Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 17 septembrie 2021
Noutăţi și evenimente
Ateliere de croitorie pentru copiii din cinci centre de plasament din ţară
Data publicării: Vineri, 09 octombrie 2020

„Dacă vrei să ajuţi un flămând, nu-i da peşte, dar o undiţă". După acest principiu funcţionează atelierele de cusătorie din centrele de plasament din Hânceşti, Bălţi, Anenii Noi, Cărpineni şi Drochia. Cu susţinerea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, programul gratuit de iniţiere în domeniul croitoriei a fost lansat la început de septembrie. Timp de patru luni, copiii vor fi instruiţi de specialişti, dar şi pensionarii care ştiu această meserie. Iniţiativa este implementată de Fundaţia Filantropică „Open Gates" din Chişinău.

Copiii din Şcoala-internat Carpineni sunt învăţaţi să coase haine de la zero. Încântaţi, aceştia au început cu câteva reguli simple, precum: tăierea unei bucăţi de material sau introducerea aţei în urechile acului. Pâna la sfârşitul anului, tinerii vor învăţa sa confecţioneze mai multe articole vestimentare, care vor fi expuse într-un târg la Chişinău. Cea mai importantă lecţie predată în atelier este transformarea unei pânze într-o piesă vestimentară. De acest lucru s-a convins şi Alexandrina Erhan, o copilă de 13 ani, care vrea să devină cusătoreasă. „Când o să se rupă ceva, o pereche de pantaloni, pot fără grijă să cos, adică nu o să trebuiască un educator care să ne arăte cum. Dacă învăţ acum, am să pot şi am să învăţ şi pe altcineva”, a spus Alexandrina Erhan, elevă.

Şi alţi copii de la Şcoala-internat din Cărpineni vin cu regularitate la cursurile de cusătorie pentru a deprinde o meserie. „Eu vreau să cos o cămaşă de culoare albastră, să i-o dau unui prieten”;  „Să nu băgăm degetele când coasem înăuntru şi când apăsăm cu piciorul, să nu apăsăm tare că apoi iese de sub control”, spun copiii. Copiii sunt ghidaţi de Eugenia Munteanu şi Valentina Grigoriţa, două pensionare din localitate, care se bucură că au şansa de a-şi împărtăşi cunoştinţele cu viitoarea generaţie. „Ne-a rugat să învăţăm nişte copii, care în viaţă să le prindă bine şi am fost de acord, aşa ca să ducem profesia asta mai departe”, a menţionat Eugenia Munteanu, croitoreasă. „El poate pe urmă să dreagă o haină de-a lui, o pereche de blugi să scurteze, fetele să coase o faţă de masă ori o faţă de pernă”, a spus Valentina Grigoriţă, croitoriţă.

Astfel, cei zece copii din şcoala-internat sunt ajutaţi să-şi formeze deprinderi pentru o viaţă independentă. „Vrem să-i obişnuim pe copii să fie independenţi, să aibă încredere în sine şi să poată să-şi facă bucata lor de pâine, să nu depindă de stat, de cineva. Vrem şi luptăm ca să evităm, să omitem dependenţa aceasta la copiii din centrele de plasament şi şcolile internat”, a menţionat Tudor Tenu, director, Şcoala-internat Cărpineni. Locuitorii satului Cărpineni consideră că lecţiile de cusătorie le oferă acestor minori şansa să se integreze mai uşor în societate. „Au o bază, au un viitor, au o perspectivă în viaţă şi e foarte bine”; „Pentru societate, fiindcă acolo copiii sunt încadraţi în muncă, ei primesc cunoştinţe necesare”; „E un plus pentru viaţa viitoare, adică acelaşi nasture să-l coşi, aceeaşi floricică să o desenezi pentru copiii tăi ca să le arăţi ce înseamnă croşetat”, spun locuitorii.

Proiectul “Îmbătrânire activă în dialog intergeneraţional. Atelier de cusut” reprezintă unul dintre cele 6 proiecte câștigătoare în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020. Acesta se va desfășura pe parcursul a patru luni de zile și se va încheia în luna noiembrie 2020.

Sursa:http://trm.md/ro/regional/ateliere-de-croitorie-pentru-copiii-din-cinci-centre-de-plasament-din-tara?fbclid=IwAR3gUpOj_q_jy-Qr19kbZ4iMAFEWCVsGbmIKNxXL5A1wNQ7p8pQDJAfOCxw

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 17 septembrie 2021
Clubul Seniorilor „Țărăncuța” din Sireți și Tinerii cointeresați de rețete naturiste au organizat o Masa Rotundă cu genericul „Trăistuța Sănătății”, unde au vorbit despre medicina naturală în general și de beneficiile plantelor naturale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 14 septembrie 2021
La data de 10 septembrie 2021 în comuna Voloviţa, r-nul Soroca a fost marcată activitatea de totalizare și finalizare a proiectului ”Cărunții cu suflete tinere”, implementat de AO ”Aripile Dumbravei”, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2021. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 03 septembrie 2021
Colaborarea și proiectele în derulare din domeniul demografiei și dezvoltării, promovării egalității de gen și integrării politicilor prietenoase la locul de muncă, au fost abordate în cadrul unei întrevederi dintre Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari și reprezentanta rezidentă a Fondului ONU pentru Populație în Republica Moldova, Nigina Abaszada, pe 2 septembrie curent. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 august 2021
În premieră Republica Moldova se alătură celor 24 de state ale lumii, care au realizat unul din cele mai complexe studii demografice la nivel global ”Generații și Gen” (GGS). Împreună cu colegii din Norvegia, Danemarca, Hong Kong, Estonia, operatorii din R. Moldova au intervievat peste 10 mii de persoane în timpul pandemiei, colectând informații despre schimbările demografice din țară și modul în care acestea au influențat viața de familie, relațiile dintre parteneri, numărul dorit de copii, planificarea familială, dialogul intergenerațional, echilibrul dintre muncă și familie, intenția de a emigra etc. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 17 august 2021
Clubul Vârstnicilor din comuna Șolcani a desfăşurat o nouă activitate în cadrul proiectului ,,Îmbătrânire activă și creativă" finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi în domeniul îmbătrînirii active, ediția 2021. Astfel, la data de 15 august 2021 a avut loc activitatea ,,Problemele persoanelor în etate". Membrii clubului vârstnicilor au indentificat o listă de probleme care întâmpină persoanele în etate din comuna Şolcani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 12 august 2021
Biroul Naţional de Statistică a prezentat într-un comunicat de presă informaţia privind situaţia tinerilor în Republica Moldova în anul 2020. Numărul populaţiei cu reședință obișnuită la 1 ianuarie 2021 a constituit 2597,1 mii persoane, din care 680,3 mii sau 26,2% au fost tineri cu vârsta 14-34 ani. Repartizarea tinerilor pe sexe, se prezintă astfel: 49,4% – femei şi 50,6% – bărbaţi. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 28 iulie 2021
Biroul Național de Statistică a prezentat într-un comunicat de presă informația statistică despre durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2020, măsurată prin speranța de viață la naștere a populației cu reședință obișnuită. Durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2020 a constituit 69,8 ani, în descreștere cu 1,1 ani în comparație cu anul precedent (după creștere continuă din anul 2014) și cu 10,4 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață la naștere în cele 27 de țări ale UE în anul 2019 (81,3 ani). Speranța de viaţă la naştere pe sexe în anul 2020 a constituit 65,9 de ani pentru bărbați și 73,9 de ani pentru femei. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 22 iulie 2021
La data de 27.06.2021 în comuna Volovița a avut loc lansarea proiectului ”Cărunții cu suflete tinere”, desemnat printre proiectele câștigătoare în cadrul Programului de Granturi în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2021, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. La activitatea de lansare a proiectului, denumită ”La sfat cu bunicii” alături de echipa AO ”Aripile Dumbravei” au participat membrii ansamblului folcloric ”Floare de Noroc”, reprezentanți APL și Consiliul Local al Tinerilor Volovița. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 21 iulie 2021
Selfie, Facebook sau Youtube nu mai sunt noțiuni străine pentru unii vârstnici. 40 de femei și bărbați în etate din localitățile Mitoc și Donici, raionul Orhei, au primit telefoane mobile conectate la Internet, iar în scurt timp vor deprinde cum să le folosească. Este vorba despre o parte din noii beneficiarii selectați în cadrul celei de-a doua etape a programului privind dialogul intergenerațional. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 24 iunie 2021
La data de 21 iunie curent, în incinta Muzeului din comuna Șolcani, r-nul Soroca a avut loc activitatea ,,Expoziţia de fotografii" din cadrul proiectului ”Îmbătrânirea activă şi creativă", implememntat de către AO “Şolcăniţa”. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 268
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167958
Total ieri: 131
Total azi: 103
Online: 1