Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 11 octombrie 2024
Noutăţi și evenimente
Universitatea Vârstei a 3-a ajunge la Cahul!
Data publicării: Vineri, 21 iunie 2024

UNFPA își extinde parteneriatul cu mediul academic în domeniul învățării pe tot parcursul vieții. Un Acord de Colaborare în acest sens a fost semnat de UNFPA Moldova și Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu-Hajdeu" din Cahul în parteneriat cu Fundația Moldcell.

Acordul prevede crearea oportunităților de învățare pentru persoanele vârstnice. Aici, femeile și bărbații cu vârsta 60+ vor avea acces la lecții de digitalizare, comunicare intergenerațională și stare de bine. Studenții seniori vor fi selectați în baza unui concurs public, care va fi lansat în luna august.

Universitatea Vârstei a 3-a a demarat în premieră în R. Moldova în anul 2023, fiind lansat la Universitatea de Stat din Moldova, unde deja primii 60 de vârstnici au absolvit cu succes.

Proiectul este realizat de UNFPA în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Fundația Moldcell și cu suportul financiar al Embassy of the Czech Republic in Chisinau / Velvyslanectví České Republiky.

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 09 august 2024
Vârstnicii de la Ialoveni continuă să învețe și să adopte utilizarea serviciilor electronice. Utilizând serviciilor oferite de Casa Nationala de Asigurari Sociale a Republicii Moldova, seniorii își pot ușura considerabil viața de zi cu zi: Consultarea online a pensiilor: Fără a mai face drumuri lungi, seniorii își pot verifica starea contului de pensie direct de acasă. Programarea pentru servicii balneosanatoriale. Rezervările pentru tratamente balneare sunt acum la un click distanță. Accesul la informații și formulare. Toate informațiile necesare și formularele sunt disponibile online, simplificând procesul de aplicare pentru diverse beneficii sociale. Ghiduri și suport online. CNAS oferă ghiduri detaliate și suport pentru a ajuta seniorii să înțeleagă cum să folosească aceste servicii. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 07 august 2024
Vârstnicii de la Telenești nu încetează să ne surprindă cu entuziasmul și energia lor! Recent grupul din Telenești a participat la Festivalul - concurs „Hora Sânzienelor”, un eveniment care celebrează tradițiile și cultura națională. ”Crăițele”, ansamblul care face parte din grupul de beneficiarii noștri, a fost premiat cu o diplomă pentru promovarea și valorificarea culturii naționale, ceea ce nu este doar o recunoaștere a pasiunii lor, ci și o dovadă că la orice vârstă poți să faci și să înveți activități noi. Festivalul a fost o zi plină de culoare, muzică și dans și cu oaspeți din toată țara. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 august 2024
Nu avem nevoie de lectură doar pentru a acumula cunoștințe, îmbogăți vocabularul, a ne exprima mai bine, a ne îmbogăți imaginația. Cunoaștem aceste beneficii pentru orice vârstă. Însă întâlnirile în grup pentru a citi, adaugă beneficii pentru persoanele în etate. Iată de ce susținem Cluburile de Lectură pentru Vârstnici: Stimulare mentală. Cercetările arată că cititul poate încetini sau chiar preveni progresia bolilor cognitive, cum ar fi Alzheimerul. Pe măsură ce creierul este stimulat, se întărește funcția cognitivă. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 31 iulie 2024
În perioada iunie - iulie 2024, 15 tinere și tineri din Bălți au fost capacitați digital printr-o serie de instruiri în alfabetizarea digitală, astfel aflând mai multă informație despre: - diverse software și aplicații; - mentenanța și securitatea dispozitivelor digitale; - aplicațiile mobile; - siguranța online și protejarea datelor cu caracter personal; - actualizarea regulată a software-ului; - instrumentele și platformele de comunicare online; - serviciile electronice din Republica Moldova (cum ar fi: Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice (MPay), Portalul serviciilor electronice (E-services), etc.) Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 23 iulie 2024
În această vară, 20 de tineri din fiecare dintre cele 9 raioane ale Republicii Moldova își dedică timpul și energia pentru a ajuta persoanele în etate să navigheze în lumea digitală. Acești tineri voluntari îi învață pe seniori cum să folosească telefoanele mobile pentru a rămâne conectați cu cei dragi și pentru a accesa informațiile de care au nevoie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 19 iulie 2024
La 18 iulie, Municipiul Ungheni a găzduit un eveniment inedit: Ziua Ușilor Deschise la Clubul Vârstnicilor. Peste 50 de seniori au participat la această ocazie specială, destinată descoperirii unui spațiu plin de viață dedicat dezvoltării personale, socializării și bucuriei îmbătrânirii active. Coordonatoarea Rodica Guțu și Elena Lupan, angajată a Clubului, au prezentat cu entuziasm serviciile oferite: cursuri de digitalizare, gimnastică, activități de activism civic, jocuri intelectuale și artizanat. Clubul Vârstnicilor oferă o gamă largă de opțiuni pentru a menține un stil de viață activ și sănătos, adaptat nevoilor și intereselor seniorilor. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 16 iulie 2024
În perioada iunie – noiembrie, vârstnicii din orașul Ungheni vor fi implicați mai mult în activitățile desfășurate la Clubul Vârstnicilor, dar și la rezolvarea problemelor comunitare prin valorificarea potențialului și experienței lor de viață. Totodată, aceștia vor avea ocazia să interacționeze și să colaboreze cu diferite grupuri de vârstă și culturale. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 12 iulie 2024
Ceremonia de absolvire a Universității Vârstei a Treia a avut loc astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova, marcând un moment semnificativ în promovarea îmbătrânirii active și sănătoase în țară. La eveniment au participat peste 100 de persoane, inclusiv 57 de studenți cu vârsta de 60+ care au absolvit programul, alături de familiile lor, factori de decizie și reprezentanți ai organizațiilor implicate în susținerea acestui concept. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 09 iulie 2024
Biroul Național de Statistică prezintă informația statistică despre durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2023, măsurată prin speranța de viață la naștere a populației cu reședință obișnuită3 (Anexa). Durata medie a vieții în Republica Moldova în anul 2023, a constituit 71,9 ani, fiind în creștere cu 0,5 ani comparativ cu anul 2022. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 02 iulie 2024
Circa 10 200 de familii au beneficiat de la începutul acestui an de indemnizația unică la nașterea copilului, în valoare de 20 mii de lei. Suportul a înregistrat o creștere de 217%, comparativ cu anul 2019, când mărimea acesteia era de 6 303 lei, informează MOLDPRES. Citeşte mai mult...

Rezultatele 21 - 30 din 450
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 168252
Total ieri: 412
Total azi: 397
Online: 3