuarie 2020
Populația planetei crește într-un ritm alarmant, iar până în 2050, Terra va fi populată de aproape 10 miliarde de oameni. Unde vor locui însă toți acești oameni? Potrivit studiul Global Economy Watch - 2020 Predictions, realizat de PwC, în 2020, populația Globului va atinge 7,7 miliarde de persoane, ceea ce reprezintă o creștere cu 10%, faţă de 2010. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 24 decembrie 2019
În prag de sărbători, cu pace, lumină și căldură în suflet, vă dorim să aveți parte de zile minunate, de un Moș Crăciun darnic și bun. Crăciun fericit și La mulţi ani! Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 17 decembrie 2019
ncurajează bunicii să rămână activi şi să revină în viaţa economică şi socială a ţării. Astăzi, la Chişinău, a fost lansat programul de promovare a voluntariatului pentru persoanele 60 plus, după ce asemenea evenimente s-au desfăşurat în mai multe localităţi din ţară. Programul este parte a Planului de acţiuni privind implementarea principiului îmbătrânirii active, elaborat de Guvern cu suportul Fondului ONU pentru Populaţie, relatează Mesager. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 09 decembrie 2019
La data de 6 Decembrie 2019, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu suportul Departamentului Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale, Fondul ONU pentru Populație în Republica Moldova şi Asociaţia Obştească “Gender-Centru” a desfășurat un atelier de instruire cu scopul constituirii rețelei mobilizatorilor comunitari pentru vârstnicii din Republica Moldova. În cadrul seminarului a fost abordat şi subiectul violenţei în bază de gen cu ocazia desfăşurării Campaniei ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 04 decembrie 2019
Ideile întineresc, lumea este tot mai alertă, trăim repede și repede îmbătrânim. La nivel global, fiecare a 11-a persoană are vârsta de 65 ani și peste, iar până în anul 2050, se estimează că fiecare a șasea persoană va avea această vârstă (16%). Bunicii sunt viitorul Moldovei? Citeşte mai mult...

Rezultatele 211 - 220 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167864
Total ieri: 61
Total azi: 9
Online: 2