Noutăţi și evenimente
Lansarea Programului privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023-2027
Data publicării: Marţi, 11 iulie 2023

Anual, la 11 iulie, este celebrată Ziua mondială a populaţiei, fiind un prilej pentru a conştientiza problemele demografice şi de a promova soluţii pentru fiecare dintre acestea.
Dinamica populației face parte integrantă din Agenda 2030 privind dezvoltarea durabilă, iar evoluţia demografică a Republicii Moldova şi consecinţele acesteia, necesită aplicarea unui interes deosebit prin politici adecvate, care să reflecte realitățile populației și să asigure un progres sustenabil prin investițiile în capitalul uman.
Pe fundalul descreșteri efectivului populației se produce și îmbătrânirea acesteia. Datele provizorii ale Biroului Național de Statistică indică o creștere a coeficientului de îmbătrânire a populației către 1 ianuarie 2023 de până la 23,8%, fiind cea mai mare creștere în perioada anilor 2016-2023.Ritmul alert al îmbătrânirii populației înregistrat în ultimul an va conduce spre atingerea ponderii de circa 30% populație vârstnică către anul 2030.
Îmbătrânirea populației reflectă și o discrepanță de gen fiind demonstrată și de piramida structurii vârstei populației. La 100 de femei revin circa 66 bărbați, ceea ce este determinat de nivelul mai înalt al mortalității în rândul populației masculine.
Studiile demonstrează că femeile trăiesc mai mult, dar o bună parte din ele își petrec anii într-o stare de sănătate precară, respectiv speranța de viață sănătoasă le este mai mică.
Guvernul Republicii Moldova s-a angajat să depună eforturi pentru a asigura o dezvoltare inclusivă și durabilă pentru toți, astfel strategiile și programele naționale să integreze aspectele legate de dinamica populației.
În scopul creării condițiilor și oportunităților pentru îmbătrânire activă și sănătoasă, pentru a răspunde plenar nevoilor persoanelor în vârstă Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Fondul ONU pentru populație a elaborat un Program ambițios de promovare a îmbătrânirii active și sănătoase pentru anii 2023-2027, fiind aprobat de către Guvern pe data de 28 iunie 2023.
De Ziua Mondială a Populației, Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populației a organizat evenimentul de lansare a Programului privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023-2027.
Programul și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia sunt orientate spre integrarea principiului îmbătrânirii active și crearea unui mediu prielnic pentru bunăstarea vârstnicilor.
Astfel, urmează să fie dezvolte în continuare sistemele de asistență socială, sănătate, educație, cultură, sport etc., care să permită valorificarea potențialului de îmbătrânire activă și sănătoasă, inclusiv prin asigurarea unei piețe a muncii incluzive pentru toate vârstele, dezvoltarea abilităților digitale și participarea activă în procese decizionale și de dezvoltare comunitară.
La implementarea Programului vor participa autorități publice centrale și locale și instituții publice, în parteneriat cu societatea civilă și partenerii de dezvoltare.
Urmare a implementării programului, vor fi atinse următoarele rezultate cheie:
-
extinderea programul ,,Vaucher cultural” pentru 5000 persoane în vârstă cu venituri reduse;
-
În 50 de localități vor fi inițiate servicii și programe comunitare de mobilizare a persoanelor vârstnice;
-
3000 de persoane în vârstă vor fi asigurate cu dispozitive asistive și mijloace ajutătoare tehnice;
-
Vor fi extinse oportunitățile de educație de-a lungul vieții prin implementarea conceptului de ,,Universitatea pentru vârsta a 3-a”;
-
În 50 de localități vor fi create și extinse servicii sociale de bază pentru persoanele în vârstă;
-
Vor fi ajustate programele de sport și de cultură pentru a fi mai prietenoase pentru persoanele în vârstă;
-
Vor fi dezvoltate abilități digitale a 5000 de persoane vârstnice.
Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 22 noiembrie 2023
40 de persoane in vârstă participă la un proiect pilot inedit denumit generic - Universitatea pentru vârsta a treia. La cursul de dezvoltare a abilităților digitale, ei au invatat cum să interacţioneze pe reţelele de socializare, să-şi creeze o adresă de e-mail sau chiar să acceseze formularul online pentru compensaţiile din perioada rece a anului.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 16 noiembrie 2023
Moldova a depus eforturi considerabile pentru a răspunde necesităților populației sale, în contextul îmbătrânirii acesteia. Concluzia a fost enunțată de experta Organizației Națiunilor Unite (ONU) în domeniul respectării drepturilor persoanelor în etate, Claudia Mahler, care a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 7-16 noiembrie curent.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 07 noiembrie 2023
Începând cu 2 octombrie curent, 40 persoane cu vârsta peste 60 de ani au început studiile la Universitatea pentru vârsta a treia, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell.
Chiril Răcilă s-a născut în anul 1950. De profesie este inginer, iar după 51 de ani de la absolvirea Universității Tehnice a devenit, din nou, student alături de alți 39 de bărbați și femei în vârstă din Republica Moldova și Ucraina admiși la Universitatea pentru Vârsta a 3-a (UV3).
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 24 octombrie 2023
Pentru a asigura participarea ambilor părinți la îngrijirea copilului, tații copiilor nou-născuți au dreptul la concediu paternal cu o durată de 14 zile calendaristice, acordat conform articolului 1241 din Codul Muncii al Republici Moldova.
Concediul poate fi solicitat integral, în decurs de maximum 12 luni de la nașterea copilului, în baza unei cereri scrise, adresate angajatorului. La cerere se anexează copia certificatului de naștere al copilului.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 octombrie 2023
În perioada 19-20 octombrie curent, la Geneva, are loc conferința cu genericul „Populație și dezvoltare: asigurarea drepturilor și a alegerilor”, organizată de Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Evenimentul are drept scop să evalueze progresul în direcția atingerii obiectivelor adoptate la Conferința Internațională pentru Populație și Dezvoltare de la Cairo din 1994.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 12 octombrie 2023
Peste 45 de persoane s-au înregistrat deja la Programul de suport pentru formalizarea activității de îngrijitor/îngrijitoare de copii cu vârsta de până la 3 ani. Puteți să vă înscrieți în continuare, până pe data de 13 octombrie curent.
Scopul programului este de a acorda sprijin și resurse esențiale pentru profesioniștii în domeniul îngrijirii copiilor, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 11 octombrie 2023
Peste 20 de seniori din satul Cajba, raionul Glodeni, au format un grup numit „Vârsta de argint”, pentru a promova îmbătrânirea activă. De câteva ori pe săptămână, își dau întâlnire la casa de cultură, unde cântă și dansează, sau merg la bătrânii neputincioși și îi ajută prin gospodărie.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 03 octombrie 2023
Ministerul Muncii și Protecției Sociale i-a premiat pe cei 14 laureați ai Concursului Premiul Național „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediția 2023. Câștigătorii au primit diplome și premii bănești, în cadrul unui eveniment solemn desfășurat astăzi, în incinta ministerului.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 02 octombrie 2023
În contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în Republica Moldova a fost lansată în premieră „Universitatea pentru Vârsta a Treia”, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Scopul proiectului este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos.
Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 29 septembrie 2023
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, care este marcată anual la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile pentru anul 2022.
Citeşte mai mult...
Rezultatele 1 - 10 din 365
Sus
