Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Luni, 15 iulie 2024
Noutăţi și evenimente
Ministerul Muncii și Protecției Sociale lansează Concursul Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediţia 2023
Data publicării: Luni, 24 iulie 2023

Ministerul Muncii și Protecției Sociale lansează Concursul Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediţia 2023. La concurs pot participa vârstnicii cu vârsta de 60 de ani și peste, care începând cu acestă vârstă au realizat performanţe deosebite în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport, tehnologii informaționale etc.

Doritorii de a participa la concurs pot expedia dosarele până la data de 23 august 2023 inclusiv. Comisia de examinare va analiza dosarele participanților la concurs şi va nominaliza premianţii până la data de 31 august 2023.

Dosarul trebuie să conțină:

– numele, prenumele candidatului/ei;

– denumirea completă a instituţiei/persoanei care înaintează dosarul la concurs confirmată prin semnătură (ştampilă, după caz);

– materialele care demonstrează performanțele în domeniile specificate;

– curriculum vitae;

– copia buletinului de identitate a candidatului/ei;

– o scrisoare de recomandare;

– scurtă prezentare video (maxim un minut) va constitui un avantaj.

Concursul Premiului Național pentru Vârstnici este instituit de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și se acordă cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice. Câștigătorilor li se vor înmâna diplome de confirmare a titlului de laureat al Premiului Național pentru Vârstnici şi un premiu bănesc.

Dosarele pot fi expediate/depuse la adresa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, str. Vasile Alecsandri 1, mun. Chișinău, sau la adresa de e-mail andriana.birca@social.gov.md, cu mențiunea Concursul național de acordare a Premiului pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”.

Pentru mai multe detalii, contactați numărul de tel. 022 804 431 sau scrieți la adresa de e-mail: andriana.birca@social.gov.md

Regulamentul concursului îl găsiți aici.

Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 16 iulie 2024
În perioada iunie – noiembrie, vârstnicii din orașul Ungheni vor fi implicați mai mult în activitățile desfășurate la Clubul Vârstnicilor, dar și la rezolvarea problemelor comunitare prin valorificarea potențialului și experienței lor de viață. Totodată, aceștia vor avea ocazia să interacționeze și să colaboreze cu diferite grupuri de vârstă și culturale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 12 iulie 2024
Ceremonia de absolvire a Universității Vârstei a Treia a avut loc astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova, marcând un moment semnificativ în promovarea îmbătrânirii active și sănătoase în țară. La eveniment au participat peste 100 de persoane, inclusiv 57 de studenți cu vârsta de 60+ care au absolvit programul, alături de familiile lor, factori de decizie și reprezentanți ai organizațiilor implicate în susținerea acestui concept. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 09 iulie 2024
Biroul Național de Statistică prezintă informația statistică despre durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2023, măsurată prin speranța de viață la naștere a populației cu reședință obișnuită3 (Anexa). Durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2023, a constituit 71,9 ani, fiind în creștere cu 0,5 ani comparativ cu anul 2022. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 02 iulie 2024
Circa 10 200 de familii au beneficiat de la începutul acestui an de indemnizația unică la nașterea copilului, în valoare de 20 mii de lei. Suportul a înregistrat o creștere de 217%, comparativ cu anul 2019, când mărimea acesteia era de 6 303 lei, informează MOLDPRES. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 28 iunie 2024
Biroul Național de Statistică prezintă informația statistică privind situația demografică în Republica Moldova în anul 2023. Datele sunt prezentate din perspectiva evenimentelor demografice vizând populația cu reședință obișnuită², care cuprinde persoanele care au locuit în ultimele 12 luni preponderent pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.). Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 27 iunie 2024
Cluburile de muzică sunt mai mult decât simple întruniri. Ele sunt surse de sănătate și vitalitate pentru persoane în etate din 9 regiuni din Republica Moldova. De ce activitățile muzicale sunt importante? Muzica are un efect profund asupra sănătății mintale și fizice. Cântatul și ascultarea muzicii reduc stresul, anxietatea și simptomele depresiei. Muzica stimulează creierul, îmbunătățind memoria și funcțiile cognitive. În plus, cântatul îmbunătățește funcția pulmonară și circulația sângelui, fiind un exercițiu fizic ușor și plăcut. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 21 iunie 2024
UNFPA își extinde parteneriatul cu mediul academic în domeniul învățării pe tot parcursul vieții. Un Acord de Colaborare în acest sens a fost semnat de UNFPA Moldova și Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu-Hajdeu" din Cahul în parteneriat cu Fundația Moldcell. Acordul prevede crearea oportunităților de învățare pentru persoanele vârstnice. Aici, femeile și bărbații cu vârsta 60+ vor avea acces la lecții de digitalizare, comunicare intergenerațională și stare de bine. Studenții seniori vor fi selectați în baza unui concurs public, care va fi lansat în luna august. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 18 iunie 2024
Un eveniment deosebit în cadrul Clubului Literar de la Telenești, cu protagoniștii Val Butnaru și Valentina Butnaru, cu genericul ”Carte deschisă: scrisă și trăită”. Această întâlnire a fost o adevărată celebrare a culturii și literaturii basarabene. Val Butnaru, dramaturg, publicist, scriitor, fondator al ”Jurnal Trust Media”, i-a purtat pe cei prezenți într-o călătorie prin opera sa literară. Alături de el, Valentina Butnaru, președinta societății ”Limba Noastră cea Română” și redactorul romanelor sale, a adus o perspectivă profundă asupra procesului de creație și a importanței limbii și culturii noastre. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 14 iunie 2024
Rata fertilității a atins în Japonia un nou minim, pentru al optulea an consecutiv, în ciuda politicilor guvernamentale de încurajare a creșterii natalității. În 2023 s-au născut mai puțini copii cu -5,6% față de anul precedent.Rata totală a fertilității în Japonia, care reprezintă numărul mediu de nașteri per femeie în timpul anilor ei reproductivi (15-49 de ani), a scăzut la 1,20 anul trecut, de la 1,26 în ​​2022, a transmis ministerul nipon al Sănătății. Pentru ca populația unei țări să rămână stabilă, este necesară o rată de fertilitate de 2,1, scrie Biziday. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 13 iunie 2024
Biroul Național de Statistică prezintă o nouă ediție a breviarului statistic „Moldova în cifre”. Această ediție vine cu un conținut și design actualizat și îmbunătățit, în scopul de a ușura înțelegerea datelor statistice de către publicul larg și de a spori utilizarea și utilitatea acestora. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 424
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167973
Total ieri: 296
Total azi: 118
Online: 1