Noutăţi și evenimente
Implementarea proiectului ’’Frumusețea naturii la braț cu poezia și oamenii la vârsta eleganței’’ în cadrul Programului de graturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2023
Data publicării: Miercuri, 02 august 2023

La data de 31 iulie 2023, în incinta Bibliotecii publice raionale ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni, s-a desfășurat o manifestare cultural-artistică, cu genericul: ,,Noi trăim frumos, activ și sănătos!”, în cadrul Proiectului ,,Frumusețea naturii la braț cu poezia și oamenii la vârsta eleganței!” – un proiect elaborat și implementat de Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova, cu sportul financiar al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în cadrul Programului național de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2023.
În cadrul evenimentului au participat seniorii talentați pasionați de muzică și poezie.
Doamna Elena Gîdilica, Președinte al Sfatului ,,Cultură” în cadrul Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, a prezentat activitățile proiectului și a declamat versuri din creația poetică eminesciană. Doamna Elena Gîdilica a menționat că în cadrul acestui proiect va fi lansată cartea ,,1111 poeme despre natură”, autor - domnul Gheorghe Colțun, profesor universitar, poet, doctor habilitat în filologie.
Domnul Mihail Silistraru, Președintele raionului Ialoveni, Președintele Organizației Teritoriale Ialoveni a Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova și vicepreședinte al Sfatului ,,Cultură”, a recitat poezii pe tema dragostei din creația sa proprie. Totodată, a venit cu propunerea ca conducerea Republicii Moldova să decoreze cetățenii Republicii Moldova care împlinesc 50 de ani stagiu de muncă.
Domnul Sergiu Armașu, Primarul orașului Ialoveni, a subliniat că administrația publică locală este întotdeauna alături de seniorii și senioarele noastre ca să trăiască cu demnitate o viață cu mai puține griji.
Ansamblul etnofolcloric ,,Haiducii” al Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”, Ialoveni, conducător artistic, domnul Gheorghe Matei, a impresionat auditoriul cu un recital muzical de cântece patriotice, istorice și folclorice.
Domnul Victor Leancă, Președintele Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, a decernat diplome de gratitudine Consiliului Raional Ialoveni, Secției Cultură Ialoveni și Bibliotecii publice raionale ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni. Apoi domnul președinte Victor Leancă, a continuat recitalul de poezie din creația sa proprie, la tema dreptății și a dragostei de neam și țară.
Domnul Vlad Lupașcu, Președintele Consiliului Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova a ținut un discurs despre istoria neamului nostru.
Doamna Diana Josu-Braniște, Șefa Secției cultură Ialoveni, a adresat sincere mulțumiri conducerii Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova pentru implementarea reușită a Proiectului ,,Frumusețea naturii la braț cu poezia și oamenii la vârsta eleganței!” în scopul de a ține la înălțime valoarea absolută a oamenilor în floarea tinereții creatoare.
La finele evenimentului, seniorii și senioarele împreună cu Ansamblul etnofolcloric ,,Haiducii” au interpretat cântecul-simbol al neamului nostru - ,,Trandafir de la Moldova”.
Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 22 noiembrie 2023
40 de persoane in vârstă participă la un proiect pilot inedit denumit generic - Universitatea pentru vârsta a treia. La cursul de dezvoltare a abilităților digitale, ei au invatat cum să interacţioneze pe reţelele de socializare, să-şi creeze o adresă de e-mail sau chiar să acceseze formularul online pentru compensaţiile din perioada rece a anului.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 16 noiembrie 2023
Moldova a depus eforturi considerabile pentru a răspunde necesităților populației sale, în contextul îmbătrânirii acesteia. Concluzia a fost enunțată de experta Organizației Națiunilor Unite (ONU) în domeniul respectării drepturilor persoanelor în etate, Claudia Mahler, care a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 7-16 noiembrie curent.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 07 noiembrie 2023
Începând cu 2 octombrie curent, 40 persoane cu vârsta peste 60 de ani au început studiile la Universitatea pentru vârsta a treia, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell.
Chiril Răcilă s-a născut în anul 1950. De profesie este inginer, iar după 51 de ani de la absolvirea Universității Tehnice a devenit, din nou, student alături de alți 39 de bărbați și femei în vârstă din Republica Moldova și Ucraina admiși la Universitatea pentru Vârsta a 3-a (UV3).
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 24 octombrie 2023
Pentru a asigura participarea ambilor părinți la îngrijirea copilului, tații copiilor nou-născuți au dreptul la concediu paternal cu o durată de 14 zile calendaristice, acordat conform articolului 1241 din Codul Muncii al Republici Moldova.
Concediul poate fi solicitat integral, în decurs de maximum 12 luni de la nașterea copilului, în baza unei cereri scrise, adresate angajatorului. La cerere se anexează copia certificatului de naștere al copilului.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 octombrie 2023
În perioada 19-20 octombrie curent, la Geneva, are loc conferința cu genericul „Populație și dezvoltare: asigurarea drepturilor și a alegerilor”, organizată de Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Evenimentul are drept scop să evalueze progresul în direcția atingerii obiectivelor adoptate la Conferința Internațională pentru Populație și Dezvoltare de la Cairo din 1994.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 12 octombrie 2023
Peste 45 de persoane s-au înregistrat deja la Programul de suport pentru formalizarea activității de îngrijitor/îngrijitoare de copii cu vârsta de până la 3 ani. Puteți să vă înscrieți în continuare, până pe data de 13 octombrie curent.
Scopul programului este de a acorda sprijin și resurse esențiale pentru profesioniștii în domeniul îngrijirii copiilor, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 11 octombrie 2023
Peste 20 de seniori din satul Cajba, raionul Glodeni, au format un grup numit „Vârsta de argint”, pentru a promova îmbătrânirea activă. De câteva ori pe săptămână, își dau întâlnire la casa de cultură, unde cântă și dansează, sau merg la bătrânii neputincioși și îi ajută prin gospodărie.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 03 octombrie 2023
Ministerul Muncii și Protecției Sociale i-a premiat pe cei 14 laureați ai Concursului Premiul Național „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediția 2023. Câștigătorii au primit diplome și premii bănești, în cadrul unui eveniment solemn desfășurat astăzi, în incinta ministerului.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 02 octombrie 2023
În contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în Republica Moldova a fost lansată în premieră „Universitatea pentru Vârsta a Treia”, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Scopul proiectului este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 29 septembrie 2023
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, care este marcată anual la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile pentru anul 2022.
Citeşte mai mult...
Rezultatele 1 - 10 din 365
Sus
