Congresul Autorităților Locale din Moldova
Congresul Autorităților Locale din Moldova


Click aici pentru codul-sursă
a baner-ului CNPD

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 28 februarie 2020
Noutăţi și evenimente
Jumătate din transferurile din străinătate sunt din Uniunea Europeană
Data publicării: Marţi, 26 noiembrie 2019

În primele zece luni ale anului curent, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 1013,39 milioane de dolari, cu 5% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent. În octombrie, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate mijloace bănești în valoare netă de 110,44 milioane de dolari. Jumătate din transferuri provin din Uniunea Europeană, puțin peste 21% sunt din CSI, iar aproape 29% sunt din restul lumii, transmite IPN.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în distribuția pe state a provenienței transferurilor în favoarea persoanelor fizice, transferurile din Rusia au o pondere de 20,2% (22,26 milioane de dolari) din total. Transferurile din Israel au o pondere de 17% (18,82 milioane de dolari), din Italia – 12,1% (13,32 milioane de dolari), din Germania – 9,1% (10,06 milioane de dolari), din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 8,4% (9,18 milioane de dolari), SUA – 6,7% (7,44 milioane de dolari) etc.

Transferurilor în euro le-a revenit ponderea de 56,1% (în creștere cu 7,2 puncte procentuale comparativ cu octombrie 2018). Acestea sunt urmate de transferurile în dolari SUA – 40,2% (în descreștere cu 4,1 puncte procentuale) și cele în ruble rusești – 3,7% (în descreștere cu 3,1 puncte procentuale).

În octombrie 2019, comparativ cu perioada similară a anului precedent, fluctuațiile cursului de schimb al valutelor față de dolarul SUA au contribuit cu 2,3 puncte procentuale la scăderea totală a valorii transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice.

Sursa: http://moldova9.com

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 28 februarie 2020
În țările UE, termenii „securitate demografică” și „amenințări demografice” practic nu sunt utilizate, echivalentele lor, dar nu sinonime, sunt termeni precum „modificări demografice”, „impacturi demografice”, „consecințe demografice”, „provocări demografice” și mai rar - „probleme demografice". Noţiunea de securitate demografică este utilizată în special în ţările post sovietice şi este asociată în mod obișnuit cu procesele demografice care provoacă modificări în dimensiunea și structura demografică a populației, inclusiv distribuția sa geografică, precum și vârsta, compoziția etnică și religioasă. Aceste schimbări pot fi percepute ca amenințări la adresa securității la diferite niveluri, de la nivel personal la nivel global. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 24 februarie 2020
Moldova ocupă locul 55 printre 180 de ţări ale lumii în care este cel mai bine să creşti copii. Clasamentul a fost întocmit de o comisie specială de experţi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care au elaborat raportul cuprinzător "Un viitor pentru copiii lumii?", publicat în prestigioasa revistă medicală The Lancet. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 17 februarie 2020
Şezătoare printre cărţi. Acest lucru se întâmplă săptămânal chiar în centrul Chişinăului, la Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, locul de întâlnire pentru mai multe femei din diferite localităţi ale Republicii Moldova. Participantele la şezătoare păstrează şi valorifică astfel meşteşugurile deprinse din moşi-strămoşi. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 11 februarie 2020
Astăzi a fost lansată colectarea de date în cadrul Studiului „Generații și Gen”, desfășurat în premieră în Republica Moldova. Acesta este cel mai amplu sondaj demografic la nivel internațional, care are scopul de a cerceta schimbările demografice, procesele de îmbătrânire, numărul dorit de copii, evoluția în structura familiei și alte aspecte importante din viața de zi cu zi a oamenilor. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 07 februarie 2020
Potrivit datelor Eurostat, la 1 ianuarie 2020, în România, salariul minim lunar este de 466 euro, în timp ce în R. Moldova este de doar 144 de euro. O analiză realizată de infoprut.ro arată că cele mai mici salarii minime lunare sub 600 de euro se înregistrau în zona centrală și de est a UE, în timp ce cele mai ridicate, de peste 1 500 de euro – în nord-vest. Astfel, cele 21 de state membre ale UE care au salarii minime naționale pot fi împărțite în trei grupuri principale pe baza nivelului de remunerare exprimat în euro. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 30 ianuarie 2020
O veste tristă pentru toţi care au cunoscut-o pe Dna Claudia Cârja, decedată împreună cu soţul, sâmbătă, 25 ianuarie 2020. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 27 ianuarie 2020
Un recensământ electronic a constatat că populația Ucrainei a scăzut cu aproape un sfert din 2001, datorită migrației, ratei de deces care depășește natalitatea, dar și pentru că este imposibil să se numere rezidenții din Crimeea ocupată de Rusia și teritoriile din estul țării, pe care Kievul nu le mai controlează. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 22 ianuarie 2020
Conform analizei demografice publicată pe pagina web balkaninsight.com de către Tim Judah, corespondent al revistei "Economist", din 1989, populația Republicii Moldova s-a redus cu aproape o treime în 15 ani. O astfel de pierdere devastatoare de populație cauzează lipsa de forță de muncă și lipsa de profesioniști, de exemplu medicii, dar aceste probleme afectează și alte părți ale Europei post-comuniste. Încă de la obţinerea independenței în 1991, Moldova a fost afectată de tulburări politice, sărăcie și corupție la scară largă. De asemenea, societatea a fost împărțită între cei care își doresc viitorul legat de cel al UE și Occident, inclusiv cei care doresc unificarea cu România, față de cei care doresc legături mai strânse cu Rusia. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 20 ianuarie 2020
Proporția femeilor în vârstă care trăiesc singure este mai mare decât în rândul bărbaților în vârstă din majoritatea țărilor pentru care sunt disponibile date. Motivele acestui lucru sunt de înțeles: speranța de viață și probabilitatea de a supraviețui la o vârstă mai înaintată sunt mai mari pentru femei decât bărbați. Ca rezultat, prevalența femeilor văduve este mult mai mare. În schimb, bărbații au mai multe șanse decât femeile să se recăsătorească după moartea soției sau divorțul. Dar situația variază în funcție de regiunea lumii. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 14 ianuarie 2020
Populația planetei crește într-un ritm alarmant, iar până în 2050, Terra va fi populată de aproape 10 miliarde de oameni. Unde vor locui însă toți acești oameni? Potrivit studiul Global Economy Watch - 2020 Predictions, realizat de PwC, în 2020, populația Globului va atinge 7,7 miliarde de persoane, ceea ce reprezintă o creștere cu 10%, faţă de 2010. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 179
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.
Tel.: (+373 22) 268 875  Fax: (+373 22) 268 857
Email: secretariat.cnpd@msmps.gov.md
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.

Site-ul poate fi accesat şi la adresa www.demografie.cnpd.gov.md

Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167910
Total ieri: 77
Total azi: 55
Online: 1