Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 08 septembrie 2020
Noutăţi și evenimente
Distribuția persoanelor vârstnice în profil teritorial
Data publicării: Miercuri, 20 mai 2020

Biroul Național de Statistică (BNS) prezintă un set de hărți la nivel de localități (orașe și comune), elaborate în baza datelor Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din 2014 (RPL 2014), care permit evidențierea  zonelor cu cele mai mari concentrații de persoane vârstnice reprezentând unul din dintre cele mai vulnerabile grupuri.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății persoanele cu afecțiuni medicale preexistente (cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială, boli de inimă, boli pulmonare sau cancer) și, îndeosebi, persoanele în vârstă sunt cele mai expuse riscului infectării cu noul tip de coronavirus (COVID-19) sau dezvoltării unei evoluții mai grave a bolii, mai des decât celelalte persoane.

Hărțile prezintă datele pentru câteva grupe de vârste, astfel încât să asigure o analiză comparabilă, atât la nivel național (60 de ani și peste), cât și la nivel internațional (65 de ani și peste). Totodată, au fost efectuate calcule și pentru grupa de vârstă de 63 de ani și peste, pentru care atât Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020), cât și Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (Hotărîrea nr. 11 din 15 mai 2020), au dispus măsuri de protecție mai stricte. Informația statistică prezentată în formă de hărți, dar și tabele cu date anexate, va permite autorităților și altor categorii de utilizatori de date interesațiie (mediul academic, ONG-le, organismele internaționale, etc.) să efectueze analize la cel mai detaliat  nivel teritorial.

Ponderea persoanelor vârstnice din total populație în profil teritorial

Ponderea persoanelor de 60 de ani şi peste în total populația țării la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2014, constituia 17,4%. Totodată, dacă e să menționăm despre evoluția acestui indicator în perioada 2014-2019, la nivel de țară, acesta a fost în continuă creștere ajungând la 20,8% la 1 ianuarie 2019.

Din perspectivă teritorială, raionul cu cea mai mare proporție a persoanelor de 60 de ani și peste, la recensământ, a fost Dondușeni cu 25,4%, iar în Ialoveni s-a înregistrat cea mai mica cotă a persoanelor de 60 de ani şi peste – 13,5%. Ecartul populației vârstnice dintre raioanele cu ponderile maximă și minima fiind de 11,9 p.p.

În 14 unități administrativ-teritoriale de nivel II din țară (raion/municipiu) proporţia vârstnicilor constituia mai mult decât valoarea medie a indicatorului pe țară (17,4%), din care 11 sunt din regiunea Nord (10 raioane și municipiul Bălți), fapt determinat de procesul de îmbătrânire demografică mai accentuat în această regiune.

 

Sursa: statistica.md
 

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 23 septembrie 2020
Știați că doar 3% dintre vârstnicii din Republica Moldova utilizează tehnologiile informaționale, pe când în țările UE, procentajul acestora depășește 41%? Pentru a îmbunătăți abilitățile digitale ale persoanelor în etate din țara noastră, UNFPA Moldova a donat telefoane mobile conectate la internet către HelpAge International Moldova, care le va oferi persoanelor în etate din 10 localități. Un grup de voluntari tineri va instrui vârstnicii să utilizeze telefoanele, să facă plăți electronice și să comunice online. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 22 septembrie 2020
China se pregătește să numere peste 1,3 miliarde de oameni în timpul pandemiei, noul recensământ derulat de autoritățile chineze la fiecare 10 ani urmând să pornească pe 1 noiembrie. Potrivit agenției de presă Xinhua, vor fi necesari aproximativ 7 milioane de oameni care să adune informații despre populație la nivel național. Pe lângă metoda tradițională de colectare a datelor, cetățenii vor fi încurajați să folosească telefoanele mobile sau alte dispozitive pentru a transmite date despre ei și familiile lor. China efectuează un recensământ la nivel național la fiecare 10 ani. Ultimul a arătat că populația țării a crescut, de la 1,29 miliarde la 1,37 miliarde de oameni. Totodată, a inclus și cetățenii străini, peste 600.000 de oameni din Coreea de Sud, SUA și Japonia participând la recensământ. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 11 septembrie 2020
Proiectul „Activitatea prelungește viața”, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020 și implementat de AO „Nufărul” în satul Solonceni, r-nul Rezina, este în plină desfășurare. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 09 septembrie 2020
Conform rezultatelor Anchetei forței de muncă (AFM), în trimestrul II al anului 2020, forța de muncă (populația activă) a Republicii Moldova, care include populația ocupată plus șomerii, a constituit 857,7 mii persoane, fiind în descreștere cu 9,0% față de trimestrul II al anului 2019 (943,0 mii). În cadrul forței de muncă, ponderea bărbaților (52,6%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (47,4%), iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare ca ponderea din mediul urban (55,4% și, respectiv, 44,6%). Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 08 septembrie 2020
De la mijlocul anilor 1960, populația Uniunii Europene a fost caracterizată printr-o tendință descendentă a natalității. Numărul mediu anual de nașteri a scăzut de 1,5 ori - de la 7,8 milioane de copii în anul 1964 la 5,0 milioane de copii în anul 2002, când cel mai mare număr de nașteri a fost înregistrat pentru întreaga perioadă de observație din anul 1960. Declinul a încetinit începând cu anul 1995, când numărul nașterilor a scăzut la 5,2 milioane și a rămas relativ stabil până în anul 2005. Pe fondul creșterii constante a populației, rata totală a fertilității a scăzut de 1,8 ori - de la 18,5 ppm în anii ’60 ai secolului trecut, la 10,3 ppm în anii 2002-2003. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 02 septembrie 2020
Populația lumii ar putea începe să scadă din anul 2064 pentru prima dată în istorie și va ajunge la aproximativ 8,8 miliarde până la sfârșitul secolului, potrivit unui studiu al Institutului pentru Metrică și Evaluare a Sănătății de la Școala de Medicină a Universității Washington din Seattle, publicat în revista “The Lancet”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 17 august 2020
De la începutul anului, 1 970 de taţi au beneficiat de indemnizaţie paternală. Pe parcursul anul trecut, numărul acestora a fost de aproape patru mii. Mărimea medie a indemnizaţiei paternale pentru anul 2019 a constituit 4509 lei. Datele sunt oferite de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 14 august 2020
Astăzi, la data de 14 august 2020, în satul Costuleni, mun. Ungheni, a avut loc conferința de lansare a Proiectului „În forță pentru viață lungă activă” a Asociației Obștești “Ecologie pentru Sănătate” din mun. Ungheni. Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020, inițiat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Prezenți la conferința de lansare au fost reprezentanți ai autorităților publice locale, Consiliul Local al Tinerilor, pedagogi și pensionari din s. Costuleni și mun. Ungheni, persoaneîn vârstă de 60-62 ani care, împreună, urmează să implementeze cu succes acțiunile propuse. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 12 august 2020
La data de 11 august 2020, Biroul Naţional de Statistică a publicat informaţia privind situaţia tinerilor în Republica Moldova în anul 2019. Conform informației publicate, generaţia tinerilor este în descreştere continuă. În perioada 2015-2019, populaţia cu vârsta de 14-19 ani a scăzut cu 28,4 mii persoane, iar ponderea acestei categorii în numărul total al tinerilor s-a majorat nesemnificativ de la 22,5% la 01.01.2016, până la 23,5% la 01.01.2020. Numărul persoanelor în vârstă de 20-24 ani a scăzut cu 68,9 mii persoane (cu 4,3 p.p.), a celor în vârstă de 25-29 ani cu 56,5 mii (sau cu 1,8 p.p.), iar numărul celor cu vârsta de 30-34 ani cu 5,1 mii (cu 5 p.p. mai mult). Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 05 august 2020
La data de 4 august 2020, în satul Solonceni, r-nul Rezina, a avut loc lansarea Proiectului „Activitatea prelungește viața” a Asociației Obștești “Nufărul” din or. Rezina. Evenimentul a fost organizat în contextul derulării Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020. Partenerii proiectului sunt Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Primăria Solonceni, Consiliul raional Rezina și Biblioteca Publică Solonceni. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 203
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168142
Total ieri: 307
Total azi: 287
Online: 2