Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 01 noiembrie 2024
Noutăţi și evenimente
Prima promoție de absolvenți ai Universității Vârstei a Treia au primit diplomele de absolvire de la ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu
Data publicării: Vineri, 12 iulie 2024

Ceremonia de absolvire a Universității Vârstei a Treia a avut loc astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova, marcând un moment semnificativ în promovarea îmbătrânirii active și sănătoase în țară. La eveniment au participat peste 100 de persoane, inclusiv 57 de studenți cu vârsta de 60+ care au absolvit programul, alături de familiile lor, factori de decizie și reprezentanți ai organizațiilor implicate în susținerea acestui concept.

„Această inițiativă fantastică pune în evidență potențialul ridicat al vârstnicilor în raport cu învățarea continuă, astfel contribuind neîncetat la dezvoltarea societății. Încurajez toți tinerii de vârsta a treia să îndrăznească să aplice și la alte ediții ale programului de învățare. Această posibilitate inedită oferă nu doar cunoștințe, ci și oportunități valoroase de dezvoltare profesională și personală”, a subliniat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

În anul academic 2023-2024, aproximativ 60 de studenți cu vârsta de 60+ s-au înscris la Universitatea Vârstei a Treia, unde au urmat cursuri precum „Dezvoltarea abilităților digitale” și „Starea de bine și comunicarea între generații”, predate în limba română și rusă pe parcursul a două semestre.

Programul UV3 este un proiect-pilot lansat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell, cu suportul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare.

Începând cu septembrie 2024, activitățile programului UV3-a vor fi replicate în universitățile din Bălți și Cahul. Pentru a asigura sustenabilitatea inițiativei UV3-a, un mecanism de extindere a programelor de educație pe tot parcursul vieții la nivel național va fi dezvoltat.

Alte înregistrări
Data publicării: Joi, 22 august 2024
Începând cu astăzi vom publica periodic un șir de argumente pentru asigurarea unei reziliențe demografice a țării Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 21 august 2024
Clubul de Lectură din Ialoveni a găzduit o activitate care a adus suflete și povești dintr-o viață plină de învățăminte. Vârstnicii au trecut printr-o călătorie plină de emoții, creând fiecare Cartea familiei sale. Au scos la lumină cele mai frumoase momente din viețile lor și le-au transformat într-un album care păstrează vii trăirile. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 15 august 2024
În anul 2024, am înregistrat o scădere semnificativă a numărului persoanelor inactive pe piața muncii, cel mai mare procentaj fiind în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani. Rezultatele obținute sunt semnificative, întrucât acest contingent de populație se află în vârsta aptă de muncă și au toate posibilitățile ca să muncească, fiind în afara perioadei de studii și înainte de pensionare. Reducerea numărului de persoane inactive este o dovadă clară a eficienței politicilor și programelor implementate de Guvern, în special a reformei Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, lansate de minister în anul 2023. Totuși, în continuare, aproximativ 347.000 de persoane apte de muncă rămân în afara pieței muncii. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 14 august 2024
În anul 2023 a început promovarea conceptului de ”Comunitate prietenoasă vârstei” în satul Călinești și dezvoltarea strategiei de dezvoltare a Comunității prietenoase vârstei, cu suportul proiectului ”Îmbătrânire și Sănătate” implementat de A.O. ”CASMED” cu susținerea financiară a Crucii Roșii din Elveția. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 13 august 2024
Grupul de vârstnici din Ialoveni a trăit o experiență de neuitat la Galeria colecțiilor Petru Costin. Călătoria lor a fost mai mult decât o vizită. Pentru mulți dintre ei, această excursie a fost o adevărată terapie. O reîntoarcere în copilărie, unde fiecare obiect este o amintire din viața lor. Implicarea în astfel de evenimente culturale și recreative nu doar că aduce bucurie, dar contribuie și la construirea unui sentiment de apartenență și comunitate, atât de important în această etapă a vieții. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 09 august 2024
Vârstnicii de la Ialoveni continuă să învețe și să adopte utilizarea serviciilor electronice. Utilizând serviciilor oferite de Casa Nationala de Asigurari Sociale a Republicii Moldova, seniorii își pot ușura considerabil viața de zi cu zi: Consultarea online a pensiilor: Fără a mai face drumuri lungi, seniorii își pot verifica starea contului de pensie direct de acasă. Programarea pentru servicii balneosanatoriale. Rezervările pentru tratamente balneare sunt acum la un click distanță. Accesul la informații și formulare. Toate informațiile necesare și formularele sunt disponibile online, simplificând procesul de aplicare pentru diverse beneficii sociale. Ghiduri și suport online. CNAS oferă ghiduri detaliate și suport pentru a ajuta seniorii să înțeleagă cum să folosească aceste servicii. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 07 august 2024
Vârstnicii de la Telenești nu încetează să ne surprindă cu entuziasmul și energia lor! Recent grupul din Telenești a participat la Festivalul - concurs „Hora Sânzienelor”, un eveniment care celebrează tradițiile și cultura națională. ”Crăițele”, ansamblul care face parte din grupul de beneficiarii noștri, a fost premiat cu o diplomă pentru promovarea și valorificarea culturii naționale, ceea ce nu este doar o recunoaștere a pasiunii lor, ci și o dovadă că la orice vârstă poți să faci și să înveți activități noi. Festivalul a fost o zi plină de culoare, muzică și dans și cu oaspeți din toată țara. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 august 2024
Nu avem nevoie de lectură doar pentru a acumula cunoștințe, îmbogăți vocabularul, a ne exprima mai bine, a ne îmbogăți imaginația. Cunoaștem aceste beneficii pentru orice vârstă. Însă întâlnirile în grup pentru a citi, adaugă beneficii pentru persoanele în etate. Iată de ce susținem Cluburile de Lectură pentru Vârstnici: Stimulare mentală. Cercetările arată că cititul poate încetini sau chiar preveni progresia bolilor cognitive, cum ar fi Alzheimerul. Pe măsură ce creierul este stimulat, se întărește funcția cognitivă. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 31 iulie 2024
În perioada iunie - iulie 2024, 15 tinere și tineri din Bălți au fost capacitați digital printr-o serie de instruiri în alfabetizarea digitală, astfel aflând mai multă informație despre: - diverse software și aplicații; - mentenanța și securitatea dispozitivelor digitale; - aplicațiile mobile; - siguranța online și protejarea datelor cu caracter personal; - actualizarea regulată a software-ului; - instrumentele și platformele de comunicare online; - serviciile electronice din Republica Moldova (cum ar fi: Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice (MPay), Portalul serviciilor electronice (E-services), etc.) Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 23 iulie 2024
În această vară, 20 de tineri din fiecare dintre cele 9 raioane ale Republicii Moldova își dedică timpul și energia pentru a ajuta persoanele în etate să navigheze în lumea digitală. Acești tineri voluntari îi învață pe seniori cum să folosească telefoanele mobile pentru a rămâne conectați cu cei dragi și pentru a accesa informațiile de care au nevoie. Citeşte mai mult...

Rezultatele 21 - 30 din 455
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167869
Total ieri: 414
Total azi: 14
Online: 1